Încă un extras din următoare carte tradusă gratuit de TEI: esența economiei globale, explicată printr-o parabolă pe care și un copil o poate înțelege. Nu și Chevron sau orice altă corporație similară. Citiți până la capăt și dați mai departe! În ziua de astăzi, camăta reprezintă atât cauza sărăciei endemice, cât şi motorul dezvoltării continue care devorează lumea. Pentru a explica acest lucru, voi folosi o extraordinară parabolă creată de economistul vizionar Bernard Lietaer, intitulată “Al unsprezecelea rotund”, din cartea sa The Future of Money (Viitorul banilor). “Odată ca niciodată, într-un sătuc din Tărâmul Uitat, oamenii făceau troc cu de toate. În fiecare zi de târg, oamenii umblau cu găini, ouă, şuncă şi pâine şi negociau îndelung între ei pentru a obţine ceea ce aveau nevoie. În perioadele-cheie ale anului, cum ar fi, de exemplu, perioada recoltatului, sau atunci când cineva trebuia să-şi repare hambarul după o furtună, oamenii apelau la tradiţia moştenită din vechea ţară pentru a se sprijini reciproc. Ei ştiau că dacă ei înşişi vor fi în necaz, şi ceilalţi îi vor sprijini. Într-o zi de târg, s-a ivit un străin cu pantofi negri şi lucioşi şi cu o pălărie albă elegantă, urmărind cu un zâmbet sarcastic toată această târguială. Atunci când a observat un fermier cum căuta să adune în coteţ cele şase găini pe care dorea să le schimbe pe o bucată de şuncă, nu s-a mai putut abţine din râs. - Bieţii oameni, spuse el, cât sunt de atât de primitivi! Soţia fermierului l-a auzit pe străin şi l-a întrebat: - Crezi că poţi face o treabă mai bună cu găinile? - Cu găinile nu, a răspuns străinul, dar există o modalitate mult mai bună de a scăpa de toată această zarvă. - Da, cum așa? - Vezi copacul acela din zare?, a întrebat-o pe femeie. Ei bine, voi atepta acolo până ce unul dintre voi îmi va aduce o piele mare de vacă. Apoi fiecare familie trebuie să treacă pe la mine. Vă voi explica cum se poate face acest lucru mai bine. Şi aşa se şi întâmplă. Străinul a luat o bucată de piele de vacă, a tăiat din ea cercuri perfecte şi a pus un sigiliu complicat şi fin pe fiecare bucată. Apoi a dat fiecărei familii câte zece bucăţi şi le-a explicat că fiecare bucată reprezintă valoarea unei găini. - Acum puteţi să schimbaţi şi să negociaţi cu aceste rotunduri de piele, în loc s-o faceţi cu găinile care sunt greu de mânuit. Treaba asta avea sens. Toată lumea a fost impresionată de omul cu pantofi strălucitori şi pălărie model. - Şi, apropo, adăugă acesta, după ce fiecare familie primise zece rotunduri, peste un an voi veni şi voi sta sub acelaşi copac. Vreau ca fiecare dintre voi să-mi aducă înapoi unsprezece rotunduri. Cea de-a unsprezecea bucată va fi semnul aprecierii voastre faţă de mine, pentru îmbunătăţirea tehnologică care a fost posibilă în viaţa voastră, datorită mie. - Dar de unde o să facem rost de cea de-a unsprezecea bucată?, întrebă fermierul cu cele unsprezece găini. - Veţi vedea, spuse bărbatul cu un zâmbet calm.” Presupunând că populaţia şi producţia anuală vor rămâne neschimbate pe perioada întregului an, ce credeţi că se va întâmpla? Aveţi în vedere faptul că cel de-al unsprezecelea rotund nu a fost creat. Astfel, ca şi concluzie, una dintre cele unsprezece familii va trebui să piardă toate cele zece rotunduri, chiar dacă toată lumea îşi va conduce afacerile bine, pentru ca să fie posibil ca restul familiilor să aibă încă un rotund de piele de vacă în plus. Astfel, atunci când o furtună a lovit recolta uneia dintre familii, ceilalţi nu au mai fost aşa de săritori să ajute familia la nevoie, înainte ca dezastrul să lovească. Deşi era mai convenabil să negocieze cu bani în loc de găini, în zilele de târg, acest nou joc a avut ca efecte secundare neplăcute faptul că descuraja cooperarea spontană, care fusese tradiţională în sat. În schimb, noii bani au generat o competiţie acerbă între participanţi. Această parabolă arată cum competiţia, insecuritatea şi lăcomia sunt aduse în economie prin camătă sau dobândă. Acestea nu pot fi eliminate atâta timp cât necesităţile vieţii pot fi procurate numai prin intermediul banilor şi al dobânzii aferente. Dar să continuăm povestirea pentru a arăta cum dobânda creează o presiune pentru impulsionarea creşterii economice continue. Sunt trei finaluri posibile la povestirea lui Lietaer: neplata datoriei, creşterea sumei de bani de pe piaţă sau redistribuirea veniturilor. Fie câte una dintre cele unsprezece familii poate ajunge la faliment, lăsând gospodăria pe mâna străinului cu pălărie (bancherului), fie acesta poate să-i procure o altă piele de vacă şi să creeze mai mulţi bani, fie sătenii pot să refuze să plătească datoria. Aceleaşi opţiuni oferă orice economie bazată pe camătă. “Sătenii s-au adunat în jurul străinului şi i-au spus: - Domnule, sunteţi amabil să ne mai daţi nişte rotunduri pentru ca nimeni să nu ajungă la faliment? Şi străinul a răspuns: - Voi face aceasta, dar numai pentru aceia dintre voi care îmi pot garanta că-mi vor plăti înapoi. Pentru că fiecare rotund valorează o găină, voi împrumuta rotunduri numai acelora dintre voi care au mai multe găini decât suma pe care mi-o datorează. Astfel, dacă nu-mi vor înapoia rotundurile, voi confisca găinile în schimb. Ah, şi pentru că sunt un om atât de bun, voi crea rotunduri şi pentru cei care nu au în acest moment mai multe găini, dacă mă vor convinge că pot creşte mai multe găini pe viitor. Aşa că arătaţi-mi planul de afaceri! Dovediţi-mi că sunteţi de încredere (un sătean se poate ocupa să realizeze rapoarte la credite pentru a vă ajuta). Pot împrumuta 10% dacă îmi demonstraţi că puteţi să creşteţi numărul de găini cu 20% pe an, mă plătiţi înapoi şi deveniţi şi voi bogaţi. Sătenii au întrebat: - Asta sună bine, dar din moment ce creaţi noi rotunduri cu 10% dobândă, noi tot nu vom fi în stare să înapoiem întreaga sumă la final. - Asta nu va fi o problemă, spuse bărbatul. Veţi vedea la momentul oportun. Voi crea încă şi mai multe rotunduri şi atunci când nici acestea nu vor fi suficiente, voi crea altele. Voi fi întotdeauna disponibil să creez noi rotunduri. Desigur, voi va trebui să produceţi mai multe găini, dar atâta timp cât creşteţi producţia de găini, nu va fi nici o problemă. Un copil a venit şi l-a întrebat: - Scuzaţi-mă, domnule, familia mea este bolnavă şi nu avem suficiente rotunduri pentru a cumpăra hrană. Puteţi să-mi mai daţi şi mie niște rotunduri? - Îmi pare rău, spuse bărbatul, dar nu pot face asta. Vezi, eu pot să creez aceste rotunduri numai pentru cei care îmi vor plăti înapoi. Dacă familia ta are câteva găini cu care să poată garanta, sau dacă îmi poţi dovedi că vei munci mai mult pentru a creşte mai multe găini, atunci îţi voi da alte rotunduri. Cu câteva excepţii nefericite, sistemul a mers bine o vreme. Sătenii au crescut producţia de găini destul de rapid pentru a putea obţine rotundurile suplimentare, necesare pentru a-i plăti omului cu pălărie. În schimb alţii, din cauza ghinionului, sau poate nepriceperii, au falimentat, iar vecinii lor mai eficienţi le-au preluat fermele şi i-au angajat să muncească pentru ei. În mare, producţia de găini a crescut în fiecare an cu 10%, la fel ca şi cantitatea de rotunduri disponibilă. Satul şi numărul de găini a crescut atât de mult, încât omul cu pălărie a început să fie însoţit şi de alţi oameni care să taie rotunduri şi să le ofere celor care aveau un plan bun şi puteau demostra că sunt capabili să crească producţia de găini. Din când în când, mai apărea câte o problemă. De exemplu, a devenit evident faptul că nimeni nu avea nevoie de toate aceste găini. “Ne-am săturat de atâtea ouă”, se plângeau copiii. “Toate camerele din casă au câte un pat din pene”, se plângeau nevestele. Pentru a se asigura creşterea producţiei de găini, sătenii au inventat tot felul de aparate. A devenit la modă să cumperi în fiecare lună o saltea din pene, şi case mai mari în care să stea găinile, şi nenumăraţi metri pătraţi plini cu găini. S-au creat dispute cu alte sate, care au fost rezolvate cu bătăi cu ouă. - Trebuie să creştem cererea de noi găini!, ţipa primarul, care era cumnatul bărbatului cu pălărie. În felul acesta, vom continua să ne îmbogăţim cu toţii. Într-o zi, o săteancă mai în vârstă a observat o problemă. În timp ce în trecut, terenul din jurul satului era verde şi fertil, acum era maroniu şi murdar. Întreaga vegetaţie fusese înlăturată pentru a planta cereale pentru găini. Iazurile şi izvoarele, altădată pline cu peşte, erau acum cloace pline cu găinaţ urât mirositor. Şi atunci, bătrâna a spus: - E timpul ca toate acestea să înceteze! Dacă mai mărim producţia de găini, ne vom îneca în găinaţ! Omul cu pălărie a tras-o la o parte şi a asigurat-o: - Nu-ţi face griji, lângă noi este un sat plin cu teren fertil. Sătenii noştri intenţionează să mute producţia de găini la ei. Iar dacă nu sunt de acord… ei bine, noi suntem mai mulţi. Oricum, nu se poate să vorbeşti serios cu stoparea creşterii. De ce şi cum îşi vor plăti consătenii tăi datoria? Cum voi fi eu capabil să produc alte rotunduri? Aş putea chiar să falimentez. Și, în felul acesta, toate satele, unul câte unul, s-au transformat în haznale urât mirositoare, cu legiuni de găini de care nu avea nimeni nevoie, iar satele se băteau între ele pentru puţinele spaţii verzi care puteau susţine încă câţiva ani de creştere. Şi totuşi, în ciuda tuturor eforturilor de a asigura dezvoltarea, ritmul de creştere s-a încetinit. În timp ce rata de creştere încetinea, datoria începea să se mărească, direct proporţional cu venitul, până când mulţi au ajuns să-şi cheltuiască toate rotundurile numai pentru a-l plăti pe omul cu pălărie. Mulţi au falimentat şi au trebuit să lucreze pentru un venit de subzistenţă la angajatori care, la rândul lor, abia puteau să-şi plătească datoriile către omul cu pălărie. Erau tot mai puţini oameni care să-şi permită să cumpere produsele pe care le dădeau găinile şi astfel devenea tot mai greu să poată fi menţinute cererea şi creşterea economică. În timp ce era o supraproducţie de găini într-un mediu înconjurător devastat, tot mai mulţi oameni aveau tot mai puţin pentru a supravieţui, săraci lipiţi în mijlocul belşugului”. Şi aici ne aflăm şi noi în prezent.
Posted on: Tue, 03 Dec 2013 16:52:32 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015