"Învăț să(-mi) fie simplu. Să(-mi) fie suficient ce am. Acum, al meu. Tot ce am adunat, primit, câștigat, învățat, pierdut. Oameni, obiecte, amintiri, planuri, reacții, emoții, vibrații. Învăț să mă inventez, când nu reușesc să mă descopăr. Învăț să nu văd semne unde nu sunt. Învăț să nu mai fug. De responsabilități, de răspunsuri și finaluri. De întrebări și începuturi. De greșeli neîndreptate și adevăruri nespuse. De constelații potrivite și întâmplări cruciale. De lecții și morală. De regrete amare. Învăț să le trăiesc. Să așez fiecare experiență la locul ei. Și dacă nu o înțeleg, învăț să mi-o asum și s-o port. Învăț să-mi dau seama de la început că unele doruri nu-s chiar ale mele. Sunt nostalgii, erori de conexiune sau încercări greșite. Învăț să trec cu ușurință și împăcare peste ele. Învăț să văd prin ziduri. Nu vreau nimic din cosmos, de la alții, din trecut sau viitor. Nu vreau nici mai mult, nici mai puțin decât pot duce. Nu vreau „pe merit”, „pe măsură”, ca recompensă sau gratis. Vreau potrivit, al meu, la timp. Și vreau ca fiecare să facă ce vrea. Iar ce nu vrea, să nu facă. Și să nu conteze că altcineva are așteptări, undeva e scris și altundeva se contabilizează. Și eu învăț să fac ce vreau. Și ce nu vreau, să nu fac. Asta e partea cea mai grea, acum. Caut oameni care nu au așteptări, conștiința încărcată, frici, îndoieli, stereotipuri. Caut oameni simpli, cu care nu am nici eu așteptări, frici, îndoieli … Oameni, cărora le este suficient ce au."
Posted on: Thu, 19 Sep 2013 20:08:44 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015