Wireless gratuit la Cernavodă Tatian IORGA - TopicsExpress



          

Wireless gratuit la Cernavodă Tatian IORGA ([email protected]) În perioada următoare, toate cartierele din Cernavodă vor avea acoperire wireless, astfel încât aproape toţi cetăţenii oraşului să beneficieze gratis de internet INTERNET În era tehnologiei, internetul a ajuns să fie indispensabil. De la cei tineri până la cei mai în vârstă, aproape toţi sunt dependenţi de internet. Din păcate, la Cernavodă sunt foarte mulţi care nu îşi permit să-şi achiziţioneze acest serviciu. Primarul oraşului, Gheorghe Hânsă, spune că situaţia se datorează faptului că multe persoane nu au un venit constant şi, drept urmare, nu îşi permit să-şi racordeze locuinţele la reţeaua de internet. Pentru toate aceste persoane, Primăria Cernavodă a venit cu o soluţie - internet wireless. În această idee, de câteva zile, locuitorii şi turiştii care tranzitează oraşul beneficiază gratuit de internet prin sistem wireless, facilitate pusă la dispoziţie de primărie. Proiectul administraţiei locale este o premieră pentru zona Cernavodă, pentru că, spune primarul Hânsă, sistemul de wireless permite un trafic foarte mare pe internet, fără ca accesul să se blocheze. „Este primul proiect de asemenea anvergură, pentru că se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 4.000 de metri pătraţi. Este cel mai mare proiect comunitar de acces gratuit la internet, ecologic, din zonă, pentru că nu s-a folosit cablu, iar mediul nu s-a degradat în niciun fel”, a spus Hânsă, care a precizat că reţeaua wireless acoperă, deocamdată, toată zona centrală şi de promenadă. „Acestea sunt primele zone în care s-au plasat echipamentele care oferă internetul wireless, urmând ca, până la finele acestui an, să se monteze echipamente în tot oraşul, astfel încât aproape toţi cetăţenii să beneficieze gratis de acest serviciu”, a spus primarul, care a verificat, ieri, personal dacă sistemul wireless funcţionează. UTILITATE ŞI PENTRU INSTITUŢII. De asemenea, Gheorghe Hânsă a afirmat că în cele câteva zile de când reţeaua este accesibilă s-au conectat, zilnic, aproximativ 1.500 de utilizatori unici. Primarul a mai adăugat că proiectul, realizat la iniţiativa sa, este extrem de important deoarece vine atât în ajutorul administraţiei locale, cât şi al altor servicii comunitare: Salvare, Poliţie, Jandarmerie, care pot transmite date în sistem în timp util. „Cel mai modern sistem de internet devine, astfel, unul dintre cele mai importante proiecte implementate ca facilitate pentru locuitori, ţinându-se cont de gradul de informatizare actual şi de faptul că majoritatea oamenilor au un gadget cu funcţie de internet wireless (telefon, tabletă, laptop) cu care pot accesa site-urile de socializare sau orice informaţie virtuală”, a mai spus Hânsă.
Posted on: Wed, 21 Aug 2013 23:14:46 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015