În perioada postromană, au trecut peste teritoriul dacic (al viitoarei Românii) mai multe valuri de invazii ale populațiilor migratoare: hunii în secolul IV, gepizii în secolul V, avarii în secolul VI, slavii și bulgarii în secolul VII, ungurii în a doua jumătate a secolului IX, pecenegii, cumanii, uzii și alanii în secolele X-XII și tătarii în secolul XIII. În perioada timpurie a Evului Mediu și ulterior, au fost create, - mai întâi - cnezatele și voievodatele, ca formațiuni prestatale românești. Dintre acestea s-au remarcat în mod deosebit cele conduse de Litovoi, Seneslau, Mișelav, Ioan, Farcaș, Bărbat, Negru Vodă și Basarab I în Țara Românească, de Gelu, Glad, Menumorut, Neaga, Kean, Ahtum și Chanadinus în Transilvania și Banat, de Dragoș, Bogdan, Costea și Olaha în Moldova și de Dobrotici, Dimitrie, Gheorghe, Tatos, Sacea și Sestlav în Dobrogea. În secolele XII - XIII avea să se concretizeze procesul de formare a principatelor Moldovei, Țării Românești și Transilvaniei, ce aveau să lupte contra Imperiului Otoman, care a cucerit Constantinopolul în 1453. Până în 1541, întreaga Peninsulă Balcanică și mare parte din Ungaria au devenit provincii turcești. Moldova, Țara Românească și Transilvania au rămas autonome, dar sub suzeranitate otomană. Primele întemeieri statale românești (state vlahe în istoriografia timpului) au apărut în sudul Dunării: Imperiul Româno-Bulgar întemeiat de vlahii Petru și Asan (anul 1186), precum și ținuturile românești (un fel de voievodate sau cnezate), în secolele X-XIII: Vlahia Mare (Tesalia, Fotida, Pelasgiotida, Locrida), Vlahia Mică (Epir, Tesproția) și Vlahia Superioară (Dolopia).(Th. Capidan, Macedoromânii. Etnografie, istorie, limbă, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1942) În secolul XII, în Transilvania se încearcă organizarea unui Principat autonom[necesită citare]. Începând cu a doua jumătate a secolului al XIII-lea regii Ungariei au colonizat în Transilvania secui (origine turanică), precum și germani, evocați în izvoare sub numele hospites și cunoscuți sub denumirea generică de sași. În anul 1599 voievodul Țării Românești, Mihai Viteazul, a cucerit, conform pactului dintre el și împăratul Rudolf al II-lea,[necesită citare] a fost ales de către dieta transilvană ca domnitor al Transilvaniei.[necesită citare] Acest lucru a dus la o nouă înțelegere între Mihai și Rudolf. Deoarece Transilvania trebuia ,ințial, să îi aparțină lui Rudolf, Mihai a sugerat că, în schimbul Transilvaniei, îl va ajuta pe împărat să cucerească Polonia. Astfel, în 1600, pentru a ajunge în Polonia, Mihai ocupa Moldova. Urmează un război dezastruos pentru domnitor, culminând cu ocuparea Țării Românești și Moldovei de către Polonia și întoarcerea lui Sigismund Báthory pe tronul Transilvaniei. Ajutat de Rudolf al II-lea, Mihai recucerește Transilvania, dar este asasinat, mai târziu, la ordinele generalului austriac Gheorghe Basta.[necesită citare] La sfârșitul secolului XVII, Ungaria și Transilvania au devenit parte a Imperiului Austriac (Habsburgic), după înfrângerea turcilor care transformaseră pentru peste 150 de ani Ungaria în pașalâc turcesc. Austriecii, la rândul lor, și-au extins rapid imperiul: În 1718 o importantă parte a Țării Românești, numită Oltenia, a fost incorporată în Imperiul Austriac, fiind înapoiată în 1739. În 1775, Imperiul Austriac a ocupat nord-vestul Moldovei, denumit mai târziu Bucovina, în timp ce jumătatea de est a principatului medieval (numită Basarabia) a fost ocupată mai târziu, în 1812 de Rusia. Ocupația Transilvaniei și Banatului de către Arhiducatul Austriei și apariția, pe fondul acestei ocupații a bisericii greco-catolice care a permis multor etnici români acces la educație, a dus, în secolul al XVIII-lea, la modernizarea unei mari părți din societatea românească aflată în Transilvania și Banat
Posted on: Sun, 15 Sep 2013 00:16:10 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015