romania literara: Meridiane: Şi băutorii au istoria lor de --- În Franţa există o tradiţie a cărţilor despre vin. Bernard Pivot a scris una foarte apreciată, după ce, în emisiunea lui de televiziune, „Apostrophes”, a invitat deseori specialişti în materie. Ca şi Patapievici în a lui. Cultura vinului e parte integrantă din cultura unei ţări, mai ales vorbind de Franţa. Iată că Didier Nourrisson, istoric specializat în...dependenţe, în addictions , cum le zic francezii, de droguri, de alcool, de tutun, a publicat de curând o carte despre băutori: Crude şi coapte. Istoria băutorului . Prima parte a titlului e împrumutată dintr-un titlu faimos al lui Claude Lévi-Strauss. Titlurile sunt, în treacă fie zis, o plăcere a lui Nourrisson. Cartea despre tutun se intitulează Ţigareta. Istoria uneia care dă foc . În franceză, allumeuse înseamnă „care aprinde”, „dă foc”, dar şi „femeie provocatoare”. Nourrisson începe prin a respinge teza străveche, de la Diodor din Sicilia citire, conform căreia romanii au descoperit în Galia locuitori dedaţi beţiei cu vin. Are, din contra, dovezi certe că galii beau rareori vin şi, mai des, bere din orz sau hidromel, nefiind cine ştie ce băutori propriu vorbind, mari băutori, preferând apa şi laptele. Vinul l-ar fi adus în Galia romanii înşişi. Termenul beţiv apare în Evul Mediu şi anume în criticele pe care oamenii bisericii le fac la adresa lui Noe, Lot sau Melchisedec din Vechiul Testament. Cu toată opoziţia Bisericii, scrie un comentator al cărţii lui Nourrisson, „Evul Mediu este vârsta de aur a abaţiilor, a vinului şi a viticulturii”. Dar abia în Renaştere băutorul intră în literatură ca unul care „iubeşte vinul”. „Regele (băutorilor) este Rabelais”, remarcă acelaşi recenzent, citând formula autorului cărţii. Un oraş ca Lyon are în 1780 dublul populaţiei din 1550, peste 150.000 de locuitori, şi ei consumă 250.000 de hectolitri de vin (pe an, probabil). La cât revine asta pe gură de locuitor, faceţi dv. socoteala! Renaşterea vede apariţia cabaretului, a cărui viaţă socială încetează abia la finele secolului XIX, când vine rândul cafenelei. Nourrisson se amuză să înşire toate denumirile populare sau culte ale celor două locuri unde se bea de-a lungul vremii. Nu chiar atât de numeroase ca localurile. În legătură cu acestea din urmă, reiau cuvintele recenzentului: „În ajunul celui de Al Doilea Război Mondial, Franţa numără 500.000 de cafenele în 36.000 de localităţi.” Faceţi tot dv. socoteala numărului pe localitate al cafenelelor franceze
Posted on: Sat, 13 Jul 2013 04:25:42 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015