ÎNCHISOAREA AIUD 1952-1954 SI 1958-1964 MARTURIA LUI NICOLAE CRACEA,1 MAI 1952, ORA „0” ,,Cu câteva zile înainte de 1 mai 1952, dupa o lista stabilita de administratie, am fost selectionati si introdusi într-o camera din acelea mari, un numar de 80 de detinuti, alesi pe „sprânceana”, tot unul si unul. Ma miram cum de m-au selectionat pe mine printre acestia. Eu nu ma socoteam de talia lor. Printre cei selectionati era poetul Radu Demetrescu-Gyr, Nichifor Crainic, generalul Marinescu, Radu Cioculescu si altii, cunoscuti si necunoscuti, pâna la numarul de 80. Exact la miezul noptii spre ziua de 1 mai 1952, au intrat în camera ofiteri si gardieni misteriosi cu lanterne în mâna si vorbind numai în soapta. Au citit de pe o lista numele a 24 de insi, pe care ne.au scos afara din camera. N-au figurat printre noi marile personalitati cum ar fi fost Radu Gyr, Nichifor Crainic, etc. Într-o atmosfera de mare mister si tacere plina de emotii din partea ofiterilor care conduceau operatiunea, am fost îmbarcati într-o duba auto si astfel am plecat spre o directie necunoscuta (În afara zidurilor închisorii, cu ocazia zilei de 1 mai, sau orice sarbatoare comunista, se instituia paza permanenta: la telefon, servicii de garda; paza dubla zi si noapte la întreprinderi. Era o vigilenta sporuta peste tot). Dupa numarul portilor prin care am trecut, mi-am dat seama ca am iesit din incinta închisorii. Apoi masina a început sa se învârta pe diferite strazi, unele asfaltate, altele pietruite, altele de-a dreptul desfundate, pâna am ajuns undeva în câmp. Cu totii eram înfricosati. Eu stateam tocmai lânga generalul Marinescu. Tremura si el, tremuram si eu. Desi eram curajos, nervii îsi faceau singuri de cap si nu voiau sa asculte de sfatul ratiunii celei drepte. Cel mai înfricosat parea sa fie Radu Cioculescu. Probabil era mai emotiv din fire. Generalul Marinescu îmi zise: -Ne omoara. Eu i-am raspuns: -Macar sa ne pastram demnitatea. Raspunsul i l-am dat în soapta, dar tremurând. Dupa debarcarea din duba (pe un câmp), ne-au aranjat pe toti în cerc cu fata spre centru la o distanta de aproximativ 2 m unul de altul. N-aveam voie sa miscam capul nici în dreapta, nici în stânga. Mi-a fulgerat atunci prin minte scena asasinarii Capitanului Corneliu Zelea Codreanu, cu cei 13 camarazi ai sai pe data de 30 noiembrie 1938. A venit politrucul cu lanterna la fiecare, întrebându-l pe un ton misterios cum îl cheama. Dupa ce a trecut pe la toti, ni s-a adresat cu glas tare ca sa auzim toti: -S-a terminat cu voi! Fiecare sa-si spuna ultima dorinta. (Toate acestea creau o atmosfera anume pentru înspaimântarea sufletelor slabe. Era o prefacatorie de spaima unei dihonii care, chipurile, s-ar dezvolta prin preajma. Nici închisorile n-au fost scutite de aceasta vigilenta draceasca. Mâncarea era mult diminuata, alarme, strictete, izolari ale celor dati pe liste de catre informatori, batai si schingiuiri de tot felul). Cum ticalosul se gasea tocmai în fata lui Radu Cioculescu, l-a întrebat pe acesta: -Care ti-e dorinta? Radu Cioculescu i-a raspuns: -O tigara. I-a dat, precum si foc de la propria lui tigara. Când a ajuns la mine, eu nefiind fumator, am refuzat sa primesc. A aprins-o el si mi-a îndesat-o cu focul înainte în gura. Dupa aceasta faza, am auzit cum în jurul nostru se strâng soldati multi în pas alergator, la comenzi scurte, date cu glas scazut. Am auzit cum încarca armele si introduc cartusele pe teava. Ne-a tinut asa, într-o tensiune maxima, vreo 10 minute. Apoi ne-a dat porunca sa ne încolonam în rând câte unul, la o distanta mica unul de altul. Ceva mai încolo, s-au adunat ofiterii care conduceau aceasta „demonstratie” si, în soapta, au luat o hotarâre. Unul din ei s-a desprins de grup si a mers spre duba, poruncindu-i soferului sa traga masina mai spre noi. -Îmbarcarea! Generalul îmi sopti la ureche: -Ne executa în alta parte. Aici nu-i teren propice. N-a fost asa cum a presupus el. În loc sa ne duca în alta parte, am simtit trecerea prin cele vreo 4-5 porti ale închisorii. Si iata-ne întorsi la „casa noastra”. Am fost introdusi unul câte unul în celule complet goale. Singurul mobilier din camera era o tineta în coltul camerei. Geamul era batut în cuie si varuit. Nu se putea comunica prin morse, deoarece între noi era tot câte o camera libera. În aceasta situatie am fost tinuti 3 zile si 3 nopti, fara mâncare si fara apa. Nu ni s-a dat nici o explicatie. Aceasta a fost cea mai mare intimidare pe care am suportat-o în închisoarea Aiud. Am constatat ca administratia a studiat minutios efectele asupra detinutilor. Dupa ce s-au împlinit cele 3 zile, am fost strânsi cu totii într-o camera mare, unde politrucul, pe un ton amenintator, ne.a poruncit ca nu avem voie sa scoatem o vorba despre cele întâmplate. Apoi am fost introdusi în camera din care plecasem. Acolo, nu le-am dat celorlalti nici un detaliu. Le-am spus celor pe care-i cunosteam ca a fost vorba de o intimidare. Atât. “ Gh Andreica , Partea nevazuta a Icebergului , Marturii redactat Neacsu Gabriel
Posted on: Sun, 15 Sep 2013 16:20:58 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015