pentru cei care au nevoie de încurajare, un mesaj găsit de - TopicsExpress



          

pentru cei care au nevoie de încurajare, un mesaj găsit de dimineaţă. succes şi putere de muncă tuturor celor care vor să scrie! cititorii vă aşteaptă. Bună seara, Voi începe prin a fi sincer şi prin a spune că mă simt extrem de penibil în timp ce vă scriu acest mesaj. În primul rând, pentru că nu am nici cea mai mică idee dacă veţi citi sau acorda atenţie lucrurilor pe care le voi aşterne aici; în al doilea rând, pentru că aţi schimbat, indirect, ceva în viaţa mea şi simt că vă datorez nişte mulţumiri! Dar, aşa sunt eu, un social awkward penguin, dacă ar fi să mă iau după internet. :)) Întotdeauna am spus că scrisul este singurul lucru la care mă pricep şi că ţelul meu era să împărtăşesc cu cei avizi de lectură, gândurile mele. Dar, în urmă cu an, după multe încercări şi după unele probleme personale, m-am uitat în oglindă şi am văzut un băiat care renunţa, încet, la singurul lucru care îi plăcea şi pe care şi-l dorea. Nu sunt bun când vine vorba de vorbitul în public; să mi se dea o sală plină iar toate ideile şi cuvintele se vor ascunde cu încăpăţânare într-un colţişor întunecat şi adânc din mintea mea. În schimb, dacă am o bucată de hârtie şi un stilou sau un calculator, cuvintele sunt cele mai bune prietene ale mele. Ele ştiu cum să apară şi eu ştiu cum să le expun. Şi totuşi, am renunţat o bună bucată de vreme la acest vis, de a scrie, descurajat de cei din jurul meu şi chiar de mine, prin faptul că m-am lăsat păgubaş. Apoi, am aflat despre dumneavoastră, întâmplător, printr-un link găsit pe Facebook. Terminând articolul, am devenit din ce în ce mai curios şi aşa am ajuns să descarc şi să citesc Îmblânzitorul apelor. Pot spune că mi-a plăcut enorm! Mai mult de atât, prin faptul că aţi fost foarte apreciat pentru ce aţi scris şi prin sentimentele pe care mi le-a transmis cartea dumneavoastră, am realizat că am multe lucruri de spus! Am realizat că mintea mea este plină de pagini care aşteaptă să ia viaţă şi să fie răsfoite şi citite cu sete! Prin urmare, m-am apucat să scriu şi voi continua să o fac până când voi avea în faţa mea ceva ce merită citit. Nu mă astept ca lumii să îi placă ce va descoperi între pagini; nu mă aştept să câştig premii sau să fiu aclamat; nici nu vreau asta. Vreau doar să scriu iar modul în care mânuiţi dumneavoastră cuvintele şi ingeniozitatea de care aţi dat dovadă, au ajutat un tânăr student să se trezească la realitate. Pentru acest lucru, eu vă mulţumesc, vă mulţumesc că existaţi şi că scrieţi! Sper ca într-o zi, să am ocazia să vă întâlnesc şi să v-o mai spun! Talentul dumneavoastră a schimbat ceva în viitorul meu iar eu unul simt că e de bine! :) O seară frumoasă vă doresc!
Posted on: Mon, 18 Nov 2013 10:51:15 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015