Înfiinţarea graniţei.. Instrucția militară urma să se facă în toate zilele de duminică și desărbătoare, după terminarea serviciului divin, precum și în trei zile lucrătoare pe an la reședința de companie. Din când în când, instrucția trebuia să se facă și în cadrul diviziei sau batalionului iar la trei, patru ani, în cadrul regimentului. Pe timpul concentrărilor se plătea o soldă de doi florini lunar, iar grănicerii care reușeau să-i prindă pe fugari și să-i aducă la locurile de unde au fugit, puteau primi câte un galben pentru fiecare din aceștia, la fel și pentru contrabandiști[6. Armele care erau în dotare, atât cele albe cât și cele de foc împreună cu muniția, erau puse la dispozitie de către stat, grănicerii fiind obligați să le păstreze și să le întrețină în bună stare pe cheltuiala lor[7]. Paza graniței se făcea atât în puncte fixe, numite "cordoane"(pichete), cât și prin patrulare, un schimb durând două săptămâni, serviciul fiind remunerat cu câte patru cruceri pe zi. Din această soldă, după înființarea așa zisului "Fond de montură" în 1771[8], grănicerilor li se rețineau câte 10-15 cruceri pentru uniformă. Pe timp de pace, grănicerii erau obligați să facă pază la "ștabul"(comandament) regimentului, să asigure serviciul poștal, să participe cu brațele și cu carul la repararea și întreținerea cazărmilor și a celorlalte clădiri grănicerești etc.[9]. Când nu erau de serviciu se ocupau de gospodărie, de agricultură și de creșterea vitelor, de cărăușii și comerț etc. Pe timp de război, grănicerii plecau în campanie "cu țocu-n poc"(formă alterată a expresiei germane "mit Sack und Pack"), cu sensul de "cu totul", respectiv cu întregul echipament de război, pe această perioadă familiile celor plecați pe câmpul de luptă fiind scutite de dările obișnuite. Paza graniței rămânea în grija rezerviștilor și a invalizilor, iar economia în cea a femeilor, bătrânilor și copiilor. Prevederile de mai sus au fost completate în 12 noiembrie 1766, o dată cu apariția unui nou "Regulament al graniței militare" care cu mici modificări a rămas în vigoare până la data desființării regimentelor grănicerești în 1851. La data apariției sale, "Erstes Walachisches Siebenbürger Granz-Infanterie Regiment", care ulterior a primit numărul 16 corespunzător celorlalte regimete grănicerești ale imperiului, era deja format[10]. Acest Statut, adevărată constituție pentru teritoriul graniței militare, tipărit în limba română, a format temelia intituțiilor militare, social-economice, cultural-religioase, juridice și financiare din această regiune, prevederile fiind obligatorii pentru întreaga populație grănicerească. Înfiinţarea Regimentului. Între 1762 și 1783 s-au militarizat treptat Valea Rodnei, Valea Șieului, Valea Bârgăului și a Someșului. Astfel s-a format Districtul Grăniceresc Năsăudean purtand numele de Al doilea Regiment Valah de Infanterie Grănicerească nr.17. Emblema sigiliului, la înființarea regimentului, înfățișa imaginea vulturului imperial austriac și inscripția Virtus Romana Rediviva - virtutea romană reînviată. În nenumărate rânduri, Districtul Năsăudean a fost vizitat de către persoane importante: împărați și membri ai guvernului provincial, episcopi, generali și alți demnitari civili și militari. Dintre toate, de neuitat au rămas vizitele Împăratului Iosif al II-lea de Habsburg care a inspectat teritoriul regimentului grăniceresc de trei ori în anii 1773, 1784 și 1786. Trupele regimentului grăniceresc de infanterie au luat parte, în cei aproape 90 de ani de existență, la 20 de campanii militare în care au desfășurat 133 de bătălii unde și-au pierdut viața peste 3000 de ostași. Dintre episoadele cele mai dramatice care ilustrează istoria militara a regimentului II românesc de graniță sunt: lupta de la Troppau din 1799 cu prusacii, luptele cu turcii din 1788, cu armatele franceze în mai multe campanii purtate în anii 1792-1814. Memorabilă a rămas în istoria regimentului, cât și în istoria militară a Franței, lupta din 15-17 noiembrie 1796 de la Areda Veneției unde cătanele negre (denumire primită datorită uniformelor specifice) din batalionul al II-lea l-au impresionat pe tânărul general Napoleon Bonaparte prin curaj. Mai târziu, exilat pe insula Sfânta Elena, Napoleon i-a evocat în memoriile sale - episodul bătăliei de la Arcole. După aproape un secol de existență, Regimentul Năsăudean a fost desființat în 1851, Împăratul Franz Josef I decorându-i steagul cu Medalia de Aur. Rolul Regimentului Graniceresc Nasaudean in procesul de organizare economica, evolutie sociala si politica a acestei provincii, care astazi se numeste judetul Bistrita-Nasaud. Distinsa asistenta, Din punct de vedere jurisdictionala aceasta zona se numea de fapt:" Districtul national militar al Rodnei". In partea de Nord-Est a Transilvaniei, acoperind un intins fragment din teritoriul actualului judet Bistrita-Nasaud, este situata regiunea geografica denumita, dupa vechile sale centre istorice, Valea Rodnei sau Tara Nasaudului. Ea constituie, prin asezarea si configuratia sa, unul din bastioanele cetatii naturale care ocupa regiunea centrala a Romaniei, unul din unghiurile CUNUNEI DE MUNTI (CORONA MUNTIUM, dupa caracterizarea unui istoric latin), inconjuratoare a platoului transilvan. Tinut de permanenta si autentica viata, pur romaneasca, acest pamant, completat cu unele teritorii strans legate de el, din imediata vecinatate, a format in perioada destramarii feudalismului, baza teritoriala a Regimentului al II-lea graniceresc romanesc din Principatul Transilvaniei. Conditiile de asezare si configuratie ale terenului au determinat anumite ocupatii, au orientat spre un anumit fel de viata al populatiei. Pozitia marginala a impus rolul de aparatori ai granitei. Realizat intr-o forma rudimentara, inca dinainte de intemeierea regimentului (si anume: participarea, la inceput ocazionala, prin ridicarea unui numar variabil de locuitori, la anumite actiuni organizate in vederea asigurarii si apararii acestui sector al frontierei, apoi, formarea din randul populatiei, a unui corp permanent, dar putin numeros, si nu strict organizat de "plaiesi", cu destinatie similara), acest rol, de aparator al granitelor imperiului a ajuns la o maxima dezvoltare si sistematica infaptuire in timpul "granitei militare". Comunitatile satesti, ale acestui tinut, incep sa se miste in plan religios, educational si militar, isi cauta originea si individualitatea, dupa care emite pretentii justificate la egalitate, la recunoasterea politico-nationala. Este practic, debutul unui proces identitar. Printr-un complex de factori, regimentul romanesc de granita a contribuit, intr-o masura mare, la accelerarea procesului de formare a natiunii romane. Se cunoaste faptul ca, cel de-al 17 Regiment de Granita al Imperiului Habsburgic, numit al doilea national romanesc de la Nasaud, a functionat in perioada anilor 1762-1851, in 44 de comune, dintre care 42 comune fac parte din actualul judet Bistrita-Nasaud, celelalte doua apartinand judetului Mures.Este vorba de Rusii Munti si Morareni. Numai simpla lor enumerare, nu este altceva decat o trimitere spre lumea satului, zona in care, in aceasta perioada de 89 de ani de viata a regimentului, preotul, invatatorul si militarul, devin actorii schimbarilor din viata comunitatilor. In aceasta perioada s-a nascut o adevarata preocupare pentru identitatea etnica, a unei populatii ignorate, dispretuite, condamnata de legi draconice la o viata, care nu se deosebea prea mult de inceputurile medievale ale istoriei. Este debutul unui proces identitar. Toate acestea le-am platit insa, cu loialitatea dovedita in cele 20 de mari campanii de pe intinsul Europei, in cele 133 de batalii, in derularea evenimentelor din perioada anilor 1848-1849. Cu toate ca granita acestui district al Regimentului formeaza un tot unitar peste zona inalta a Carpatilor, raionul situat in interior a fost alcatuit din patru parti despartite intre ele, si anume: • Un raion a fost alcatuit din vaile Somesului, Bargaului si Budacului Roman; • Al doilea din gruparea comunelor: Nusfalau si Santioana; • Al treilea din grupa comunelor: Monor, Gledin si Sieut; • Al patrulea din grupa comunelor: Rusii Munti si Morareni din actualul judet Mures. Districtul Regimentului al II-lea graniceresc de infanterie era impartit in 12 companii, astfel: • Cp.1 dispusa pe: Monor, Gledin, Rusii Munti, Morareni, comandata de un capitan, dislocat la Monor. Aceste sate au fost militarizate in anul 1764. • Cp.2-a dispusa pe: Budacul Roman, Santioana, Mariselu (Nusfalau), Ragla, Sieut-comandat de un capitan ce era cartiruit la Budacu Roman; (1764) • Cp.3-a dispusa pe: Prundu Bargaului, Tiha Bargaului, Muresenii Bargaului, Bistrita Bargaului. Compania era comandata de un capitan, ce era dislocat in Tiha Bargaului. La Prund era un maior, care raspundea din partea comenzii regimentului de toata zona Bargaielor; • Cp.a 4-a era dispusa pe: Josenii Bargaului, Suseni Bargaului, Mijlocenii Bargaului, Rusu Bargaului, fiind comandata de un capitan ce-si avea sediul in Josenii Bargaului; Companiile a 3-a si a 4-a au fost dislocate pe Valea Bargaului in anul 1783. • Cp.5-a dispusa pe: Rodna, Sant, Ilva Mare, Maieru si Cosna. Era comandata de un capitan ce-si avea sediul la Rodna; • Cp.6-a dispusa pe: Sangeorz-Bai, Magura si Poiana Ilvei (Saniosif). Comandantul era capitan si-si avea sediul la Sangeorz-Bai; • Cp.7-a dispusa pe: Telciu, Ilva Mica, Lesu. Comandantul era capitan care isi avea sediul la Telciu. • Cp.8-a dispusa pe: Rebrisoara, Rebra Mare, Parva, Nepos. Comandantul, capitan isi avea sediul la Rebrisoara; • Cp.9-a dispusa pe: Nasaud si Salva. La Nasaud, din anul 1778 a fost dislocata si comanda regimentului unde era statie pentru postul de colonel, vicecolonel si maior, apoi sediul Vicariatului foraneu episcopal greco-catolic al intregului district al Regimentului; • Cp. 10-a dispusa pe: Telciu, statie-post de capitan, Romuli, Bichigiu, Cosbuc; • Cp.11-a dispusa pe Zagra, statie-post de capitan, Suplai, Poienile Zagri, Gaureni; • Cp.12-a dispusa pe Mocod, statie-post de capitan, Mititei si Runc. In total au fost militarizate un numar de 44 sate, din care 2 sunt in judetul Mures. Populatia regimentului era alcatuita 97% din romani, 2% germani, ) 0,75 % secui si maghiari, 0,2% slavi. Imediat dupa militarizarea populatiei, germanii, secuii si maghiarii au parasit tinutul Regimentului deoarece nu au vrut sa preia armele si astfel in acest tinut au ramas numai romani. Efectivul regimentului graniceresc de infanterie era de 3.000 de oameni. Locuitorii micii comune Cosna nu erau inarmati si plateau impozitele principatului, prevazute pentru locuitorii liberi. Odata militarizat Districtul, tinta era unirea religioasa, atat de zdruncinata de evenimentele anterioare militarizarii. Se stie ca in regiment au fost primiti la inceput numai romanii greco-uniti. Prin aceasta se urmarea o separare cat mai accentuata a ortodoxiei transilvane de cea a Principatelor romane si a Rusiei. In acelasi timp, noua forta militara trebuia sa opreasca emigrarile de populatie romaneasca peste munti, care luau proportii ingrijoratoare, aducand mari prejudicii economiei. Militia de granita trebuia sa impiedice comertul de contrabanda in zona, combaterea bolilor molipsitoare, aduse din rasarit (prin organizarea de carantine) cum ar fi ciuma, care provoca numeroase victime in randul populatiei. Se stie ca infiintarea acestei militii de granita in Transilvania a intampinat o opozitie indarjita din partea nobilimii, care nu voia sa-si piarda iobagii, de care se temeau, indeosebi de romani. "Nobilimea il privea pe roman ca pe un sortit a fi sclav, a carui fericire consta in harul de a avea doar aer liber". Opozitie a fost si din partea Cancelariei aulice transilvane de la Viena, institutie ce reprezenta interesele nobilimii. Impotriva militarizarii a fost si patriciatul sasesc, deoarece satele militarizate urmau sa iasa de sub jurisdictia si administratia orasului Bistrita. Opozitie s-a primit si din partea taranilor care priveau cu destule rezerve militarizarea. In ceea ce priveste colonia minei de la Carlibaba, situata la poalele muntelui Dosul Stanisoarei si pe Bistrita Aurie, va informez ca avea doar 207 locuitori si acestia erau neanarmati, deoarece erau folositi in mina. Este bine sa va informez si urmatorul amanunt: sub granita, era dator tot nascutul a fi ostas, care era sanatos bine, era in feldstand ( adica serviciu combatant, apt de lupta), care nu era rezerva. In vreme de batalie, cu arme si bagaje, se mergea unde se poruncea. Rezerva tinea cordoanele pe granita si in vreme de pace si in vreme de razboi. Stimata asistenta, in cursul celor 89 ani de existenta (1762-1851), regimentul graniceresc nasaudean a avut 18 comandanti, cu totii au fost straini, adica neromani, cum erau scrisi in documentele vremii. Primul comandant, Georg Raschutz, a avut mult de luptat cu greutatile inceputului, mai cu seama din pricina, ca toti ofiterii noi numiti, nu cunosteau limba poporului roman si ca atare ii tratau rau pe romani. Astfel s-a iscat revolta pusa la cale de centenarul Tanase Todoran din Bichigiu, care a zdruncinat pozitia lui Raschutz, asa ca la 15 martie 1764 a fost permutat la Deva. Urmasul acestuia a fost lt.col.baron Karl Entzenberg (1764-1777) fiind considerat cel mai distins si integru ofiter dintre toti cati au stat in fruntea regimentului. Om cult, drept si uman, acesta s-a straduit sa cunoasca viata poporului roman in toate amanuntele sale si a devenit cel mai aprig aparator al granicerilor. Imediat dupa prezentarea lui in calitate de comandant (16.03.1764) acesta a trecut la organizarea regimentului, depunand o munca uriasa in domeniile: militar, administrativ si economic, precum si in cel social. Alaturi de lt.col.Entzenberg, un merit aparte a revenit si capitanului Antoniu Cosimeli. Acesti doi ofiteri si-au castigat o mare popularitate in randul populatiei, ale carei interese le-au aparat cu mult zel, inscriindu-si numele in istoria acestui tinut. Analizand raionul de dispunere al regimentului, forta umana a acestuia, se adevereste faptul ca, granicerul roman trebuia sa slujeasca si ca soldat, dar in acelasi timp si in calitate de contribuabil, constituindu-si un sistem economic propriu, in interes personal, dar si in folosul intregii comunitati, care aducea si fiscului de atunci, un folos indoit si cu mult mai mare decat cei ce-i aducea doar numai un folos simplu, pentru individ. Sub cel de-al treilea comandant, cavalerul Mauritius Schlaun (1777-1787), dupa razboiul de succesiune bavarez si in timpul imparatului Iosif al II-lea, s-au infiintat in granita nasaudeana cateva scoli *triviale*, iar la 1784 s-a infiintat vestitul institut militar de la Nasaud, care a functionat cu rezultate din cele mai bune pana la 1848, cand razvratitii revolutionari unguri, veniti in zona, sub conducerea feldmaresalului Bem au incendiat acest institut. A inceput razboiul cu Turcii pe teritoriul Principatelor romane si tot atunci au inceput si razboaiele grele si lungi cu Francezii, granicerii acestui regiment participand din plin la ele. In cursul acestor razboaie pana la 1816 s-au perindat alti cinci comandanti, care n-aveau alta chemare decat sa tot prepare ostiri impotriva lui Napoleon. Granita nasaudeana a avut mult de suferit in acesti ani de derulare a razboaielor. Pe langa marile pierderi omenesti, s-a diminuat mult bratele de munca in economie, locul lor fiind luat de femei, mosnegi si copii. Sub comanda cavalerului Anton Zatetzki (1816-1828) s-a lucrat mult la ameliorarea starilor darapanate de pe teritoriul regimentului, s-a luat masuri pentru extirparea talhariilor si jafurilor comise in ziua mare. Sa inasprit serviciul cordonului in munti, fiindca incepea sa se raspandeasca in mod ingrozitor holera. Sub acest comandant a inceput sa se construiasca locuinte pentru ofiteri si pentru functionarii militari. Una dintre cele mai importante realizari a fost punerea temeliei cadastrului in 1816 si revizuirea urbariilor (cartilor funciare) introduse in 1794-1796, apoi infiintarea fondurilor pentru scolile primare comunale in 1826. De sub comanda lui Franz Hermany de Heldemberg (1832-1835), un om original de altfel, ne-a ramas multe amintiri, prin faptele sale. In timpul sau a fost decretat Nasaudul ca opid (adica targusor), cu dreptul de a tine in an doua iarmaroace si a fost construit drumul peste Stramba intre Valea Somesului si Bargaului. El a dispus sa se planteze de-a-lungul Somesului arbori si a creat o alee minunata pana la Rebrisoara, alee care astazi a fost distrusa. A consolidat malurile Somesului, a Salautei si inca a catorva rauri de munte. S-a ingrijit ca in sate sa se cladeasca mai rational si granicerii sa-si gateasca haine practice. Intentiile sale bune se dovedesc prin numeroasele ordine privitoare la disciplina, curatenie, starpirea hotiilor, instructia scolara si examene, cercetarea bisericii, viata economica, tratarea animalelor, cu un cuvant, a luat masuri privitoare la intreaga viata a granicerilor. Sub comanda lui Simon Stecovici (1835-1838) si a lui Rudolf Luxetici (1838-1844) s-au construit: drumul de la Lesu la Ilva Mica, podul de la Nasaud peste Somes si edificiul cu locuinta colonelului de la Nasaud. Comandantul urmator a fost baronul Alexander Iovici de Siebenberg (1844-1848), in timpul caruia au inceput miscarile revolutionare maghiare. A fost un comandant de origine sarba, om bun dar ignorant, lipsit de talentul de a vedea lucrurile reale si mai ales cele din timpuri extraordinare. El a fost schimbat de la comanda regimentului, prin anumite intrigi facute publice, de catre locotenent-colonelul Urban, ajuns ulterior pana la gradul de feldmaresal (general de divizie). Baronul cavaler Karl Urban, cavaler al Ordinului militar Maria Teresia, a fost primul ofiter in 1848 care s-a opus deschis si hotarat miscarii revolutionare. La 10 septembrie 1848 a convocat la Nasaud pe cele 44 de comune graniceresti, printr-un memoriu se desfacu de ministerul maghiar de razboi si impiedica recrutarile pentru honvezime, asa ca la finele lui septembrie 1848, 919 comune ale tarii se impotrivea "unirii" cu Ungaria. A fost fara subordonarea vreunui comandament timp de 55 de zile, actionand doar individual in toate ocaziile. Acest ofiter, de origine poloneza, a fost un bun soldat, din cap pana-n talpi, barbat curajos, om de initiativa si strateg excelent; insa ambitios deosebit de mare, dar si fatarnic. Isi realiza scopurile fara niciun fel de scrupule. Uneori devenea chiar tiran. Pe romani nu-i iubea. Cand avea nevoie de romani, ii lauda, impartea ajutoare satelor si bisericilor si premia copiii buni. Pedepsea cu asprime salbateca si in expeditiile sale ii impusca si strangula pe graniceri, mai cu seama pe asa numitii "clopari" pentru cea mai mica vina. Din documentele vremii reese ca Urban nu a facut nici un bine, rau insa destul. Dar sa vedem ce schimbari s-au produs in aceasta perioada de existenta a Regimentului II romanesc de granita de la Nasaud: Realizarile cele mai semnificative pentru populatia granicereasca au fost: • Scaparea de iobagie si primirea statutului de oameni liberi de catre graniceri. • Sistematizarea localitatilor si intemeierea de noi localitati, actiuni care s-au realizat in primele doua decenii dupa militarizare; • Constructiile de diferite categorii: drumuri, poduri, indiguiri, cladiri militare ( fie pentru nevoile regimentului, fie in locuinte pentru ofiteri), administrative ( de pilda localul Comisiei economice, cladit in 1772, ars in 1801) si scolare (in aceasta ultima categorie se remarca in deosebi localul Institutului de educatie militara din Nasaud si localurile scolilor nationale din comune)-aceasta actiune acopera intreaga perioada a granitei militare; • Dezvoltarea vietii economice: a agriculturii ( prin largirea terenurilor agricole, punerea accentului pe noi ramuri de cultura si cultivarea de noi plante), a industriei ( prin intemeierea de unitati manufacturiere), mineritului, comertului ( targurile periodice, plutaritul),-activitate care de asemenea se extinde peste intreaga perioada de existenta a granitei; • Cartile funciare, care si-au adus aportul la evitarea litigiilor in legatura cu posesiunea si folosinta terenurilor-lucrarea s-a efectuat si refacut in mai multe etape, esalonate la distante de decenii; • Diversele fonduri, create succesiv, care au format un mijloc de promovare a activitatii in felurite ramuri: fondul de provente in administratie, fondul de mondire in echiparea granicerimii, fondurile scolare in invatamant-cu eficienta mare si dupa desfintarea institutiei granitei militare. Aceste realizari, alaturi de activitatea pe teren ideologic, au dat populatiei, caracterul de categorie sociala avansata atat material cat si moral, activa si constienta de drepturile si indatoririle sale pe toate planurile. • In fruntea comunelor au fost numiti subofiteri sau elemente cu pregatire corespunzatoare, care manifestau interes si spirit de initiativa in aplicarea dispozitiilor date de comanda regimentului; • A fost organizat serviciul de politie prin comune, sa-u luat masuri pentru paza contra incendiilor, precum si alte masuri; • S-au pus pietre kilometrice si tablite de orientare; • Au fost organizate munci obstesti ca depilda, la construirea si repararea drumurilor si podurilor, a locuintelor ofiteresti, a scolilor si bisericilor, la saparea de santuri pentru desecarea unor terenuri, la defrisari, la curatirea pasunilor, la construirea de garduri pentru protejarea semanaturilor sau alte munci obligatorii. In privinta unitatilor teritoriale si organelor administrative locale: • Unitatile de baza ale districtului graniceresc au fost comunele, fostele obsti teritoriale, organizate acum ca statiuni militare. • Totalitatea comunelor formau districtul, organizat ca regiment graniceresc, prin faptul ca populatia lui valida, constituia regimentul, ale carui organe erau dispersate peste intreaga retea de comune. • Comunele au constituit nu numai statiuni militare, dar si unitati administrative (din punct de vedere al dreptului public) si, simultan, persoane juridice ( din punct de vedere al dreptului privat). • Toate bunurile posedate de comuna, mobile si imobile, alcatuiau averea comunala (patrimoniul comunei). • Administrarea averii comunale era de atributia primarului si a celor trei jurati, consilierii celui dintai si principalele lui organe ajutatoare. Pentru munca lor primarii erau retribuiti cu un salar de 12 florini anual. • Administratia bisericeasca era reprezentata prin preot si slujbasii auxiliari: fetii, cantorii, curatorii. • Administratia forestiera era reprezentata prin paznicul forestier si supraveghetorul forestier. • Rolul primarului si juratilor era pur executiv. Ei nu puteau emite nici un fel de acte normative, ci se multumeau la executarea actelor communicate de autoritatile militare si a ordinelor acestora. Organele locale erau, practic, subordonate ofiterilor regimentului. Contracte uzitate in granita: • Comandamentul regimentului a reglementat in 1838 acordarea de imprumuturi din numerarul caselor bisericesti, in favoarea"granicerilor lipsiti", in suma de 10-20 de zloti, cu dobanda de 6% si cu scadenta scurta de trei luni. De regula se acordau in iunie, iulie pana in octombrie, adica dupa recolta. • Arenda- se arendau terenuri agricole de catre particulari de la alti particulari. • A fost incurajata vanatoarea, pentru starpirea speciilor daunatoare. • Au crescut cantitatile de produse obtinute prin taierea materialului lemnos, ca scandura, sindrila si lemnul fasonat pentru constructii. • S-a organizat serviciul de administrare a padurilor si de pedepsire a delictelor silvice. • S-a organizat administrarea si exploatarea minelor, care aveau o dubla subordonare: si fata de Directia minelor si Tezaurizatului (pentru aurul si argintul extras), cat si fata de organele militare. • S-a construit fabrica de bere si de spirt de la Nasaud (1765). • Cea mai importanta unitate industriala din district a fost fabrica"moara" de hartie din Prundu Bargaului, infiintata la 1768. • Semnul regimentului s-a pus pe toate casele granicerilor si s-a numerotat toate casele din toate comunele. • Incepand cu 1765 s-a trecut la constructia de drumuri noi ca: 1. drumul prin trecatoarea Bargaului spre Bucovina la 1813-1814; 2. drumul peste Stramba la 1833; 3. drumul dintre Bargau si Colibita, intre 1836-1839 4. drumul Ilva Mica-Lesu-1839.
Posted on: Thu, 03 Oct 2013 11:57:40 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015