lie Serbanescu: Începe criza sectorului privat (I) Adevărata criză din România abia de acum încolo va începe. Nu neapărat mâine sau săptămâna viitoare, poate nici măcar în trimestrul următor, dar declanşarea acestei crize este inevitabilă. Si va fi una de durată, căci – stupoare! – nu va veni nici de la nefericitul buget public şi nici de la etern incriminatul sector economic de stat, ci de la sectorul privat. Aoleo! Blasfemie! Tocmai mântuitorul sector privat este pus în discuţie! Da, şi fără ezitări! Sectorul privat l-a înlocuit, cu o viteză ameţitoare la scară istorică , pe cel de stat, atotstăpânitor în urmă cu numai două decenii. Înlocuirea s-a făcut nu atât prin verdictul forţelor pieţei, ci mai mult prin decizie politică, pe baza prezumţiei că sectorul privat este mai bun decât sectorul de stat. Prezumţie în principiu corectă şi chiar verificată practic pe multe meridiane ale lumii. Neprobată însă în România! Un transfer halucinant de la stat la privat a avut loc în 20 de ani printr-o violenţă neîntâlnită. Sectorul economic de stat s-a subţiat până la o contribuţie de numai 7% din PIB. Minunatul şi performantul sector privat face acum legea. Cu toate acestea, România a rămas tot subdezvoltată, tot în coada Europei în orice clasament şi cu productivitatea muncii tot în zona retrogradării. A pierdut peste 4 din 8 milioane locuri de muncă, iar săracii ei hălăduiesc cu milioanele în bejenie naţională. Admiţând însă că în general sectorul privat este mai bun decât cel de stat, atunci ce l-a împiedicat să nu fie un succes şi în România?! Simplu: în România sectorul privat nu s-a dezvoltat organic, în mod natural în timp şi spaţiu, ci a fost băgat pe gât prin decizie politică şi înşurubat în economie prin furt pe seama sectorului de stat, sub paravanul diversiunii că acesta din urmă este cel mai prost manager. N-avea cum în aceste condiţii să se nască şi să crească performant şi competitiv. După două decenii de devalizare de către privaţi (persoane juridice şi persoane fizice) activele statului sunt însă de acum pe sfârşite. Ca atare, privaţii vor trebui să conteze de aici încolo pe o devalizare mai slabă a activelor statului şi nu pentru că statul român s-ar fi trezit cumva, ci pentru că aceste active vor fi mai puţine şi mai subţiri. Mai pe scurt, sectorul privat va trebui mereu mai mult de acum încolo să se descurce singur, adică altfel decât până acum când toate problemele sale de fond au fost rezolvate pe seama statului, prin transferuri directe oficiale de active (aşa-zisele privatizări), prin transferuri directe neoficiale care reprezintă probabil cea mai mare parte (vânzări subfacturate către privaţi şi achiziţii suprafacturate de la privaţi), prin transferuri indirecte (evaziune fiscală). Sectorul privat, autohton şi străin, va trebui să se acomodeze la noua situaţie în care va lipsi supapa apelului practic gratuit la resursele statului. Acomodarea, care presupune schimbări structurale, manageriale, strategice şi tactice, va dura probabil 10-20 de ani şi va genera o criză profundă. Începe criza sectorului privat (II) Procesul de acomodare a sectorului privat (autohton şi străin) la economia fără stat ce se conturează va fi îndelungat şi va genera o criză profundă. Deja sectorul privat încearcă în mod disperat să-şi arunce problemele în cârca oricui se află în preajmă! Până acum statul era lada sa aproape exclusivă de gunoi. Subţierea până la dispariţie a sectorului economic de stat a strâns la gât această ladă de gunoi. Si atunci, sectorul privat îşi îndreaptă tirul spre … sectorul privat! La mereu mai substanţialele neplăţi, băncile răspund cu executări silite. Ciuca bătăilor o formează, în asemenea circumstanţe, fraţii privaţi nebancari: clienţi şi mai ales furnizori! Arieratele sectorului privat – practic de două ori mai mari decât cele atât de anatemizate ale sectorului de stat – sunt în proporţie de două treimi la bieţii furnizori, privaţi şi ei şi captivi într-o situaţie fără ieşire. Ce altceva este explozia de proceduri de insolvenţă decât încercarea de ieşire din restrişte pe seama fârtaţilor privaţi?! Să nu-i uităm însă pe bieţii salariaţi. Statisticile arată că, din acest an, pentru prima dată de la declanşarea crizei, creşterea de salarii în sectorul privat este zero. Prezenţa masivă şi atotputernică a capitalului străin în sectorul privat din România conferă specificităţi notabile procesului. Capitalul străin a ajuns să deţină o poziţie dominantă, controlând practic întreaga axă majoră a economiei, toate punctele strategice şi sectoarele performante. Evident, nu prea are nevoie de un răgaz pentru competitivizare. A venit în România deja competitiv şi a fost aici de fapt lupul între oi. Dar, indiferent dacă se recunoşte sau nu, şi-a datorat implantarea şi dezvoltarea în proporţie covârşitoare jecmănirii statului român. Da, da, jecmănire! Să nu ne ferim de acest termen! Pentru că a lua active strategice aproape gratis dintr-o economie şi a te extinde în aceasta prin investiţii minore şi mai ales prin subfacturări ale livrărilor în străinătate şi suprafacturări ale achiziţiilor din străinătate înseamnă nimic altceva decât jecmănire! Din bagatela de vreo 55 miliarde euro investiţii directe cu care capitalul străin a pus stăpânire pe România, nici măcar o treime nu reprezintă investiţii “de la zero”, grosul constituindu-l acaparări de active existente şi plasamente speculative. Asta nu-i dezvoltare capitalistă, ci exploatare colonialistă! În faţa dispariţiei activelor statului şi secătuirii resurselor ţării, capitalul străin mai are de făcut doar un pas: părăsirea acesteia! Până la un asemenea pas însă, capitalul străin va mări presiunea în direcţii bine ţintite: grăbirea exploatării până la epuizare a rezervelor minerale ale ţării, accentuarea subordonării capitalului autohton, înăsprirea caracterului discreţionar la dispoziţia patronilor a relaţiilor de muncă şi sporirea subjugării prin preţuri a consumatorilor români îndeosebi în sectoarele monopoliste pe care le controlează. Si, rămas fără poziţii şi pârghii în economie, statul român nu va putea face nimic! Nici chiar dacă ar vrea! Adevarul: România, din nou tigrul de hârtie al Estului: economia creşte în timp ce familiile românilor sunt tot mai sărace Exporturile şi producţia industrială au crescut spectaculos, inflaţia şi deficitele externe scad, dar veniturile populaţiei şi consumul sunt pe cele mai joase poziţii în topurile Uniunii Europene. Ultimele raportări statistice creionează o dinamică exemplară a economiei ca ansamblu, în prima parte a acestui an, dar şi o înrăutăţire a situaţiei bugetelor de familie şi a veniturilor populaţiei. Economia a înflorit, românii au sărăcit În primele cinci luni din acest an, exporturile României au crescut cu aproape 6% faţă de aceeaşi perioadă din 2012, deficitul comercial a scăzut cu 1,4 miliarde de euro, producţia industrială a crescut cu peste 6%, iar cifrele de afaceri din domeniul serviciilor au avansat, în medie, cu mai mult de 8%, arată datele centralizate la Institutul Naţional de Statistică (INS). Tot în prima parte a acestui an însă, veniturile – ca şi cheltuielile – populaţiei au scăzut, consumul de alimente, mărfuri nealimentare şi carburanţi s-a redus în modul cel mai abrupt din Uniunea Europeană, iar şomajul a crescut la 7,5% după ce la sfârşitul lui 2012 fusese de 6,9%. De asemenea, datele anuale arată că salariul mediu real (evoluţia veniturilor în raport cu scumpirile) a scăzut în 20 de domenii de activitate şi a crescut doar la bugetari, iar puterea de cumpărare a scăzut la 48% din media UE, românii devansându-i astfel în premieră pe bulgari în topul sărăciei. Altfel spus, în timp ce economia României a înflorit, românii au sărăcit. Cum este posibil? „Aşa se întâmplă când arunci totul asupra populaţiei. Aceste contraste între performanţa macroeconomică şi scăderile de la nivelul familiilor durează de mai multă vreme, însă va veni o vreme când cifrele acelor creşteri nesustenabile se vor răzbuna, fie şi numai pentru că în viitor ne vom raporta la bazele de acum. Ceea ce nu se explică este însă creşterea economiei într-o perioadă când operează 100.000 de insolvenţe“, a declarat pentru „Adevărul“ analistul economic Ilie Şerbănescu. El atrage atenţia că respectivele falimente „nu sunt la categoria firmelor mici, care au o pondere de doar 1% în cifra totală de afaceri, ci în rândurile companiilor mijlocii şi mari, astfel că e cu atât mai greu de înţeles creşterea de ansamblu a economiei“. Cele mai sensibile barometre, pe roşu Comerţul cu alimente şi mărfuri nealimentare vândute cu amănuntul, dar şi consumul de carburanţi şi curent electric sunt, în ochii investitorilor, cele mai sensibile barometre care arată cum merge o economie. Ei bine, exact aceşti indicatori arată minusuri pe toată linia, contrazicând plusurile de la exporturi şi producţia industrială. Potrivit datelor INS, cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul a scăzut cu 2,7% în luna mai faţă de aprilie şi cu 0,5% în primele cinci luni din acest an faţă de aceeaşi perioadă din 2012. Comerţul cu alimente a stagnat, iar cel cu mărfuri nealimentare a avut scăderi de peste 5%. Cât priveşte consumul de carburanţi, acesta a avut cele mai abrupte scăderi, de 7,6% în mai şi de aproape 5% în primele cinci luni. În fine, şi consumul de energie electrică a avut o scădere de peste 7% la cinci luni. Un alt barometru care reflectă adevărata stare a economiei şi care a ajuns în zona de cod roşu arată că rata restanţelor populaţiei şi firmelor către bănci a sărit pragul de 20% în luna mai 2013 (în mai 2012 era de 16,7%). Toate aceste contraste dintre performanţele macroeconomice şi contraperformanţele la nivel micro arată că, aparent, România creşte ca un tigru printre economiile Estului, dar la o privire mai atentă se vede clar că tigrul respectiv e doar unul de hârtie.
Posted on: Sat, 17 Aug 2013 18:48:57 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015