Vă propun o scurtă lectură de dimineață, propusă de Tamina, pe care cei mai vechi aici o cunosc deja. GUEST POST: Mergeam cu autobuzul când deodată... de Tamina Manea (@Tam Ro) „Este o zi posomorâtă ca şi mine. Autobuzul se clatină cu cei câţiva călători cu feţe cenuşii. Într-o staţie, urcă cu greu o femeie ponosită. Este o apariţie cu care din păcate ne-am cam obişnuit. Haine mult prea groase pentru vremea de afară şi o mulţime de sacoşe de plastic, pline cu ....cine ştie ce. Cu glas stins femeia întreabă cei câţiva călători dacă doresc să cumpere un ziar. Ezit. Ştiu că de obicei astfel de oameni au vătafi care le iau banii. Ceva de pe faţa femeii mă face însă să mă răzgândesc. Am la mine ceva de mâncare şi îi întind şi o bancnotă. Femeia îmi întinde la rândul ei ziarul, pe care îl refuz. Vocea stinsă a femeii se schimbă şi îmi recomandă cu glas plăcut şi elevat: “Vă rog să îl luaţi. Este un ziar de cultură, care îl are ca fondator pe regretatul academician Drăgan”. Iau ziarul, şi abia atunci femeia priveşte banii primiţi. Nu este mult, dar este mai mult decât se aştepta. Ochii ca de smarald ai femeii se umplu de lacrimi. Vocea îi devine din nou stinsă pe când îmi mulţumeşte. Caută ceva în mulţimea de sacoşe şi îmi întinde o carte.. O iau fără să o privesc, iî mulţumesc, şi o bag în geantă. Femeia se aşează pe un scaun în faţa mea şi atunci am a doua uimire. Pe lângă ochii frumoşi, umbriţi de faţa brăzdată de suferinţă, de sub căciula jerpelită se revarsa un val de bucle ruginii. Privesc fascinata câteva clipe şuviţele, care chiar şi aşa slinoase, sunt minunate. Biata fiinţă continuă să murmure mulţumiri şi printre acestea desluşesc şi: “viaţa mea putea fi altfel...” . Mă gândesc că într-adevăr putea avea alt destin. Cu siguranţă era foarte frumoasă cu câţiva ani în urmă, şi tot cu siguranţă nu provenea dintr-un mediu promiscuu, ca cel îin care vieţuieşte acum. Cine ştie ce alunecare greşita a clepsidrei vieţii a adus-o aici. După cateva staţii coboară şi o văd depărtându-se cu umerii plecaţi, nu sub greutatea mulţimii de sacoşe, ci sub povara unei existenţe probabil de nepurtat. Prin comparaţie, grijile mele au devenit deodată mult mai mici decât până acum. Scot din geantă cartea. Surprinzător, este un volum frumos broşat, tipărit pe hârtie de calitate. Nici titlul, nici scriitorul nu îmi sunt cunoscuţi. Cu reticenţă, sau cu prejudecată, încep să o răsfoiesc. După primele pagini, mă cucereşte. Citesc tot drumul şi continui şi după ce ajung acasă. Nu pot să o las din urma până nu o termin. Mă cuprinde regretul că abia acum cunosc autorul. Oare câte alte minuni trec pe lângă mine fără să le ştiu? Aş vrea să pot să îi mulţumesc femeii din autobuz. Aş vrea să pot face ceva pentru ea în schimbul bucuriei pe cere mi-a dăruit-o lectura acestei cărţi. Acum nu mai pot decât să îi dăruiesc un gând bun. Dacă o întâlniţi vă rog să îi oferiţi ceva mai mult decât atât! Cine ştie ce dar minunat veţi primi în schimb?”
Posted on: Fri, 16 Aug 2013 06:07:04 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015