observ că toţi cei care doresc soluţionarea (cumva, NIMENI NU E IN STARE SĂ SPUNĂ CUM, nimeni dintre cei care au fost puşi DE NOI să rezolve această problemă) a maidanezilor îşi încep frazele cu "şi eu iubesc animale, am nu ştiu cîţi cîini şi nu ştiu cîte pisici, dar... ". nu înţeleg de ce trebuie să adăugăm scuza asta în faţă pentru că dorim să trăim civilizat. nu are relevanţă în cazul ăsta dacă iubeşti sau nu animalele, ci dacă eşti civilizat sau nu. eu sunt şocată de cîteva zile şi nu reuşesc să-mi iau gîndurile de la acest copil. îmi imaginez groaza lui, colţii fiarelor sfîşîind şi trăgînd, moartea asta cumplită, mă revolt împotriva celor care au asistat şi n-au făcut nimic (DE FRICĂ), îmi iau copilul în braţe şi-i sărut obrajii mai mult decît o fac de obicei şi, oricîtă imaginaţie aş avea (şi am destulă) chiar nu-mi pot închipui ce aş face dacă aş trece prin aşa ceva. ştiu sigur că om nu voi mai fi, că tot universul meu s-ar prăbuşi, s-ar face ţăndări şi nimic n-ar mai putea să mă mai vindece de o astfel de tragedie. nimic. NIMIC! şi nu mă avînt acum să spun că cine nu gîndeşte ca mine e cretin, tîmpit, ongist, gurist, habarnist etc. nu mă scuz pentru gîndurile şi principiile mele, oricîte animale voi avea în ogradă sau nu. nu mă consider iubitoare de animale dacă îi spun cuiva, vai ce căţel drăguţ ai! aşa cum n-o să fiu o mamă mai bună dacă-i voi spune altei mame "vai ce copil simpatic ai!" fiecare este responsabil pentru ce iubeşte! e chiar atît de al naibii de dificil de înţeles?
Posted on: Fri, 06 Sep 2013 16:40:38 +0000