ÎMPOTRIVIRE Se va împotrivi poporul lui Iehova prin forţă, strădaniilor agenţilor lui Satan de a împiedica înaintarea muncii de răspândire a mesajului împărăţiei? Dacă răspunsul la această întrebare este afirmativ, atunci cum se armonizează această conduită cu cele ce urmează, in scripturi: „Căci armele cu care ne luptăm noi, nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.” (2Corinteni 10:4). Religioşii, în special Ierarhia Romano-Catolică, în efortul lor de a-i face pe oameni să recunoască şi să se supună dogmelor religioase, au folosit şi au continuat să folosească şi să uzeze de forţă şi violenţă. Toţi care nu vor să devină religioşi şi să sprijine Ierarhia Romano-Catolică, sunt denunţaţi ca eretici, iar Ierarhia declară: „Uciderea de eretici este just să fie făcută de Catolici când aceştia sunt suficient de puternici.” În timpul Inchiziţiei, Ierarhia a folosit arme fizice pentru a-i obliga pe oameni să se supună Papalităţii şi să practice religia Ierarhiei, iar mulţi oameni au suferit pedepse crude precum şi distrugerea proprietăţii sau vieţii, din pricină că au refuzat să se supună pretenţiilor Ierarhiei ca ei să devină Catolici. În contrast cu astfel de fapte nelegiuite, apostolul Pavel, aflat sub inspiraţia duhului sfânt, scoate în evidenţă calea cea potrivită pentru slujitorii lui Dumnezeu. Acum martorii lui Iehova pleacă în lume să propovăduiască adevărul despre împărăţia lui Dumnezeu, şi nu să oblige pe cineva să accepte acel adevăr. Ei aşează mesajul lui Dumnezeu în faţa oamenilor, şi este privilegiul lor să-l accepte ori să-l respingă. Lor li se porunceşte ca în îndeplinirea muncii lor să nu folosească arme fizice, aşa precum Catolicii au făcut-o în repetate rânduri pentru a-i face pe alţii să accepte învăţăturile lor. Armele poporului lui Dumnezeu constau în „sabia duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu”, şi care este capabilă să dărâme fortăreţe. De aceea cuvintele apostolilor se aplică strict la mijloacele de a duce mai departe munca lor de propovăduire a evangheliei împărăţiei. Martorii lui Iehova sunt mesageri ai păcii, vestind scopurile lui Dumnezeu , iar ei nu au nevoie de arme fizice pentru a obliga oamenii să asculte Cuvântul lui Dumnezeu. Altă scriere, des folosită în legătură cu această temă, este cea în care Isus spune: „Dar eu vă spun: Să nu vă împotriviţi celui care vă face rău. Ci oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-l şi pe celălalt.” (Matei 5:39). „Rău” este definit corect drept ceea ce aduce pedeapsa justă asupra celui care a greşit. Dumnezeu zice: „Eu… fac răul.” (Isaia 45:7). Toată creaţia lui Dumnezeu este dreaptă şi perfectă, şi de aceea cuvântul „rău” folosit aici diferă mult de nelegiuire. (Deuteronomul 32:4). Legea legământului lui Dumnezeu cu Israel aplica pedeapsa justă celor care încălcau acel legământ, iar acea pedeapsa era rea pentru Israeliţii cărora le era just administrată. Isus adresându-se Israeliţilor în limbajul folosit la Matei 5:29-42, cu siguranţă n-a vrut să spună literal ca un om să-şi scoată ochiul ori să-şi taie mâna. Discursul lui era simbolic. Isus folosea figuri de stil pentru a-i face pe Israeliţi să înţeleagă mai bine care trebuia să fie atitudinea potrivită faţă de potrivnicul lor, adică, legea legământului. Ca dovadă suplimentară, Isus a mai zis: „Caută de te împacă degrabă cu potrivnicul tău, câtă vreme eşti cu el pe drum; nu cumva el să te dea pe mâna judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna temnicerului, şi să fii aruncat în temniţă.” –Matei 5 25. Dacă cineva suferea din pricina potrivnicului său, legea legământului îi impunea să nu se împotrivească întrucât ceea ce era rău, purcedea de la Dumnezeu şi era just. Tot în legătură cu aceasta Domnul Isus a zis: „Dacă cel care a greşit a primit o lovitură peste un obraz, el trebuie să-l întoarcă şi pe celălalt, pentru a primi o lovitură justă, şi nu să se împotrivească; astfel îşi va arăta supunerea sa în faţa voinţei lui Dumnezeu.” Toate scrierile sunt logice şi nu sunt contradictorii. Cuvintele textului anterior (Matei 5:39) nu s-ar putea aplica literal unuia precum Iosua care a condus oastea Israelului împotriva duşmanului, sau în multe alte cazuri care sunt înregistrate în Biblie. Isus, vorbind despre a fi lovit peste un obraz, se adresa în mod special Evreilor aflaţi sub legea legământului, care lege spunea ca potrivnicii lor să-i ţină în frâu şi să-i pedepsească atunci când încălcau termenii legământului. Ne-împotrivirea la rău – sunt cuvintele pe care le-a folosit Domnul Isus adresându-se Israeliţilor – nu ar putea să însemneze că poporul lui Dumnezeu este pe cale să se lase bătut de bună voie de cei care-i atacă pe slujitorii Domnului, în timp ce aceştia propovăduiesc evanghelia împărăţiei. Atunci când Isus se adresa Israeliţilor, nu avea referinţe cu privire la aşa ceva; mai degrabă, cuvintele lui trebuie să însemne că dacă răul se abate supra celor care au făcut o înţelegere cu potrivnicul, după lege ei nu trebuie să se împotrivească ci să suporte consecinţele ca pe o justă pedeapsă din partea Domnului, ba chiar să meargă şi mai departe in supunerea lor faţă de potrivnicul legal, dovedind astfel consimţământul lor. În sprijinul acestei observaţii, se dă citatul: „Oricui vrea să se judece cu tine, şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă (distanţă), mergi cu el două. (Matei 5:40, 41). Observaţi însă aici, că Isus nu a spus nimic în legătură cu împotrivirea la o nelegiuire. Cel care-l atacă pe slujitorul Domnului în timp ce acesta îşi face datoria, comite o nelegiuire. Când Isus a fost arestat, Petru a tăiat urechea unui slujitor al marelui preot, iar Isus i-a poruncit să pună sabia la loc: „Şi unul din cei ce erau cu Isus, a întins mâna, a scos sabia, a lovit pe robul marelui preot, şi i-a tăiat urechea. Atunci Isus i-a zis: Pune-ţi sabia la locul ei; căci toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. Crezi că n-aş putea să rog pe Tatăl meu, care mi-ar pune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?” - Matei 26:51-53. Remarcaţi şi motivul. Nu era momentul potrivit de angajare în luptă fizică, deoarece sosise vremea ca Isus să fie luat. În faţa lui Pilat, Isus a zis: „Împărăţia mea nu este din lumea aceasta. Dacă ar fi împărăţia mea din lumea aceasta, slujitorii mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile Iudeilor.” (Ioan 18:36). „Lumea aceasta”, în sensul folosit de Isus Christos , ar însemna lumea aceasta nelegiuită asupra căreia domneşte Diavolul, şi pe care lui Isus Christos nu i s-a permis să o întrerupă, până la momentul socotit cuvenit de către Dumnezeu , în 1914, Când Iehova L-a trimis să guverneze. Deducţia limpede care se poate face aici, din cuvintele lui Isus Christos, este că în viitor va exista un timp potrivit pentru a lupta, dar Isus trebuie să aştepte până la acel moment potrivit fixat de Iehova , când el va lupta până la capăt. (Psalmii 110:2,6; Apocalipsa 19:11-20). E un timp pentru toate. „Un timp al războiului, şi un timp al păcii.” (Eclesiastul 3:1-8). Scrierile de mai sus însemnează că Creştinii nu pot să caute gâlceava şi bătaia dinadins, fără a fi pedepsiţi; dar, în acelaşi timp nici să le permită de bună voie agenţilor lui Satan, să le distrugă eforturile de a propovădui mesajul împărăţiei lui Dumnezeu. A P Ă R A R E Aprobă Scripturile pe un Creştin care se apără împotriva unui atac ilegal folosind forţa? Autoapărarea este dreptul fiecărui om de a respinge un atac şi de a folosi forţa atunci când i se pare necesar, pentru a se păzi pe sine de răniri, ori de daune aduse proprietăţii sale. Acelaşi drept al autoapărării poate fi exercitat de el şi atunci când el vrea să-şi apere rudele ori prietenii apropiaţi, sau fraţii. Aceasta este legea naţiunilor ori statelor, dar această lege nu se bazează pe tradiţie ori pe hotărârea oamenilor înşişi, ci ea îşi găseşte un sprijin total în Cuvântul lui Dumnezeu. Moise a văzut cum un Egiptean l-a lovit pe fratele lui Evreu, şi atunci, ca să-şi apere fratele de acest atac, Moise l-a ucis pe Egiptean. (Exodul 2:11,12). Pentru ca Egiptenii să nu-l omoare, Moise a fugit din Egipt. El nu a primit nici o pedeapsă ori vreo mustrare de la Iehova Dumnezeu pentru ceea ce făcuse. Ulterior Dumnezeu l-a folosit pe Moise ca să îndeplinească anumite fapte prefigurând pe Isus Christos, Mesia, şi faptele sale. De atunci încoace fiecare naţiune a invocat legea autoapărării, extinzând acest drept al autoapărării şi asupra rudelor apropiate. Legea autoapărării este scoasă în evidenţă şi de cele scrise în Scripturi, unde se artă că este drept şi corect ca slujitorii lui Iehova să se pregătească din timp pentru autoapărare. Neemia, slujitorul acceptat de Iehova Dumnezeu , conducea un grup de fraţi ai lui, pe care Iehova i-a scos din robie şi i-a trimis să reconstruiasă zidurile Ierusalimului. Când acei oameni credincioşi, supunându-se poruncii lui Dumnezeu, au început construcţia zidului, Sanbalat (care-i reprezintă pe liderii religioşi ce se opun împărăţiei lui Dumnezeu) şi ciracii lui au proferat repetate ameninţări la adresa lui Neemia şi a fraţilor lui, iar aceste ameninţări au intrat în atenţia lui Neemia. Atunci Neemia s-a rugat lui Dumnezeu astfel: „Ascultă, Dumnezeu nostru, cum suntem batjocoriţi! Fă să cadă ocările lor asupra capului lor, şi dă-i pradă pe un pământ unde să fie robi. Nu le ierta fărădelegea, şi păcatul lor să nu fie şters dinaintea ta; căci au necăjit pe cei ce zidesc.” - Neemia 4:4, 5. După cum este scris, duşmanii au uneltit împreună să lupte împotriva lui Neemia şi a fraţilor lui: „Dar Sanbalat, Tobia, Arabii, Amoniţii şi Asdodiţii, s-au supărat foarte tare când au auzit că dregerea zidurilor înainta şi că spărturile începeau să se astupe. S-au unit toţi împreună ca să vină împotriva Ierusalimului, şi să-i facă stricăciuni.”- Neemia 4:7,8. I-a povăţuit oare Neemia pe fraţii lui să se lase pălmuiţi pe un obraz iar apoi să întoarcă şi celălalt obraz pentru a fi pălmuiţi? Le-a spus Neemia fraţilor lui să înceteze lucrul şi să se retragă la adăpost pentru a se păzi de atacurile duşmanului? Cu siguranţă nu a făcut-o, ci s-a pregătit de autoapărare, şi iată, răspunsul lui, aşa cum este înregistrat în scripturi: „De aceea am pus în locurile cele mai de jos, dinapoia zidului, şi în locurile tari, poporul pe familii, i-am aşezat pe toţi cu săbiile, suliţele şi arcurile lor. M-am uitat, şi sculându-mă, am zis mai marilor, dregătorilor, şi restului populaţiei: Nu vă temeţi de ei! Aduceţi-vă aminte de Domnul cel mare şi înfricoşat, şi luptaţi pentru fraţii voştri, pentru fii voştri şi pentru fetele voastre, pentru nevestele voastre şi pentru casele voastre.” - Neemia 4:17,18. Desigur Iudeii nu-şi luaseră săbiile doar aşa de păcăleală, ci pentru a le folosi la nevoie ca să se apere pe sine şi ca să împiedice pe duşman să zădărnicească munca pe care Dumnezeu le poruncise să o facă. Poate cineva să susţină cu succes că, duşmanii împărăţiei lui Dumnezeu îi pot obliga pe slujitorii lui Dumnezeu să înceteze munca poruncită de El, numai ca să poată evita necazurile? Nu le-a poruncit oare Isus că ei trebuie să înainteze cu munca lor fără să ţină seama de ameninţări şi fără să aibă frică de cei care le-ar putea ucide trupul fizic? (Matei 10:28). Alerta în care se aflau Neemia şi fraţii lui, care pentru a fi gata oricând, dormeau îmbrăcaţi, constituie un exemplu izbitor pentru cei cărora Domnul le-a încredinţat interesele împărăţiei în momentul de faţă. Din nou, Domnul Dumnezeu aprobă folosirea forţei împotriva celui care „sparge” ceea ce nu aparţine „spărgătorului”: „Dacă un hoţ este prins spărgând, şi e lovit şi moare, cel ce l-a lovit nu va fi vinovat de omor faţă de el.” (Exodul 22:2). Dacă cineva încearcă să înfăptuiască un act ilegal împotriva unui alt om, acela poate să i se opună folosind atâta forţă câtă i se pare necesar pentru a se proteja pe sine, proprietatea sa, ori rudele sale împotriva agresorului. Isus a folosit biciul pentru a-i izgoni din templu pe netrebnici, şi nicidecum nu i-a invitat să-l pălmuiască pe obraz. - Ioan 2:15. Acum, Isus Christos, Moise cel atipic este prezent, Împărăţia lui a venit. El îşi trimite înainte reprezentanţii cu porunca de a răspândi „această evanghelie a împărăţiei”. Nimeni nu are dreptul să intervină în efectuarea acestei porunci.Însăşi legea ţării prevede că , dacă cineva încearcă în mod ilegal să „spargă” o adunare sau întrunire de oameni care s-au adunat ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu, atunci cel care conturbă, „spărgătorul”, este vinovat de infracţiune, şi poate fi tratat în consecinţă. Pe data de 25 iunie, 1939, aproximativ 20.000 de oameni erau adunaţi paşnic şi legal în Madison Square Garden, New York pentru a asculta mesajul Cuvântului lui Dumnezeu referitor la împărăţia sa. Persoane care se opun împărăţiei lui Dumnezeu au proferat în repetate rânduri ameninţări că vor sparge acea adunare, iar aceste ameninţări au ajuns şi în atenţia poporului Domnului. Chiar şi poliţiştilor le-au fost aduse la cunoştinţă aceste ameninţări. În ziua întrunirii, câteva sute de huligani au intrat în Madison Square Garden după ca programul întrunirii a început, şi au făcut o încercare violentă de a „sparge” acea întrunire. Plasatorii, care aveau misiunea de a păstra ordinea, le-au poruncit zurbagiilor să înceteze deranjul ori să părăsească clădirea. În loc să se supună acestei cereri, ei au tăbărât asupra plasatorilor. Unii dintre pasatori, aflaţi în exerciţiul drepturilor lor date şi de Dumnezeu, au opus rezistenţă şi au folosit forţa necesară pentru a respinge pe acele atacuri netrebnice. Procedând astfel ei au acţionat în limita drepturilor lor de a-şi face datoria şi cu siguranţă au aprobarea Domnului de a proceda în acest mod. Plasatorii nu au folosit arme fizice pentru a propovădui evanghelia, ci au folosit forţa pentru a sili duşmanul să renunţe la încercările sale de a împiedica propovăduirea evangheliei. M U S T R A R E Trebuie să se manifeste prudenţă în exercitarea autoapărării, astfel încât nimeni să nu acţioneze pripit şi fără împuternicire. Creştinii trebuie să respecte legea. Ei nu trebuie să folosească forţa fizică în respingerea unui atac, doar dacă li se pare absolut necesar pentru propria protecţie ori pentru protejarea fraţilor lor, precum şi a bunurilor şi muncii lor. Creştinii ar trebui să nu caute niciodată confruntarea fizică, ci să facă tot posibilul să o evite. Dar dacă atunci când îşi face legal datoria, un Creştin este atacat de duşman, iar duşmanul încearcă să distrugă proprietatea Creştinului ori să-l atace violent pe acesta, atunci Creştinul poate folosi forţa atât cât i se pare necesar pentru a respinge atacul. Atunci când se află în slujba Domnului, distribuind literatură care are de a face cu Cuvântul lui, ori îndeplinind alte activităţi de acest fel, martorii lui Iehova sunt atacaţi de o mulţime, iar lor li se pare necesar să folosească forţa pentru a respinge atacul, atunci o pot face atât cât li se pare necesar pentru a-şi apăra propria persoană cât şi proprietatea. Ei ar trebui să recurgă la forţa fizică doar ca o ultimă soluţie pentru autoapărare împotriva agresorilor. Dar nimeni, doar pentru faptul că este Creştin, nu este obligat să rabde fără să se opună atacului vreunui huligan ori a altora care ar încerca să-l împiedice în munca sa legală de a propovădui evanghelia. Această evanghelie a împărăţiei trebuie şi va fi răspândită. Dumnezeu şi-a avertizat poporul că duşmanul va lupta împotriva lui, dar le-a spus clar că duşmanul nu va izbândi. Deci ei trebuie să continue să-şi facă datoria fără frică, exercitându-şi drepturile lor legale. Dacă un reprezentant legal al legii, aflat în exerciţiul oficial al funcţiunii sale arestează un Creştin, atunci cel arestat nu trebuie să se opună , ci să-l însoţească pe funcţionar şi să aştepte momentul potrivit pentru a fi audiat şi a se apăra în faţa unui tribunal legal constituit. Funcţionarul poate să nu aibă dreptate să-l aresteze pe Creştin ori să intervină în munca sa, dar el acţionează reprezentând statul şi există un loc cuvenit unde se determină dacă el are sau nu dreptate. Atunci când Creştinii se adună la un loc pentru a auzi discutându-se Cuvântul Domnului, ori pentru a studia Cuvântul Domnului, nimeni nu are dreptul de a încerca să spargă acea adunare, iar atunci când vreo persoană ori o mulţime ar încerca să o facă, ei pot fi traşi la răspundere şi chiar utilizată forţa fizică împotriva celor care deranjează, atât cât li se pare necesar celor paşnic întruniţi acolo. La întrunirea din Madison Square Garden o ceată de oameni fără de lege au intrat acolo cu scopul expres de a sparge acea adunare. Ei au început un tămbălău fără nici o scuză. Unul dintre scandalagii i-a aplicat o lovitură puternică peste cap unui plasator, dar acesta s-a împotrivit atacatorului. Atunci nevasta scandalagiului s-a năpustit şi l-a înşfăcat pe plasator de părţile ruşinoase. Dumnezeu a ştiut dinainte că Diavolul va recurge la astfel de tactici ticăloase, de aceea , a făcut stipulări în legea lui, pentru astfel de situaţii; iată ce spune legea lui Dumnezeu : „Când doi oameni se vor certa unul cu altul, şi nevasta unuia se va apropia să scoată pe bărbatul său din mâna celui ce-l loveşte, dacă întinde mâna şi apucă pe acesta din urmă de părţile ruşinoase, să-i tai mâna; să n-ai nici o milă de ea.” - Deuteronomul 25:11,12. Deşi s-a făcut plângere împotriva acestei femei, ea nu a fost arestată. Toate legile lui Dumnezeu sunt juste şi corecte, în timp ce legile neamurilor şi aplicarea lor, au adesea neajunsuri în ce priveşte justeţea şi corectitudinea. Trebuie să-l lăsăm pe Domnul să-i pedepsească pe măsură pe asemenea răufăcători. În privinţa aceasta, martorii lui Iehova sunt sfătuiţi să umble cu grijă, să se menţină strict în limitele legii şi să nu caute niciodată să aibă controverse. Ei trebuie să se poarte demn şi cu consideraţie faţă de toţi. Dar atunci când sunt atacaţi pe nedrept de reprezentanţii lui Satan care se opun împărăţiei lui Dumnezeu şi vestirii mesajului împărăţiei, atunci este privilegiul şi datoria celor care se încred pe deplin în Dumnezeu şi îl slujesc, să se împotrivească unor astfel de atacuri ilegale. Plasatorii de la Madison Square Garden purtau ca mijloc de identificare, nişte bastoane uşoare. Fiind ameninţaţi de către persoane certate cu legea, se pare că a fost bine că au avut asupra lor aceste bastoane cu care să se apere de atacurile dure. Potrivit legilor omeneşti, dar şi legii lui Dumnezeu, când cineva este ameninţat cu agresiune fizică, are tot dreptul să se înarmeze în scopul autoapărării - Neemia 4:7-18. Aşa-zisul „Front Creştin” a cauzat arestarea şi judecarea unor martori ai lui Iehova, care s-au apărat împotriva atacurilor nelegiuite ale religioşilor care au încercat să spargă întrunirea de la Madison Square Garden. Acele cazuri au fost judecate de un tribunal format din trei judecători din New York, iar martorii lui Iehova au fost achitaţi şi complet disculpaţi. Religioşii, în special Ierarhia Romano-Catolică, nu se prea străduie să respecte legea lui Dumnezeu , şi nici chiar legile omeneşti, decât atunci când le convine. Ierarhia procedează conform propriilor ei reguli, fără a lua în consideraţie drepturile celorlalţi, iar mulţi dintre şefii lor pretind pedepse crude pentru toţi cei pe care ei îi numesc „eretici”, mergând chiar până la a-i omorî pe cei care nu sunt de acord cu doctrinele Catolice. Cele ce urmează exprimă sentimentele Catolice. MOARTE PENTRU ERETICI PE BUNĂ DREPTATE NEW BRUNSWICK (N.J.) UN PREOT SPUNE CĂ ASTFEL CATOLICII AR OPRI RĂSPÂNDIREA „ERORILOR” „Nu mă îndoiesc că dacă catolicii ar fi destul de puternici ar putea împiedica răspândirea ereziilor printre oameni chiar folosind la nevoie pedeapsa cu moartea, pe bună dreptate, zic eu.” Această afirmaţie a fost făcută de către rev.Mr.Harney, preot Paulist în biserica Romano-Catolică Sf.Petru din New Brunswick (N.J.) vineri seara. Preoţii Paulişti conduc o misiune de trei săptămâni în biserica aceea. Săptămâna trecută slujbele s-au ţinut pentru cei care nu sunt catolici. O trăsătură caracteristică a slujbelor de săptămâna trecută a fost „cutia cu întrebări”. Iată întrebarea citită de părintele Harney vineri seara: Îi consideră Biserica Catolică pe Protestanţi ca eretici? Crede Biserica că ereticii ar trebui pedepsiţi chiar cu moartea, dacă e necesar? Răspunsul părintelui Harney a fost: „Într-un anume sens zic da. Desigur Biserica îi consideră eretici pe Protestanţi într-un anumit sens. Eretic este cel care ştie că perverteşte adevărurile lui Dumnezeu şi ale Bisericii Catolice. Nici un om,păcătuind el însuşi n-ar trebui lăsat să ducă pe alţii în păcat. Nu mă îndoiesc că dacă Catolicii ar fi destul de puternici ar putea împiedica, la nevoie chiar şi prin pedeapsa cu moartea, răspândirea unor astfel de erori printre oameni. Pe bună dreptate – zic eu. Aşa precum societatea omenească se apără pe sine împotriva criminalilor sau acelora care se dovedesc a fi trădători ai Guvernului, tot astfel Biserica lui Dumnezeu are dreptul să se apere pe sine. Biserica Catolică nu s-a gândit niciodată să pedepsească pe cineva care este realmente un eretic – unul care crede adevărate lucruri care nu sunt adevărate – nu mai mult dacât ar pedepsi un tată pe copilul lui care face rău fără să vrea. Istoria bisericii este o istorie a toleranţei. Catolicii s-au dovedit a fi mai toleranţi decât Protestanţii” Într-un interviu dat aseară, Părintele Harney a afirmat că remarcile lui de vineri seara, aşa cum au fost citate mai sus, erau corecte. El a mai spus că ele exprimă convingerile lui personale care sunt în concordanţă cu cele ale Bisericii Catolice. „New York Herald” 7 mai 1901 Dumnezeu a ştiut dinainte şi a prevestit chiar acest lucru prin proorocul său. Observaţi că în aceste „zile din urmă” Dumnezeu face cunoscut poporului său care este adevărata situaţie şi atrage atenţia asupra faptelor nejuste ale religioşilor, spunând dinainte poporului său despre aceste rele tratamente aplicate slujitorilor lui credincioşi. Astfel de persecutori îşi vor primi în curând adevărata pedeapsă din partea lui Dumnezeu. (Ioel 3:7). Referitor la relele tratamente este scris: „Au tras la sorţi pentru poporul meu; au dat un flăcău pentru o curvă, şi au vândut fata pe vin, şi l-au băut.” - Ioel 3:3. Observaţi faptele de netăgăduit care arată împlinirea acestei proorociri: „Ei au tras la sorţi pentru poporul meu.” În timpul războiului mondial religioşii au uneltit împreună pentru a-i distruge pe martorii lui Iehova , iar în această uneltire ei au fost ajutaţi de acel „stins” „Cavaler” Papal „al Sfântului Grigore” care a ţinut pe unii Creştini fără cauţiune în închisoare, în timp ce având titlul unui înalt funcţionar juridic, el a înşelat naţiunea şi a vândut verdictul judecătoresc pe bani murdari. Referitor la acest comerţ ilegal făcut din înalta sa poziţie judiciară, cât şi condamnarea sa, presa Catolică păstrează azi o tăcere absolută. În timpul războiului mondial, Creştinii credincioşi care încercau să-i informeze pe oameni despre cele prevăzute de Dumnezeu pentru salvarea lor, au fost capturaţi de conspiratorii religioşi şi coborâţi la statutul de miză ori primă pentru escrocii obişnuiţi care au procedat întocmai cum pe vremuri o făcuseră alţi religioşi, Edomiţii, împotriva poporului tipic al lui Dumnezeu. (Obadia 11). Religioşii l-au tratat josnic pe Isus Christos , când răstignit fiind au tras la sorţi veşmintele lui. (Matei 27:35). Până în zilele noastre religioşii continuă să născocească şi să practice acte de violenţă împotriva credincioşilor ucenici ai lui Isus Christos, şi de asemenea să-i aţâţe pe cei neştiutori la folosirea violenţei faţă de slujitorii lui Dumnezeu. În zilele noastre tragerea la sorţi nu mai hotărăşte în posesia cui, sau sub influenţa cui va cădea poporul credincios al lui Dumnezeu. Dumnezeu şi-a întins mâna deasupra lor şi îi va răzbuna la momentul cuvenit. Citând în continuare exemple de fapte nelegiuite ale religioşilor, şi care fapte arată ceea ce Ierarhia Romano-Catolică practica de multă vreme, proorocul lui Dumnezeu zice: „Şi au dat un flăcău [al lui Iuda, adică dintre cei care-l slujesc şi slăvesc pe Iehova Dumnezeu] pentru o curvă.” Un astfel de schimb constituie o insultă grosolană la adresa lui Dumnezeu. Pentru a comite fapte ilegale cu lumea lui Satan (numite în mod curent păcate trupeşti) clerul a predat aliaţilor lor lumeşti, pe tinerii şi credincioşii slujitori ai lui Dumnezeu , pentru ca aceşti Creştini credincioşi să fie negociaţi de către oameni din sfera politicului şi juridicului, ca şi când ar fi ultimii oameni de pe pământ ca valoare. Astfel clerul este dispus să-i cedeze pe adevăraţii slujitori ai lui Dumnezeu şi Christos –pe care clerul a jurat să-i slujească – astfel ca religioşii să poată beneficia de favoruri din partea conducătorilor politici ai ţării. Scripturile prezintă clar poziţia lui Dumnezeu referitoare la aceştia: „Voi suflete prea curvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu ? Aşa că oricine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu ? - Iacov 4:4. Descriind în continuare practicile ticăloase ale religioşilor faţă de poporul credincios care a făcut legământ cu Dumnezeu proorocul spune: „Şi au vândut o fată [a lui Iuda, deci dintre cei care-l slujesc şi slăvesc pe Dumnezeu ] pe vin, ca să poată bea.” În loc să stea în apărarea adevăraţilor slujitori ai lui Dumnezeu, religioşii i-au comercializat pe aceştia de dragul îmbuibării cu vinul lui Satan, cel ce domneşte peste lumea aceasta, pentru a se putea distra cu conducătorii vizibili ai acestei lumi. Din acest motiv, liderii religioşi, mai ales Ierarhia, se amestecă în politica necinstită a ţării, creează o maşină politică pe care o pun în mişcare pentru a-şi desfăşura munca neruşinată cu scuza de a servi pe Dumnezeu, şi astfel de a înşela oamenii numindu-şi organizaţia „religioasă”. Pentru a obţine distracţie lumească, liderii religioşi renunţă la privilegiul de a-l sluji pe Dumnezeu şi de a primi binecuvântarea lui. Ei nu numai că au înşelat cauza lui Dumnezeu şi a împărăţiei sale în timpul războiului mondial, dar încă continuă să o facă, aprobând şi sprijinind persecuţia martorilor lui Iehova în Germania şi în alte state totalitare. Ei se opun libertăţii de adunare, libertăţii cuvântului şi credinţei, şi îşi îndeamnă netrebnicii fanatici şi întunecaţi să se dedea la violenţă împotriva celor care se adună paşnic pentru a-şi arăta adevărata credinţă în Dumnezeu şi Christos. T I R U L Ş I S I D O N U L Adresându-se în continuare opozanţilor lui, Iehova spune: „Ce vreţi voi cu mine, Tirule şi Sidonule, şi toate ţinuturile Filistenilor? Vreţi să-mi răsplătiţi vreo faptă, ori să faceţi ceva împotriva mea? Iute, fără zăbavă voi întoarce faptele voastre asupra capului vostru.” (Ioel 3:4). În Versiunea Revăzută acest text sună astfel: „Ce aveţi voi cu mine?” Cu alte cuvinte, ce socoteli aveţi de încheiat cu mine, încât să vă simţiţi îndreptăţiţi să-i persecutaţi pe cei ce mă reprezintă şi care îmi aparţin? Textele din Biblie nu arată nimic ce ar putea constitui vreo scuză, ori, şi mai puţin vreo justificare pentru conduita răutăcioasă a Tirului faţă de poporul tipic al lui Dumnezeu. Tirului antic i s-a permis să rămână în ţinutul Palestinei, deşi Dumnezeu a dat pământul Israeliţilor potrivit promisiunii făcute lui Avraam. - Judecătorii 3:1-3. Tirul era prototipul organizaţiei Ierarhiei Romano-Catolice, iar Tirului modern, de mult timp i s-a permis de către Domnul să-şi facă jocurile politice fără vreun amestec. Slujitorii credincioşi ai lui Iehova nu s-au făcut niciodată vinovaţi de violenţă, ori fapte ilegale împotriva Ierarhiei. Ei nici măcar nu au pus vreodată la îndoială libertatea acelei organizaţii de a-şi practica religia. Ei nu s-au împotrivit vreodată ca aceia să aibă libertatea cuvântului. Martorii lui Iehova doar s-au supus legii lui Dumnezeu şi poruncilor lui de a arăta oamenilor deosebirea dintre religie şi practica ei, şi adevărata închinare la Dumnezeu Atotputernicul, pe drept cuvânt numită „Creştinism”. Acest lucru l-au făcut martorii lui Iehova şi continuă să-l facă în supunere faţă de poruncile Domnului. Cât priveşte Sidonul, care era mai vechi decât Tirul, acel oraş ilustra religiile păgâne, care sunt mult mai vechi, şi în care îşi are originea Papalitatea. Referitor la această chestiune, martorii lui Iehova au accentuat doar faptele adevărate referitoare la toate religiile, şi nici una dintre aceste religii nu are vreo scuză ori justificare în a maltrata pe martorii lui Iehova, care făcând aceasta se supun legii lui Dumnezeu. Aceşti religioşi păgâni, care operează în Japonia şi în alte locuri, conduşi de Ierarhia Romano-Catolică şi lucrând împreună cu ea, sunt incluşi toţi în cuvântul „Sidon” utilizat aici. Tuturor religioşilor, dar mai ales liderilor lor, Dumnezeu le zice: „Vreţi să-mi răsplătiţi vreo faptă?” Cu alte cuvinte, încercaţi să mă plătiţi pentru că am dezvăluit escrocheriile voastre, şi am arătat că l-aţi slujit şi îl slujiţi pe Satan, adversarul meu? Este oare scopul vostru acela de a face acte de opoziţie faţă de mine, şi apoi să scăpaţi nepedepsiţi, arătându-vă astfel dispreţul vostru faţă de mine? Vă consideraţi imuni la pedeapsă, ca şi când aţi fi independenţi ori superiori mie? Aşa precum este descris în Ioel 3:2,3, liderii religioşi au tratat pe martorii lui Iehova cu dispreţ, şi de aceea, ei se află la mâna Domnului aşteptându-şi cuvenita pedeapsă, pentru că El le zice: „Ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia dintre cei mai neînsemnaţi slujitori ai mei, mie mi le-aţi făcut.” (Matei 25:40). În continuare Domnul zice: „Şi nu va face Dumnezeu dreptate aleşilor lui, care strigă zi şi noapte către el, măcar că zăboveşte faţă de ei? Vă spun eu că le va face dreptate în curând.” - Luca 18:7, 8. Acum, în aceste „zile din urmă”, situaţia nu mai este „dacă vreţi să-mi răsplătiţi”, precum se spune în limbajul proorocirii, ci, nelegiuirile fiind făcute –precum a prezis proorocul – în dispreţ şi sfidare faţă de Iehova Dumnezeu , de aceea a sosit ziua socotelilor care vor fi încheiate în bătălia de la Armaghedon, când duşmanul va fi răsplătit pe deplin pentru fărădelegile sale. Domnul se află acum la templu, şi spune clar că, de îndată ce munca martorilor – care este „ciudata muncă” a lui Dumnezeu – este îndeplinită, nu va mai exista nici o amânare în încheierea socotelilor cu duşmanul, pentru că atunci „o grabnică nimicire va cădea asupra lui”, şi nimeni nu va scăpa. Dumnezeu le spune opozanţilor lui: „Pentru că mi-aţi luat argintul şi aurul, şi cele mai bune odoare ale mele, şi le-aţi dus în templele voastre [ale închinării la Diavol ]” (Ioel 3:5). Aurul simbolizează organizaţia capitală a lui Iehova. Astfel religioşii şi aliaţii lor, îi inhaţă cu forţa şi ilegal pe slujitorii lui Iehova şi îi azvârle în temniţă. Această acaparare nedreaptă a lucrurilor aparţinând lui Dumnezeu, a fost practicată de multe ori în trecut de către religioşi, prefigurând ceea ce religioşii din zilele noastre au făcut şi continuă să le facă celor care astăzi slujesc pe Iehova şi împărăţia sa. Unul dintre actele nedrepte de acest gen este prezentat în 1Samuel 5:1,2, unde relatarea ne prezintă cum Filistenii au luat chivotul legământului şi „La-u adus in casa lui Dagon.” Se notează iar că Babilonienii şi-au primit religia de la Diavol, întocmai ca Nimrod, iar Babilonienii au scos odoarele din casa Domnului Iehova , şi le-au dus în templul din Babilon. (2Cronici 36:6,7; Daniel 5:1-4). Adevărurile din Biblie, precum argintul, prezentate în publicaţiile martorilor lui Iehova , au fost acaparate de religioşi şi distruse. În ziarele lor religioase ei i-au prăjit, şi au minţit cu răutate despre poporul Domnului şi au interpretat cu rea credinţă texte din Biblie, încercând să-i facă pe martorii lui Iehova să pară drept lipsiţi de patriotism, anti-Creştini şi răzvrătiţi. Tot ce aparţine Domnului şi ar trebui închinat servirii lui, a fost acaparat de religioşi şi folosit în templele lor, făcând să pară că martorii lui Iehova se supun unui Dumnezeu care este slab, plăpând şi incapabil de a-i apăra pe cei care cu credinţă îl servesc. Continuând să relateze faptele nelegiuite ale religioşilor, Dumnezeu zice prin proorocul său: „Aţi vândut pe copiii lui Iuda şi pe copiii Ierusalimului, Grecilor, ca să-i depărtaţi din ţara lor.” (Ioel 3:6). „Iuda” şi „Ierusalim” se referă la cei care-l slujesc şi-l slăvesc pe Iehova Dumnezeu. Religioşii i-au vândut pe martorii lui Iehova adoratorilor Diavolului,duşmanii lui Dumnezeu, şi care erau împotriva poporului său,, şi de aceea, printr-un alt prooroc, Dumnezeu le zice: „…şi voi scula pe copiii tăi Sioane, împotriva copiilor tăi, Grecie! Te voi face (pe Sion) ca sabia unui viteaz!” (Zaharia 9:13). Religioşii, conduşi de Ierarhie, se ocupă de martorii lui Iehova şi îi tratează ca pe un lucru de vânzare ori ca pe un câştig comercial. Ei, de asemenea, „s-au vândut ca să facă ce este rău înaintea Domnului, mâniindu-l.” - 2Împăraţi 17:17. Şi de ce au făcut religioşii aceste lucruri? Proorocirea ne dă răspunsul: „Ca să-i scoată din ţara lor”, scopul duşmanului fiind, pe cât posibil, să-i despartă pe cei credincioşi de Dumnezeu, precum Diavolul a pretins că o poate face. Eforturile religioşilor se îndreaptă spre a-i preda pe martorii lui Iehova duşmanilor lor, şi să-i lipsească de libertatea de a-l sluji pe Dumnezeu. Să-i fie aduse mulţumiri lui Iehova pentru că este aproape vremea când el va acorda justa răsplată duşmanului, deoarece ziua răzbunării sale este aproape; iar acum remarcaţi ce spune Dumnezeu că va face, şi felul în care va face, spre răzbunarea marelui său nume.
Posted on: Sun, 06 Oct 2013 17:25:29 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015