Zilele acestea ascult audiobook-ul Fratii Karamazov de Dostoievski. Un anume pasaj mi-a atras atentia in mod deosebit. Pareri? "Cel care se minte pe sine şi-şi pleacă urechea la propriile sale minciuni ajunge să nu mai deosebească adevărul nici în el, nici în jurul lui şi să nu mai aibă respect nici pentru sine, nici pentru lumea cealaltă. Iar dacă nu respectă pe nimeni, nici nu poate iubi pe cineva, şi astfel, neiubind pe nimeni, ca să se afle în treabă sau ca să-şi omoare urîtul, se lasă în voia patimilor şi a ispitelor trupeşti, şi, stăpînit cum e de metehne, ce deosebire mai poate fi între el şi un animal? Şi toate astea numai şi numai fiindcă se minte şi pe sine, şi pe alţii. Cel care se minte singur todeauna e gata să se simtă jignit. Uneori este foarte plăcut să faci pe supăratul, nu-i aşa? Adesea omul ştie precis că nimeni n-a avut intenţia să-l jignească şi că ofensa există numai în închipuirea lui, nu e decît minciună ticluită numai aşa, pentru plăcerea de a minţi, de a exagera lucrurile anume, ca să pună lumea pe foc, pentru că s-a legat de o vorbă, făcînd din ţînţar armăsar, şi totuşi, cine se supără, cine se îmbufnează c-a fost jignit? Tot el; îi face plăcere să se simtă jignit, în sinea lui e chiar încîntat, şi, dintr-una într-alta, ajunge să clocotească de ură..."
Posted on: Wed, 28 Aug 2013 07:51:37 +0000