curiozităţi şi superlative geografice Muntele Roraima, cel - TopicsExpress



          

curiozităţi şi superlative geografice Muntele Roraima, cel care l-a inspirat pe Sir Conan Doyle să scrie O lume dispărută, e cel mai înalt tepuy (sălaş al zeilor) din cei 100 ai întregii lumi, adică un bloc de gresie colosal, ridicat la 2.000 de metri deasupra junglei de la graniţa Venezuelei cu Brazilia şi Guyana. nu Muntele Everest (8.848 m) deţine cea mai mare înălţime din lume, ci Muntele Mauna Kea din Hawaii (10.206 m); primul e cel mai înalt de pe uscat, însă măsurat de la baza sa de pe fundul oceanului, muntele hawaian trece primul în top. Munţii Pirinei au foarte puţine lacuri de munte, dar excelează la capitolul cascade, torente (gaves) şi izvoare termale. Cea mai mare cascadă din Franţa se află aici şi se numeşte Gavarnie (422 metri). cea mai înaltă cascadă a lumii, Angel (Venezuela), are aproape un kilometru înălţime şi cade direct în valea adâncă de la baza muntelui, fără a mai trece vreo treaptă de stâncă. Numele ei vine de la pilotul american Jimmie Angel, care a survolat pentru prima dată zona în 1921, cu un avion comercial. in părţile nordice ale Suediei, fenomenul „nopţilor albe” (când Soarele nu coboară sub orizont, deoarece partea nordică a axei Pământului e înclinată spre astru) se observă în lunile mai-iulie: e o perioadă foarte bună pentru vizitat ultimele mari ţinuturi sălbatice ale Europei. cel mai îndepărtat punct de centrul Pământului e vârful Muntelui Chimborazo (6.267 m), din Ecuador.
Posted on: Thu, 15 Aug 2013 13:06:12 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015