Îmi propun si eu, ca omu, să mă duc spre casă liniștit, după - TopicsExpress



          

Îmi propun si eu, ca omu, să mă duc spre casă liniștit, după o seară mișto la Oktoberfest continuată la prietenii mei de la Bierhaus Brasov. Mda, se cam crapă de ziuă de fiecare dată cînd mă simt bine, așa că jap (îmi zic), hai spre casă. Zona în care stau eu, e cumva foarte apropiata de centru (unde mă aflam), doar că e o străduță în urcare, îngustă, de care n-are nimeni chef (circulata și de mașini, evident). Noo, zic, hai să iau o gură de aer așa spre casă. Merg eu frumos, gîndindu-mă la frunze, toamnă, mușchi, fibre, mîncare sănătoasă, nu mai beau niciodată, etc, cînd văd … inevitabilul. O bunăciune, în fața mea la vreo sută de metri, își fîțîia curu’ mergînd în aceeași direcție cu mine, clar. Hai , măresc un pic ritmu’, zic s-o ajung. Bineînțeles, grăbit așa, îmi trec prin minte toate fazele și reproșurile prietenilor mei, că de ce le cunosc eu pe cele mai mișto femei de pe planetă, bla bla-uri din astea. Ei nu vor să înțeleagă ca există și abilitatea de a comunica, și e chiar importantă uneori, adică poți chiar să agăți femei, dacă-o ai. Mă rog, împăcat cu ideea că sunt supernorocos, pedalez spre bunoacă, fericit, că mai am cu cine schimba o vorbă azi. Viteză, normal, doar că pe măsură ce mă apropiam, am constatat un fenomen nașpa: picioarele ei deveneau din ce în ce mai scurte. Adică tot mai scurte. Foarte mici. Cele mai mici. M-am oprit. Ea, m-a simțit și s-a întors. “Ce vrei?”. Upss, nimic, (nu judec femeile în funcție de frumusețe, dar asta n-avea nimic, era doar pitică, avea fro 26 de ani și arăta de 52). Nu vreau sa spun că era urîtă, sincer, era doar oribilă. Normal că mi-a trecut prin cap toată nebunia, violul în centru’ bucurestiului, nepăsarea cretinilor de acolo, și toate alea, zic sigur s-a trezit societatea și-mi dă dracu’ vreun bou un par în cap. “Ești drăguț!”. “Aha, știu, da’ tu ești ciudată, ce cauți pe străzile astea, cu ochelarii ăia nașpa?” “ Tu ești ciudat, ești prea drăguț pentru orele astea”. Am fugit. Deși cred c-o să-mi pară rău. Sau poate nu. Nu mai bine dorm eu un pic?
Posted on: Fri, 13 Sep 2013 06:44:25 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015