din ziar DELTA Tulcenii se reclama între ei pentru apa - TopicsExpress



          

din ziar DELTA Tulcenii se reclama între ei pentru apa consumata la bloc * Proprietarii care declara indexul corect nu mai vor sa îsi asume pierderile de pe scara, aratându-i cu degetul pe cei care refuza sa le fie verificate apometrele * Pe de alta parte, datoria cumulata a consumatorilor de la bloc reprezinta în acest moment aproape 90% din totalul restantelor pe care trebuie sa le recupereze societatea Aquaserv La nivelul municipiului, nu doar furnizorii de caldura au probleme mari în ceea ce priveste încasarea facturilor, ci si Aquaserv, fosta Regie de apa-canal. Daca în privinta agentilor economici si a locuitorilor de la case nu exista mari probleme, în cazul asociatiilor de proprietari situatia este diametral opusa. Mai exact, din datoria de circa 60 miliarde de lei vechi, nu mai putin de 52 reprezinta restantele locatarilor de la bloc. Pe de alta parte, unii dintre acestia (mai precis cei de buna credinta), au luat cu asalt, în ultima perioada, primaria si Aquaserv-ul reclamând o stare de fapt cu care multi dintre noi ne-am confruntat, cu siguranta. Oamenii spun ca pe scara exista si proprietari care refuza sa le deschida celor veniti sa le citeasca apometrele, ei ramânând, astfel, în hârtiile asociatiei cu consumul declarat pe propria raspundere. Sunt de acord ca exista si astfel de cazuri ,astfel de locatari,insa nu de aici vin sumele mari pe care le datoreaza asociatiile catre Aquaserv Tl.Asta e politica Aquaserv,mereu dau vina pe cetateni,pe asociatiile de proprietari,corect e un aspect real,insa................De ce nu se mentioneaza de nimeni,nici de presa locala , despre f.multele camine apometre de scari bloc,care apartin Aquaserv Tl.si care sunt prost proiectate,pozitionate,si sunt permanent pline cu apa?Nici nu se deranjeazaAquaserv sa colecteze apa din aceste camine,cum putem crede ca niste apometre care sunt in stare de functionare si rezistente la apa pot totusi functiona corect cand sunt permanent in apa.Cum putem crede ca citirile apometrelor de scara sunt facute mereu corect daca ele sunt inundate in apa din camine?Problema asta nu o discuta nimeni? Si e o realitate de ani de zile,vedeti si pozele puse de Consiuliul civic cartier 2 Tulcea,cum arata unul din multele camine inundate.Cum comentati si acest aspect?!
Posted on: Fri, 18 Oct 2013 08:36:06 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015