În cabinetul de la etajul 1 din Palatul Roznovanu, primarul - TopicsExpress



          

În cabinetul de la etajul 1 din Palatul Roznovanu, primarul Gheorghe Nichita citește monitorizarea presei de săptămîna trecută, în timp ce în antecameră roiesc funcționari în grupuri de cîte șase. „Vezi cum a mințit Nichita la Hotnews”, pufnește deodată primarul în rîs, punînd raportul gros de peste 100 de pagini pe masă. Bărbatul trecut de 55 de ani nu pare obosit, deși are momente în care ochii grei tind să i se scufunde în orbite. Nu e de acord cu faptul că oamenii l-au acuzat de carierism, dar declară ferm că a simțit nevoia să ia lucrurile în mîna sa, ca să le știe făcute. Și la RAJAC, unde a fost director, și la Primăria Iașu­lui, oraș în care a ajuns fiindcă nu a prins post în București. Uneori regretă absența forfotei din capitală sau liniștea Dorohoiului, dar n-are timp pentru altceva. Între o competiție mai pe față decît pe-ascuns cu Consiliul Județean, pe care o recunoaște doar cu jumătate de gură, și revolta unora dintre ieșeni privind proiectele, șantierele sau teii, Gheorghe Nichita aproape că a obosit. „Dacă voi căuta să mulțumesc pe toată lumea s-ar putea să-mi risipesc toată energia și să nu fac ceea ce e important.”
Posted on: Mon, 10 Jun 2013 14:58:31 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015