În loc de avancronică Semifinala de la Sevilla 1982 Odată eliminată (icredibil și indezirabil pentru frumusețea fotbalului) Brazilia, semifinalele turneului final Spania 1982 erau clare. Italia urma să joace cu Polonia, iar Germania Federală (RFG) cu Franța. Meciurile s-au jucat în aceeași zi, primul fiind Italia – Polonia. A câștigat Italia cu 2-0, cum era de așteptat. Deși începuse catastrofal turneul, cu trei meciuri egale și un singur gol înscris într-o grupă cu Peru (cu umbra lui Cubillas ajuns la o vârstă venerabilă), Camerun (cu un vârf de atac, Roger Milla pre numele său, cu o vârstă ... încertă. Posibil să-i mai provoace coșmaruri lui Andone chiar și în ziua de azi) și Polonia, adversara din semifinale. Marea echipă a Poloniei era atunci la apogeu, în 1982 cucerind pentru a doua oară, în decurs de opt ani, medaliile de bronz ale campionatului mondial. Chiar și în aceste condiții nu se putea pune cu Italia, care era pe val, cu un Paolo Rossi ce părea imposibil de marcat. De menționat că în grupa semifinală Polonia a întâlnit Belgia, pe care a bătut-o cu 3-0, și URSS. Implicațiile și interpretările politice erau imposibil de evitat la meciul Polonia – URSS. Din decembrie 1981 Polonia se afla, din punct de vedere politic, în regim de stare de urgență, ca urmare a grevelor de la Gdansk care au zguduit lumea comunistă. Fără să intrăm mai adânc în istorie (masacrul de la Katin, Pactul Ribbentrop – Molotov), e limpede ce sentimente nutreau polonezii față de sovietici (ruși). Amintim doar scorul, 0-0, dar și brevetarea metodei de tragere de timp prin protejarea mingii lângă stegulețul de la colțul terenului. Smolarek e primul fotbalist care a aplicat procedeul. Seara pe la zece (parcă) se juca semifinala RFG – Franța. RFG era cea mai nesuferită echipă a mundialului spaniol. În primul meci din grupă a pierdut, surprinzător, cu Algeria, 2-1. A bătut apoi Chile cu 3-0, în timp ce Algeria a pierdut cu Austria (2-0) și a bătut cu doar 3-2 Chile. Aceste rezultate permiteau ca ultimul meci din aceea fază a competiției, RFG – Austria, să fie un menuet de salon, un 1-0 ”aranjat” pentru RFG. Lucru care s-a și întâmplat, cele două ”surori gotice” punând-o de un blat ordinar, fără jenă, în văzul întregii lumi fotbalistice. Pentru a vedea această semifinală m-am orientat pentru locația FNC. Recepția postului TV Chișinău (care prelua imaginile și comentariul de la Moscova), a fost destul de bună, meciul fiind programat destul de târziu, suprapunându-se doar pentru câteva minute cu emisia (bruiajul) TVR-ului, semn că ”pingelică” n-avusese chef de vizite de lucru în aceea zi (8.07.1982). Televizorul, la care ne uitam ca hipnotizați, era într-o sală destul de mare, cu mese și scaune, probabil o sală de ședințe. Eram cam douăzeci, treizeci de microbiști în incintă. Componența etnică a celor care populau încăperea aveam s-o aflu ceva mai târziu. Încă de la prezentarea echipelor confruntarea părea dezechilibrată. Era suficient să-i privești doar pe Kalz, Briegel, pe frații Foester, pe Stilike, Klaus Fischer sau pe portarul Harald Schumacher, ca să înțelegi că denumirea de Panzer dată acestei echipe nu era deloc întâmplătoare. Și asta în condițiile în care Rummenigge, vedeta echipei, era rezervă, fiind accidentat. Littbarski, extrema dreaptă, ce făcea notă discordantă. La franzezi doar stoperul Janvion, liberoul Marius Tresor și fundașul dreapta Bossis se puteau compara fizic cu ”teutonii”. Restul, adică Tigana, Giresse (1.63 m), Genghini, Six, Rochteau și în fruntea tuturor Michel Platini, duceau media de înălțime a echipei pe undeva aproape de 1.70 m. Până și portarul Ettori dacă avea 1.80 m înălțime. Meciul se juca la Sevilla, pe stadionul Sanchez Pizjuan, stadionul lui FC Sevilla și cel pe care Steaua avea să se umple de glorie patru ani mai târziu. Îmediat după fluierul de începere al arbitrului olandez Charles Corver (nume de reținut, personajul jucând un rol decisiv ceva mai târziu), impresia de forța pe care o emana echipa germană a devenit mai evidentă. Francezii se străduiau din greu să oprească ”invazia”, dar toată dăruirea lor părea o ”linie Marginot” în fața tăvălugului german, de neoprit. Linia de mijloc franceză parea la fel de firavă precum arăta. După un sfert de oră de joc Breitner, cel mai bun conducător de joc al turneului, pătrunde central printre visătorii mijlocași francezi (la schema tactică care se juca atunci ar fi fost omul lui Platini), îl deschide în careu, ușor dreapta, pe Fischer care cu tot marcajul lui Tresor apucă să tragă. Ettori iese cam la zece metri de poartă și respinge în afara careului până la Littbarski, care trage din prima în poarta părăsită de portarul francez. 1-0, normal, natural chiar după cum se desfășurase jocul până atunci și jumătate din telespectatorii de la ”FNC hall” au sărit de pe scaune. Erau sașii, care se bucurau de reușita fraților lor ”de sus”, cum numeau ei, cu emfază, RFG-ul. A fost momentul în care s-a realizat polarizarea clară a simpatiilor celeilalte jumătăți a ”tribunei” FNC către ”sora noastră mai mare, Franța”. Platini ia ”obiectul” și-l duce pentru a fi repus de la ”rușine”. Nu prea aveam speranțe în revenirea francezilor după ce văzusem până atunci. Încet, încet, pasele încep să se lege. Bordeaulezii Giresse și Tigana avansează prin pase la limita intercepției, Platini își începe recitalul de fente și dribling, cu sclipiri de geniu pe alocuri. La un atac francez Genghini ”îl amețește” pe Kalz care îl faultează pe la 35 de metri, central. Bate tot Genghini, pe sus în partea dreaptă. Între doi nemți apare Platini care întoarce mingea cu capul spre centrul careului unde Rochteau îi luase fața unuia din frații Foster care îl faultează. Penalty curat ca lacrima. Execută -cine altul- Platini. Schumacher îl privește crunt, dar Michel e mare și nu se lasă intimidat, executându-l calm! Cealaltă jumătate a sălii de ședințe explodează de parcă ar fi marcat Marcel Răducanu! 1-1 și Franța dădea semne serioase că poate străpunge liniile ”blindate” germane. Încep încrucișările amețitoare, schimburile de locuri rapide între mijlocași și vârfuri, fundașii laterali urcă pe benzi. Nemții ripostează cu ce știu, prin fotbal ”clasic”, fără fițe, împortant e ca mingea să ajungă pe vârf, adică la Fischer. Așa a curs jocul până la pauză. Țigară regulamentară, tachinări prietenești reciproce cu sașii și înapoi la repriza a doua. Franța începe să joace încântător. ”Tigana, Platini, Rochteau, crasiva ...” se aude tot mai clar vocea comentatorului rus. Prin minutul 50 Michel Hidalgo, antrenorul francez, face prima înlocuire. Iese Genghini și intră Battiston. Franța atacă cu mai mult elan. Nemții sunt în corzi. Goool Rochteau, anulat de arbitru pentru fault în atac. Bossis recuperează o minge la mijlocul terenului, îi pasează lui Platini, pasă pe culoar la Battiston venit din linia a doua, șut pe lângă portar ... care, fără să-i pese de minge, întră în plin în francez. Battiston cade inert la pământ! Se apropie de el Platini, îl vede și se ia cu mâinile de cap! Întră echipa medicală, constată și solicită urgent targa. Battiston este așezat pe ea și scos de pe teren fără să miște! Eliminarea portarului german se impunea de la sine. Atâta doar că ”domn arbitru” s-a făcut că plouă și l-a lăsat în pace. Nu i-a dat nici măcar galben. Și nici fault! ”Pupă-l arbitre!” - a strigat cineva din sală. Ce a făcut Schumacher cât timp echipa medicală încerca să-i readucă în simțiri victima? Pusese mingea în colțul careului mic pentru a o degaja la reluarea meciului și privea plictisit agitația francezilor. Singura urmare a acestui gest de violență extremă, cum nu mai văzusem până atunci și nici nu aveam să văd nici după, pe un teren de fotbal, a fost intrarea lui Lopez în locul lui Battiston. Oribil gestul lui Schumacher și inadmisibilă atitudinea nepăsătoare a arbitrului olandez! Până la sfârșitul meciului am mai reținut doar șutul fulgerător în bară al fundașului francez Amoros, 19 ani la data meciului. 1-1 și urmau prelungiri. În minutul 94 gol Tresor, un voleu superb de la 7 metri din centrare de pe partea dreaptă. Minutul 97 gol Giresse, șut din marginea careului în bară ca apoi mingea să se surgă în colțul opus în plasă. 3-1 pentru Franța! S-a făcut dreptate! ”Peluza română” de la FNC jubila! La nemți intră Rummenigge. La nici trei minute după ce a intrat a și dat gol. 3-2! Sașii Se termină prima repriză de prelungiri. Francezii cer apă, deși pe atunci medicina sportivă spunea clar: sportivii n-au voie să bea apă cât timp sunt în plin efort. Între timp medicii s-au sucit, apelându-se, cum e și normal, la pauze de hidratare în cazul condițiilor meteo extreme. La reluare germania a egalat printr-un gol magnific din foarfecă pe spate al lui Fischer, după o recentrare cu capul a lui Hrubesch, care intrase și el în prelungiri. 3-3 după 120 de minute de joc. Au urmat penalty-urile de departajare. Primul a ratat Stilike, intrând instant în criză de disperare. Imediat după a ratat Six, trăgând în colțul din dreapta în care a sărit Schumacher la toate loviturile. A ratat apoi Bossis, trăgângd în același colț! Și Germania era în finală, antipatizată de întraga lume. Pe teren nemții se bucurau ca niște copii în fața francezilor care erau cu moralul zob! A fost unul din cele mai frumoase și dramatice meciuri pe care le-am văzut în viața mea. Grav viciat însă de arbitru, care l-a grațiat impardonabil pe cel ce avea să fie, o bună perioadă de timp, simbolul violenței din fotbal: Harald Schumacher! Laurian D Panoiu (Adrian Ioan Lupu) August 2013
Posted on: Thu, 01 Aug 2013 18:52:15 +0000
Recently Viewed Topics
© 2015