"Wild Carpathia 2", documentarul care promovează România, în - TopicsExpress



          

"Wild Carpathia 2", documentarul care promovează România, în premieră pe 5 septembrie, pe Travel Channel. "Wild Carpathia" prezintă, în viziunea unui grup de britanici, frumuseţea Munţilor Carpaţi din România, în încercarea de a arăta străinilor minunata diversitate a faunei şi florei din zonă. De asemenea, documentarul are un scop educaţional şi atrage atenţia românilor asupra comorii nepreţuite de care se bucură şi pe care trebuie să o conserve pentru generaţiile viitoare. Prima parte a documentarului "Wild Carpathia", cu o durată de o oră, a prezentat munţii spectaculoşi (Carpaţii Occidentali - Munţii Apuseni) şi pădurile seculare ale Transilvaniei. Casă a lupilor, a urşilor şi a râsului - animal pe cale de dispariţie -, ţinutul este puţin cunoscut de restul lumii, această porţiune din Carpaţi fiind ultima regiune sălbatică nedistrusă din Europa. Filmul oferă o perspectivă unică asupra frumuseţii şi culturii originale a Transilvaniei, explorând istoria sa bogată, de la ruinele mistice ale vechii civilizaţii dace la oraşele şi satele sale medievale, multe dintre acestea supravieţuind până azi. mediafax.ro
Posted on: Tue, 03 Sep 2013 15:46:07 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015