În numărul curent din ELLE, am scris despre iubirea veşnică: ...Pot cuvintele să reflecte corect ambivalenţa la care sînt sortite emoţiile? Auzim Te iubesc! şi imaginaţia noastră adaugă „şi mîine, şi mereu”. Orice declaraţie de iubire este o promisiune falsă în afara momentului în care este rostită. Nu avem nevoie de adnotări cînd iubim, le presupunem, mai mult, credem că se subînţeleg. Imaginaţia noastră impulsionată (deci afectată) de dorinţă adaugă singură falsele garanţii: „Te iubesc!”, deci „pentru totdeauna!”. Iar asta vine din vanitate. În ultima lui carte de eseuri, Levels of Life, Julian Barnes spune că tocmai eşecul foştilor iubiţi, lipsa lor de rezistenţă, efemeritatea lor, promit succesul noului iubit, cel care, fiind alesul momentului, se auto-investeşte cu puterile şi calităţile necesare iubirii veşnice. Confirmaţi pe moment în dragoste, fiecare credem că sîntem capătul unei lungi liste de parteneri care, înaintea noastră, au eşuat doar pentru a se ajunge la noi, care sîntem mai buni, cei mai buni. Fiecare iubit, prins în vraja pericolului de a fi fericit, îşi conferă prezumţia de ideal, deci de eternitate. Doar că sîntem simultan unici şi dispensabili!...
Posted on: Mon, 01 Jul 2013 10:28:39 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015