Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie : Decizia nr.16 în - TopicsExpress



          

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie : Decizia nr.16 în dosarul nr.15/2013 Admite recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.3201 alin.7 fraza a II a din Codul de procedură penală, stabileşte că: Într-un proces penal având ca obiect o pluralitate de infracţiuni (concurs) în a cărei alcătuire intră şi o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă, iar săvârşirea tuturor infracţiunilor este recunoscută de inculpat, judecarea cauzei se face, pentru toate infracţiunile, potrivit procedurii de drept comun. Obligatorie, potrivit art.4145 alin.4 din Codul de procedură penală. Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 noiembrie 2013. Decizia nr.17 în dosarul nr.17/2013 Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bacău şi, în consecinţă, stabileşte că: Fapta de a deţine în afara antrepozitului fiscal produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limitele prevăzute de lege, cunoscând că acestea provin din contrabandă, constituie infracţiunea prevăzută în art.270 alin.3 din Legea nr.86/2006 privind Codul vamal al României. Obligatorie, potrivit art.4145 alin.4 din Codul de procedură penală. Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 noiembrie 2013.
Posted on: Thu, 21 Nov 2013 04:05:31 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015