În construcţia spaţiului cultural românesc, unul intermediar, periferic în raport cu marile centre de difuzie culturală (central-vest european, estic şi bizantin) elitele României moderne, dar şi o mare parte ale celei contemporane, au alimentat o dualitate, considerând o virtute apartenenţa la spaţiul central- european şi un inconvenient apartenenţa la spaţiul est-european sau la cel balcanic. Simpla raportare la coordonatele geometrice nu e deloc productivă, alimentând o dihotomie ce impune, mai degrabă în interiorul ţării, o Românie vestică activă, ce deţine cheile şi căile de acces către buna cultură central şi vest-europeană si o Românie estică, autarhică / endogenă / ermetică şi mult prea ancorată în paseismul modernităţii clasice, captivă încă spaţiilor culturale senilizate. A te afla la periferia spaţiului cultural central-europen, nu e neaparat o virtute, cum nici apartenenţa (tot periferică) la alte spatii culturale nu e musai un cusur. Transilvania nu este singura regiune a României capabila se genereze capitale culturale. Oraşul Sibiu a avut această onoare, iar alegerea Clujului sau Braşovului în calitate de capitală culturală europeană ar putea deveni o eroare de marketing naţional, ar induce în exterior falsa idee a unor teritorii inerte, dincolo de limesurile unui teritoriu transilvan, ce se branduieşte în exterior mai eficient decât nivelul teritorial naţional. În aceasta ecuaţie, Timişoara ar avea un ascendent, fiind capitală a unei provincii injumatâţită politic, dar mai modestă dimensional. Asimilată gresit, dar deseori zonei transilvane, o eventuală nominalizare a Timisoarei ar alimenta acelaşi dezechilibru între vestul şi estul României. Iaşii, singurul oras românesc care a fost mai mare şi mai important economic şi cultural decât Bucureştiul (în perioada modernă) şi oraşul promotor al culturii occidentale în România extra-carpatică, nu e un oraş captiv cultural! Capitala Moldovei a asimilat cele trei mari spaţii culturale, devenind un veritabil hub de convergenţă al acestora. Multiculturalismul pe care mizeaza candidatele din Vestul României si care, (doar!) aparent, ar fi punctul fragil al strategiei Iaşilor (numai dacă rămânem ancoraţi în rigiditatea statisticilor demografice), este de fapt parte a structurii intime şi deloc ostentativă a marelui oraş moldovean; multiculturalismul e prezent prin comunităţile, poate nu la fel de numeroase ca altădat’, de greci, evrei, armeni, lipoveni ş.a. dar şi în zidurile şi zidirile vechi ale orasului ce a facut un pas înapoi în istorie, pentru ca Romania să facă pasul înainte. Iaşii e un centru cultural major al României, deloc egoist, e oraşul în care s-a născut cultura modernă românească şi România ca stat. O eventuală desemnare a acestui oraş drept Capitală culturală europeană nu trebuie privită (doar!) ca o “reparaţie” istorică, pentru că Iaşii, la fel de lipsit de egoism, ca altadată, poate oferi României, mai mult decat celelalte candidate. În contextul politic şi cultural internaţional actual, capitala unei Moldove mult mai cuprinzatoare decât Moldovele actuale, poate deveni un hub geopolitic si geo-cultural, atât de necesar conştientizării de către cei din exterior a problemei teritoriale a Moldovei (istorice), în fapt singurul teritoriu care nu şi-a regăsit liniştea, reîntregirea şi echitatea în Europa ultimelor decenii.
Posted on: Sat, 20 Jul 2013 16:24:38 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015