posted by admin on "Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi" „Să - TopicsExpress



          

posted by admin on "Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi" „Să dăm la o parte orice piedică” (Evrei 12:1) Biblia spune: „Să dăm la o parte orice piedică … să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte”. Dumnezeu ți-a oferit cele două lucruri necesare pentru a alerga și a câștiga cursa vieţii tale : timp și energie. Și nu-ți permiți să le pierzi. De ce ne este atât de greu să spunem nu? Două din cele mai obișnuite motive sunt: 1) Teama de respingere. În ultimă instanță trebuie să te întrebi următorul lucru: „A cui aprobare o caut eu, a lui Dumnezeu sau a oamenilor?” 2) Teama de a pierde oportunitățile bune. Noi credem că de fiecare dată când o oportunitate bate la ușă, trebuie să deschidem și să spunem da la orice ne așteaptă. E o greșeală. Oportunitatea nu este același lucru cu obligația. Mereu vor exista mai multe oportunități decât timpul necesar pentru a le da curs. Așa că trebuie să-ți alegi oportunitățile cu înțelepciune și prin rugăciune. Jim Collins, autorul cărții: ,,Good to Great (De la bun la nemaipomenit)’’, scrie: „Mulți dintre noi avem vieți aglomerate, dar nedisciplinate. Avem liste de îndatoriri care crește mereu și încercăm să căpătăm energie făcând, făcând și iar făcând. Dar rareori dă vreun rezultat bun. Cei ce construiesc companii care de la bune devin extraordinare au folosit la fel de multe liste cu lucruri care nu mai trebuie făcute și liste cu lucruri care trebuie făcute. Ei au dat dovadă de o disciplină remarcabilă de a se deconecta de la tot felul de gunoaie neesențiale și a-și canaliza resursele într-un singur domeniu sau doar în câteva”. În cartea sa revoluționară: ,,Focus: The Future of Your Company Depends on It (Focalizarea: Viitorul companiei tale depinde de asta)’’, Al Ries scrie: „Marii lideri, în ciuda mulțimii de elemente ce distrag atenția, știu cum să țină lucrurile pe un anumit făgaș. Ei știu cum să-i inspire și să-i motiveze pe urmașii lor pentru a merge înainte, mereu spre „marea șansa”. Ei nu lasă ca problemele minore să-i copleșească”. Așadar, păstrează-ți concentrarea.
Posted on: Tue, 01 Oct 2013 05:33:13 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015