În trenul de la Iaşi atmosfera e incendiară. În primul vagon în care am stat, el şi ea (60 +) lecturează intens „Click” şi „Bârfa de Iaşi”. Nu îmi sunt nici simpatici, nici antipatici. Dacă ar fi fost două scaune libere mi-ar fi fost egal. Fac schimb de ziare. Se plictisesc. Aşează ziarul pe post de faţă de masă. Scot o oală de ciorbă. Cu polonic, tot, castroane de tablă. Dexteritatea cu care toarnă cantităţile exacte cât să nu se verse nimic la zgâlţâielile trenului, m-a făcut să-mi dau seama de câte ori or mai fi repetat figura. Momentul când au scos cârnaţii şi muştarul mi-a amintit că mi-e foarte cald. Simt că nu am aer. Nimeni nu pare să aibă vreo problemă, trenul merge atât de încet încât tot ce se aude e molfăitul de cârnaţi. El îşi suge o gingie, mă ridic aproape simultan. Dau să ies din vagon în direcţia greşită, ajung la locomotivă. Traversez din nou tot vagonul, priviri fixe. Apuc să văd că au început să facă ghem „Bârfa de Iaşi” cu resturile rămase. Trenul începe să meargă brusc foarte repede, mă dezechilibrez. Îmi vine să vomit şi capătul culoarului pare foarte departe. Când ajung în dreptul lor, el îmi întinde, cât să nu mai pot să trec ghemul cu resturile făcut din „Bârfă” şi mă întreabă dacă sunt drăguţ să-l duc la wc, pentru că e prea mare pentru micul coş de gunoi de lângă scaune. Iar ei sunt bătrâni, până se ridică am şi ajuns la Bucureşti. Au făcut şi o glumă. Nici măcar nu se uită la mine cât spune astea. Mă blochează cu mâna şi îmi flutură ghemul cu resturile. Sunt pierdut complet. Am senzaţia că orice tentativă de a vorbi mă va face să vărs pe interval, iar gândul la toată situaţia asta mă face să transpir. Aş vrea să mă evapor, dar înainte să reuşesc să trec de domnul care îmi propune să-i duc resturile, mai apuc să văd o dată titlul. Bârfa de Iaşi. Nu ştiu cum am reuşit să râd zgomotos, fix înainte de a ieşi din vagon. Dau ochi în ochi cu controlorul. Mă priveşte fix, peiorativ. E foarte gras. Îmi zice că toaleta e ocupată. Imediat iese din ea celălalt controlor. Este şi el foarte gras. Acum mă privesc amândoi: - Spuneţi! - Nu e aer în vagon. - Ei, cum aşa? Şi de ce nu se plânge nimeni? - Păi mă plâng eu! - Nu, adică şi altcineva! - Nu ştiu. Intraţi să vă lămuriţi. Mă întorc să îmi iau lucrurile, mă mut în alt vagon. Cât îmi iau ghiozdanul controlorul mă dezaprobă din priviri şi ia într-o pungă gunoaiele celor doi. Ultimul lucru pe care îl aud este vocea bătrânului: - Cu copii ca aştia, mori în gunoaie! Merg din vagon în vagon. Unele uşi se deschid cu buton, de altele tragi şi ricoşează înainte să treci. Încă sunt puţin cam ameţit. Intru în unul din multele compartimente libere. Mă întreb de ce preferă oamenii să stea înghesuiţi. Dau un telefon şi pierd semnalul la prima comună în care opreşte. În compartiment apare o fată care vorbeşte de zor la telefon şi sunt gelos că ea are semnal. Mă întreb pe ce reţea e. Cosmote, singura cu acoperire în acea localitate. Mă uit la ea. E o fată cu trăsături frumoase. Are capse şi multe briz brizuri. Şi pe geamantan. Observă că o analizez, îmi zâmbeşte larg. Pe dinţii de jos are lipite nişte bijouri sclipicioase, cu toate că în partea de sus îi lipsea un canin. Pare relaxată cu asta. Îi zâmbesc înapoi. Nu judec, constat. Trenul opreşte încă o dată şi apare o femeie cu un bebeluş, un alt cuplu de pensionari cu multe sacoşi şi saci de rafie. O cisternă de vin alb. Nu sunt ocupate toate scaunele, dar mă simt şi plec să mi caut loc în alt vagon, sunt atâtea libere. Mă aşez. Primesc biletul din poză. Se urcă două femei care vin de la nişte moaşte. Servesc must. Vorbesc de sfinţii părinţi. Se uită fix la tricoul meu. Amândouă. Încep să şuşotească sonor, aud tot ce spun. Ceva cum că probabil îmi plac băieţii la cât de colorat e tricoul meu. Una din doamne îşi drege vocea, mă întreabă cu o voce caldă: - Aveţi idee ce vagon este acesta? - Nu, nu ştiu, îmi pare rău. - Nu-i nimic, ne linişteşte cea de a doua plină de evlavie. Contează că e liber, Dumnezeu ne-a dat locurile libere! Fin later edit: în vagon apare un fost puşcăriaş şi o prostituată cam la 50 de ani. nu sunt presupuneri, vorbesc deschis în gura mare despre asta. doamnele de lângă au început să murmure rugăciunea de drum lung”. puşcăriaşul cântă sonor manele învăţate în celulă „de la un cioroi bătrân, cânta ăla orice. şi la ghiuvetă!”. chiar are voce şi inflexiuni specifice. doamna prostitustă ştie melodiile, dar n-are talent, râde jenată de greşelile ei. una din doamnele de lângă îi întrerupe şi le întinde o carte cu rugăciuni să citească şi ei cu ele. el ia cartea şi o răsfoieşte o vreme. cam într-un minut începe să-şi facă vânt cu ea. femeia îl vede şi îl atenţionează că nu e eventai şi că: - Dumnezeu notează tot! - Păi credeţi că Dumnezeu vrea să mor de cald? Doamna prostituată râde, îi ia cartea din mână şi o înapoiază femeilor. Una din ele murmură neperturbată. Cealaltă scoate un hand gel, pune într-un şerveţel, dezinfectează cărticica pe care o împrumutase şi îşi reia lectura. Acum îşi fac cruci amândouă, la intervale de câte 5 secunde.
Posted on: Sat, 26 Oct 2013 14:25:58 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015