e este munca prin agent de muncă temporară? În conformitate cu art. 88 alin. (1) din Codul Muncii, munca prin agent de muncă temporară este „munca prestată de un salariat temporar care a încheiat un contract de muncă temporară cu un agent de muncă temporară şi care este pus la dispoziţia utilizatorului pentru a lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acestuia din urmă”. Astfel, conform definiţiei legale întâlnim trei părţi atunci când este vorba de munca temporară: Salariatul temporar este persoana care a încheiat un contract de muncă temporară cu un agent de muncă temporară, în vederea punerii sale la dispoziţia unui utilizator pentru a lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acestuia din urmă; Agentul de muncă temporară este persoana juridică, autorizată de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, care încheie contracte de muncă temporară cu salariaţi temporari pentru a-i pune la dispoziţia utilizatorului, pentru a lucra pe perioada stabilită de contractul de punere la dispoziţie sub supravegherea şi conducerea acestuia; Utilizatorul este persoana fizică sau juridică pentru care şi sub supravegherea şi conducerea căreia munceşte temporar un salariat temporar pus la dispoziţie de agentul de muncă temporară. Din cele expuse mai sus rezultă că între salariatul temporar şi agentul de muncă temporară va exista un contract de muncă, iar între agentul de muncă temporară şi utilizator va fi un contract de prestări servicii în virtutea căruia agentul se angajează să pună la dispoziţia utilizatorului personalul necesar pentru o anumită perioadă (misiune). Un aspect caracteristic al muncii temporare este că, pe întreaga perioadă a misiunii, chiar dacă salariatul temporar este angajat al agentului, acesta va lucra sub conducerea şi supravegherea utilizatorului în vederea executării unor sarcini precise care vor avea întotdeauna un caracter temporar. Muncă temporară vs. detaşare Din anumite puncte de vedere, munca temporară se aseamănă cu detaşarea şi în cazul celei din urmă salariatul prestează munca în favoarea unui terţ din dispoziţia angajatorului iniţial. Totuşi, în cazul detaşării, de regulă, salariul este suportat de cel la care s-a dispus detaşarea şi doar în cazul în care acesta nu îşi îndeplineşte obligaţiile de plată salariatul se va putea întoarce împotriva angajatorului care a dispus detaşarea, pentru plata drepturilor restante. În cazul muncii temporare, legea stabileşte, în mod expres, la art. 96 din Codul Muncii, că salariul precum şi toate obligaţiile aferente (reţinerea şi plata impozitului şi a contribuţiilor sociale) este plătit de către agentul de muncă temporară pe întreaga perioadă a misiunii, chiar dacă salariatul temporar execută sarcini precise pentru utilizator. Doar dacă agentul nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenul legal salariatul temporar poate solicita utilizatorului plata salariului şi îndeplinirea obligaţiilor aferente. 1_96_amt2_96_amtSursa foto: Lege5 Online Cât durează o misiune? După cum am văzut mai sus, o misiune de muncă temporară reprezintă perioada în care salariatul temporar este pus la dispoziţia utilizatorului pentru a lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acestuia, pentru executarea unei sarcini precise şi cu caracter temporar. Această perioadă nu poate depăşi 24 de luni, dar legea permite prelungirea misiunii până la maximum 36 de luni. Ce trebuie să conţină contractul de punere la dispoziţie? Modalitatea prin care utilizatorul poate beneficia de salariaţii temporari este prin încheierea cu agentul de muncă temporară a unui contract de punere la dispoziţie. Acesta este, în esenţă, un contract de prestări servicii. În primul rând, un astfel de contract trebuie încheiat în forma scrisă şi trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu: • Durata misiunii – respectându-se limitele legale (cea de 24 de luni, respectiv de 36 de luni); • Caracteristicile specifice postului care urmează a fi ocupat de salariatul temporar, în special calificarea necesară, locul executării misiunii şi programul de lucru; • Condiţiile de muncă; • Echipamentele individuale de protecţie şi de muncă pe care salariatul temporar trebuie să le utilizeze; • Orice alte servicii şi facilităţi în favoarea salariatului temporar; • Valoarea comisionului de care beneficiază agentul de muncă temporară, precum şi remuneraţia la care are dreptul salariatul; • Condiţiile în care utilizatorul poate refuza un salariat temporar pus la dispoziţie de un agent de muncă temporară. Atenţie! Atunci când un utilizator refuză un salariat temporar pus la dispoziţie de agent, în condiţiile prevăzute în contractul de punere la dispoziţie, nu echivalează cu concedierea salariatului temporar de către utilizator, întrucat între cei doi nu există o relaţie contractuală directă. Totodată, în baza contractului de punere la dispoziţie, utilizatorul nu va putea modifica ori suspenda contractul de muncă temporară încheiat între salariatul temporar şi agent, nu îl va putea concedia pe salariatul temporar şi nu îi va putea aplica sancţiuni disciplinare, aceste prerogative aparţinând în exclusivitate agentului de muncă temporară, care are adevărata calitate de angajator. În cazul unor pagube produse utilizatorului datorită culpei salariatului temporar, acesta se va întoarce împotriva agentului, care, la rândul său, în baza relaţiilor de muncă, se va putea întoarce împotriva salariatului temporar. » În continuarea acestui subiect abordăm particularităţile contractului de muncă temporară şi ale misiunii salariatului temporar. Partea a doua a articolului poate fi citită AICI.
Posted on: Wed, 18 Sep 2013 18:25:39 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015