În vremuri străvechi, de mult uitate, un împărat a chemat în fata lui un învățat despre care se spunea că ar fi cel mai înțelept om de pe întreg cuprinsul lumii și i-a cerut să îi scrie o carte despre esența cunoașterii. Înțeleptul s-a pus pe treabă și, după 12 ani, i-a înmânat împăratului mai multe volume groase, legate în piele. “Este prea mult”, a exclamat suveranul “adună-mi toată cunoașterea, într-o singură carte”. Învățatul s-a supus și s-a întors la muncă, vreme de încă 4 ani. Atunci cand a așezat în fața împăratului, cartea care cuprindea toată cunoașterea umană, acesta dat nemulțumit din cap: “Nu, este prea mult de citit. Eu trebuie să guvernez o împărăție și nu am timp de pierdut. Scrie-mi câteva pagini, cu lucrurile care crezi ca sunt cu adevărat importante și întoarce-te la mine”. Din nou, înțeleptul s-a așternut pe treabă și, după 2 ani, a reușit să rezume toată cunoașterea lui, pe câteva foi de hârtie. El i le-a dăruit, plin de speranță, împăratului, dar acestea era prea ocupat în acea zi, așa că i-a poruncit să concentreze toată întelepciunea lui, pe o singură pagină. Omului i-ai mai trebuit cățiva ani pentru a duce la capăt această dificilă sarcină. Atunci când a ajuns din nou la curtea imperială, suveranul i-a spus plictisit: “Nu, nu, nu pot să citesc atât. Este și așa prea mult. Vreau să-ți fac o sugestie: nu mai scrie nimic. Încearcă să concentrezi toată esența cunoașterii tale într-un singur cuvânt, apoi vino să mi-l împărtășești și te voi răsplăti așa cum nici nu visezi.” Învățatul s-a retras într-un loc izolat, la mare depărtare de orice făptură omenească și s-a lăsat întru totul, în voia meditației. În cele din urmă, a reușit să găsească cuvântul, unicul cuvant în care se adună imensa lui cunoaștere, înțelepciune și experiență și s-a dus neîntârziat la palat, cerând o audiență. Împăratul, devenit bătrân și gârbovit odată cu trecerea anilor, l-a întrebat: “Ei, ai găsit cuvântul?” “Da, maiestate, l-am descoperit!” “Atunci, vino sâ mi-l șoptești la ureche”. Învățatul s-a apropiat de suveran, s-a aplecat către el și i-a șoptit ceva la ureche. “Hei, dar știam deja lucrul ăsta!”, a exclamat împăratul. Înțeleptul s-a întors de la palat, avea o treabă extrem de grea de rezolvat, așa că s-a apucat să scrie tot ce știa, tot ce auzise și tot ce credea mai nimerit să ajungă la sufletul și mintea împăratului. Au fost 12 ani lungi, de eforturi și căutări. În majoritatea timpului a umblat după cele mai rare și mai prețioase manuscrise, ca să le poată cuprinde și pe ele, să nu-i scape nimic. Când a simțit că totul era gata s-a repezit să-i ofere împaratului, opera sa. Dar, vai, împăratul nu avea timp, așa că înțeleptul s-a simțit umilit și nedreptățit. Toată munca lui fusese în van… sau poate nu. Poate ca era o încercare pe care el trebuia s-o treacă, poate ca asta era menirea lui, să extragă esența. Va trebui să elimine tot ceea ce nu era important. Și, încă o dată, înțeleptul s-a pus pe treabă. Din fericire, acum avea manuscrisul original, din care trebuia doar să elimine ceea ce era neesențial. Patru ani a tot taiat, s-a răzgândit și a tăiat din nou. A reușit să reducă totul la o singură carte. Apoi a trebuit să reducă încă o dată, la doar câteva foi. A fost cumplit de greu. Mergea în jurul casei murmurând mereu: esența, esența… esența. Acest efort l-a marcat și l-a transformat și pe el. Dacă, înainte de întâlnirea cu împăratul, era un om care avea o mare plăcere de a vorbi, de a spune lucruri multe și mărunte; acum, în întreaga zi, spunea doar câteva cuvinte. Totul era redus la esență. Cuvintele sale atingeau zone abstracte și de multe ori puteau fi înțelese cu greu, chiar și de cei apropiați. Când a aflat că toată esența cunoașterii sale trebuia să fie cuprinsă pe o singură pagină, înțeleptul s-a simțit aproape ușurat. Se obișnuise de atâta vreme cu munca sa, încât simțea că trebuie să o continue. Acea pagină a fost opera sa de glorie, o pagină minunată, ce conținea înțelepciunea lumii. Dar nu a fost suficient. Împăratul dorea un singur cuvânt. La început, înțeleptul și-a spus că nu este posibil. Ajuns acasă a aruncat toate manuscrisele într-un colț al casei; era tot ceea ce făcuse în anii grei de trudă. A rămas singur, doar el și gândurile lui. Cuvintele îi defilau ca și cum ar fi fost scrise cu litere de foc, în fața ochilor. Le vedea aievea, le analiza, le întorcea pe toate părțile și se gândea de mii de ori, la fiecare în parte. Dumnezeu, a fost cuvântul la care s-a gândit cel mai mult. Apoi și-a dat seama că nu toți oamenii sunt credincioși, așa că a trebuit să găsească un echivalent, ceva care să poată fi înțeles de orice om. Iubirea! Da, iubirea e bun, pentru ca Dumnezeu este iubire și iubirea este Dumnezeu. Era mulțumit. Găsise răspunsul la întrebarea împaratului. Toată cunoașterea și toată înțeleciunea umană are ca rezultat iubirea. Fericit, s-a culcat cu gândul de a ajunge a doua zi dimineață la împărat, cu răspunsul său. Totuși, dimineața simțea că ceva nu era bine, ceva nu se potrivea, așa că s-a oprit pe o băncuță în fața porților palatului. Un gând nu-l lăsa în pace. Iubirea nu e bună, iubirea nu este răspunsul corect – sau, chiar de ar fi răspunsul corect, nu era răspunsul pentru împărat. O idee l-a fulgerat și, dintr-o dată, a simțit că a găsit. Cunoașterea nu valorează nimic, dacă te oprești, dacă nu ai curiozitatea și dorința să continui. Un om care nu mai învață nimic, este un om mort. Deci, esența cunoașterii este chiar cunoașterea în sine. Dar cum ajungi la cunoaștere? Te îndeamnă curiozitatea, nevoia sau chiar plictiseala. Dar, oare, cum înveți? Răspunsul a devenit clar. Experimentând ceva, înveți. Așa învață copii să meargă, așa învață ce înseamnă cald, rece, fierbinte sau înghețat. Experimentând poți învăța să călărești, să lupți, chiar să iubești. Da! Acesta era răspunsul pentru împărat. Când înțeleptul era în antecameră, un alt gând l-a făcut să înghețe. Da, poți învăța multe lucruri din experiența ta, dar mai sunt alte lucruri pe care le poți învăța din experiența altora. Dacă cineva îți povestește ceva sau dacă citești o carte, atunci înveți din experiența altuia, sau poate din gândurile lui sau revelațiile sale. Experiența era cuvântul corect, dar nu era complet, lipsea din el ceea ce înveți din cărți sau de la alții. Uff… ușa s-a deschis și a ajuns lângă împărat. Acum nu mai știa ce să spună. Avea pe limbă prea multe cuvinte… EXPERIMENTEAZĂ, IUBIRE, CUVÂNT, REVELAȚIE… toate acestea, și multe altele se amestecau în mintea lui, atunci când s-a apropiat de urechea împratului. Brusc, și-a adus aminte de sutele de zile și de anii petrecuți în mijlocul a mii de manuscrise și i-a șoptit împăratului, ca o lecție pe care acesta să o înțeleagă mai târziu: CARTEA! Da, era adevărat, pentru că în cartea pe care o scrisese în atâția ani, el cuprinsese totul. Cuvântul acesta era doar o săgeată, o trimitere la munca lui de ani de zile. Va înțelege, oare, împăratul la ce carte se referă? Nu mai conta. El era fericit! Misiunea lui se terminase! În mintea lui un nou proiect își făcea deja loc. Va descoperi care este cea mai importantă întrebare care se poate pune.
Posted on: Thu, 11 Jul 2013 10:07:11 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015