Vă voi spune în seara aceasta povestea coperţii cărţii mele, de la începutul începutului. Va fi o experienţa inedită, cu întorsături de situaţie, aidoma unei povestiri bune, demne de premiul juriului. Aşa că, dragii moşului, să purcedem şi să dăm fir istorisirii... ...În timpul campaniei cărţii am fost contactat pe Facebook de o fată care locuieste în Franţa, lucrează acolo de cîţiva ani buni, şi care mi-a spus că prietenul ei, Catrin Câmpean, mă poate ajuta cu coperta, free of charge. Catrin este si el constănţean, şi lucrează la rîndul lui in Franta. M-am bucurat enorm că există oameni care reactionează la campania cărţii mele, dorindu-si să ajute un autor independent. Am rămas impresionat de ajutorul oferit (fiindcă e de muncă la o copertă!) şi l-am contactat pe Skype. Am stat de vorbă despre carte, despre desenul coperţii, mi-a plăcut foarte mult de ei, m-au invitat să stau la ei dacă ajung vreodată în Franţa. Ce mai? Niste oameni extraordinari! Catrin lucrează grafică computerizată, modelează 3D, şi are colaborări serioase cu firme de jocuri. În curînd a început să-mi trimită versiuni de copertă şi să ne punem de comun acord în ce direcţie trebuie să mergem cu grafica. După cîteva versiuni mi-a trimis un peisaj, o padure misterioasa, care mi-a placut la nebunie. I-am adăugat împreună un filtru de imagine și a iesit excelent. Eram tare mîndru de coperta respectivă, mai ales că voiam să văd dacă se mai pot desena cîțiva călăreți pe potecă, ceea ce ar fi dat o notă și mai interesantă coperții. Între timp am avut o experiență foarte interesantă cu un prieten care de o vreme era artist digital. Deși îmi plăcea ceea ce făcea, începusem totuși să am niște bănuieli în legătură cu felul în care erau realizate desenele lui digitale. Am o oarecare experiență la desen și ceea ce vedeam la prietenul meu îmi arăta destul de limpede că folosea modele pe care le copia ca să obțină efectul profesionist. Nu mi-a plăcut însă că le prezenta ca fiind originale și m-am hotărît să aflu despre ce este vorba, în universal meu minciuna neavînd ce căuta într-o prietenie. Am pîndit o întîlnire și am trecut “la atac”, hotărît să aflu adevărul. Din prima, cînd i-am spus bănuiala mea, că lucrează după poze, suprapunînd ceea ce desenează cu tableta digitală pe modelul mărit pe ecranul calculatorului, reacția lui a fost complet neașteptată pentru mine, deși firească pentru un om prins cu mîța-n sac. Argumente de genul „Nu sunt obligat să-ți demonstrez cum le fac”, „ Crezi ce vrei” și „Tu ai arăta altuia un proiect de-al tău, desfăcut pas cu pas?” (am și făcut-o, dap!) mi-au arătat limpede că avusesem dreptate și că desenele lui erau realizate copiind niște modele pre-existente, creeate de alții. Dincolo de dezamăgirea și ridicolul întregii situații (după discuția respectivă, în care nu l-am jignit, ci doar am vrut să aflu maniera în care poate obține acele desene, mai ales că pe viitor am de gînd să lucrez o bandă desenată și aveam să colaborez cu artiști digitali – plătiți!) amicul meu mi-a scris (pe e-mail) că nu mai vrea să aibă de-a face cu mine niciodată și să nu-l mai caut. Oooops! Touchee! N-are sens să mai spun că toate încercările mele de a-l suna și de-a intra în contact cu el au fost sortite eșecului total. Și uite-așa am mai rămas fără un vechi amic. Mă rog, nu e nici primul, nici ultimul, dar de fiecare dată nu pot spune că e ușor. Dar nu despre asta e vorba, ci despre coperta cărții mele. Exact precum spuneam mai sus, dincolo de dezamăgirea respectivă și de ridicolul întregii situații (de școală generală, aș putea spune), o oarecare stare de paranoia a început să-mi dea tîrcoale, stare care-i privea strict pe desenatorii digitali. Ei sunt, se pare, o specie separată, care disprețuiesc creionul (e prea vechi și demodat) și pagina de hîrtie (păi, normal, aia nu te iartă!), fiindcă, chipurile, “nimeni nu mai lucrează așa în lume”. Pe românește, pisica unde n-ajunge spune că-i pute. Dar era destul ca să-mi intre cuiu-n inimă. Așa că l-am contactat pe Catrin dorind să fac niște modificări minore la coperta pe care mi-o făcuse și i-am i-am scris un mail (fiindcă Skype-ul lui era virusat de ceva timp) în care îl întrebam cum lucrează și dacă folosește modele pentru desenele lui digitale. De asemenea, doream să aflu dacă diferențele dintre modelele folosite și desenul final pe care aveam să-l folosesc pentru coperta cărții erau substanțiale (adică i-am pus întrebarea mai mult decît finuț!). În final i-am scris că va trebui să-mi semneze un contract prin care el își asuma toată răspunderea pentru copyright-ul desenului pe care avea să mi-l livreze, tocmai ca eu să fiu protejat. Răspunsul lui a fost bizar. În primul rînd n-a răspuns la nici o întrebare de-a mea, povestindu-mi vrute și nevrute, și mi-a trimis o copertă în care îmi schimbase culoarea generală, scosese o plantă de-acolo acoperind-o de fapt cu un bolovan, tăiase dintr-o margine a coperții, ce mai, una peste alta, modificări care nu mi-au plăcut deloc. În secunda aceea am știut că nu sunt paranoic. Nu știam însă cît de grav era. Eram într-o cursă contra cronometru cu cartea, să termin corectura și tehnoredactarea ca să pot livra exemplarele celor care le-au comandat în cadrul campaniei. I-am solicitat proiectul desfăcut al coperții ca să pot lucra separat cu fonturile (titlul cărții, etc.). Un bun prieten care lucrează în domeniu și căruia îi împărtășisem bănuielile mele, s-a oferit să mă ajute cu coperta. Mie îmi era teamă ca nu cumva Catrin să fi folosit modele pentru execuția coperții, ceea ce mi-ar fi aruncat în cîrcă, odată cu lansarea cărții, și un pui de scandal public, cheltuieli cu schimbatul coperții, dezmințire publică și altele, chiar dacă eram complet nevinovat. I-am trimis acestui prieten proiectul și am așteptat verdictul. În cîteva minute a sunat telefonul. Zice: - Băi, tu ai apucat să deschizi proiectul? - Nu, zic. De ce? - Cine-i ăsta, UNID COLOR? - Ce Unid,… cum? - Păi, e o semnătură pe pădurea aia. Unid Color. - Nu, mă, spun contrariat. Aia-i semnătura lui Catrin. Mie mi s-a părut că scrie CAT și încă ceva. - Nu, frate. Scrie clar UNID COLOR. Am dat în super-zoom. Vă dați seama că nu mai înțelegeam nimic. Zice: - Stai așa că te sun în cîteva minute. Zis și făcut. Aștept (încordat) și, într-adevăr, mă sună după vreo 2-3 minute. Zice: - Ia deschide-ți mailul, că ți-am trimis ceva. Deschid mailul și hop! Un link care mă duce pe site-ul uniui pictor suedez și … stupoare! PĂDUREA MEA!!! Nu asemănătoare, nu apropiată ca stare sau hașură, ACEEAȘI PĂDURE. ACEEAȘI PICTURĂ. M-am tras la față instantaneu. - Băi, ești nebun?... Iată link-ul acelui artist suedez de la care dl. Catrin a luat pictura respectivă și mi-a prezentat-o mie ca fiind făcută de el: unidcolor.deviantart/art/Green-Forest-202662508 Patrick Hjelm este numele acestui artist. unidcolor.deviantart/ Și coperta pe care Catrin mi-a prezentat-o se vede în poza de jos, atașată la articol. Ei, e tare, nu?... Deci, acest om m-a căutat ca mă ajute, spune el, să sprijine un autor roman să intre pe piață, oferindu-se să îmi facă coperta cărții gratuit, fiindcă eu nu aveam bani pentru așa ceva. I-am mulțumit și bineînțeles că aveam de gînd să-I plătesc omului, indiferent ce mi-a zis el, dar în timp, nu acum, fiindcă nu aveam posibilitatea, avînd alte cheltuieli masive pe cap. Dar de aici pînă la A FURA PICTURA ALTUI ARTIST ȘI SĂ O PREZINȚI CA FIIND A TA, BA MAI MULT, SĂ O OFERI SPRE PUBLICARE CA MODEL DE COPERTĂ AL UNEI CĂRȚI,… E CAM MULT, NU CREDEȚI? I-am scris un mail usturător de încetare a oricui tip de colaborare (fără să-l înjur, totuși – l-am păstrat la un nivel profesionist) și m-am hotărît să public acest articol tocmai pentru a-l arăta cu degetul. De ce? FIINDCĂ HOȚUL TREBUIE ARĂTAT CU DEGETUL, FRAȚILOR. HOȚUL NU TREBUIE MENAJAT FIINDCĂ SE VA OBIȘNUI AȘA. ȘI SE PARE CĂ UNII ROMÂNI DEGEABA SCHIMBĂ ȚARA FIINDCĂ TOT ROMÂNEȘTE LUCREAZĂ. Omul ăsta putea să mă bage într-un rahat mai mare decît Casa Scânteii. Vă dați seama ce-ar fi însemnat să scot un tiraj de 3.000 de bucăți (sau chiar mai mult) și apoi să fiu nevoit să schimb coperta? Alți bani, altă distracție. Plus scandalul. Dezmințire în presă. Bla-bla. A doua zi m-am dus la acel prieten care m-a luminat în legătură cu UNID COLOR și ne-am apucat de copertă. Am avut noroc să găsesc acea poză demențială (pomul ăla ireal!) pe pagina de Facebook a unui prieten, am obținut acordul lui, mi-a trimis poza la rezoluția ei originală și… Voila! În cîteva ore, iată coperta cărții mele! Copertă de care sînt al dracului de mulțumit! Lucru pentru care le mulțumesc amîndurora. Și anexez jos, lîngă opera lui Catrin (LOL) coperta finală a cărții. Cît mai curînd voi merge la tipografie și cartea va vedea în sfîrșit lumina zilei. Deci, cam atît despre acești “artiști digitali”. Sînt convins că și printre ei sunt unii chiar foarte talentați dar, pînă la proba contrarie, să-mi fie îngăduit să am rezervele mele. Pînă la urmă, creionul și tușul rămîn sfinte. De cînd cu tableta electronică se pare că se ascund printre noi impostori care nu își asumă răspunderea în ceea ce privește propria lor creație și copyright-ul pe care se presupune că ar trebui să-l dețină. Ba mai mult, îl pasează altora, ca să se frigă ei. Halal ajutor! Ei, bine, eu nu m-am fript. Am avut noroc. Și am învățat ceva de aici: să nu mai am încredere în artiștii digitali care urăsc creionul! În plus, am vrut să vă spun povestea acestei coperți, poveste care se pare că are sîmburele ei inedit. Și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea-așa! :)
Posted on: Sat, 19 Oct 2013 21:05:31 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015