Știu că nu-mi fac prieteni cu multe dintre pozițiile mele, dar, sincer, nu-mi mai pasă. Nu știu dacă ceea ce spun eu poate fi încadrat la stânga sau la dreapta, dar sper că pozițiile mele au suficient bun-simț comun, și nu sunt pe lângă realitate. Așa că: ceea ce s-a întâmplat anul ăsta la Bac este consecința directă a unui stil de gândire pe care ceaușescu l-a dus la limită. Pur și simplu România este o necunoscută profundă pentru cei care sunt bănuiți că ar guverna și ar produce politici publice. Pentru cei care au vagi amintiri despre ceea ce au învățat pe la liceu sau facultate, putem face analogie cu o cutie neagră, care se presupune că ar trebui să modeleze România. Când știu funcția de trasfer, în principiu, dacă la intrarea cutiei negre se aplică un semnal de o anumită formă, pot anticipa forma semnalului de ieșire. Deci știu ce trebuie să obțin aplicând semnalul. Dar dacă nu știu nici funcția de transfer, nici ce trebuie să obțin la ieșire, aplic tot felul de semnale la intrare, în speranța că, și cu sprijinul Bunul Dumnezeu, voi obține ceva acceptabil la ieșire. Tocmai v-am dat definiția reformismului post-revoluționar, care a distrus economie, societate, viața fiecăruia dintre noi. Nu am avut un proiect corent de transformare economică, socială și comunitară. Nu vreți să numărăm câți miniștri ai educației și sănătății am avut în 23 de ani? Unii au stat doar o lună sau două, alții au fost miniștri de cinci sau șase ori! Nu există niciun criteriu obiectiv, logic și rațional de evaluare a reformelor dintr-un domeni. Avem suficienți imbecili, altminteri elite intelectuale, care au declarat reforma Funebriu genială chiar înainte de a se aplica Legea clocită de ipochimen. Exemple de acest gen, mii. Ce vreau să spun? Că până nu vom face un efort uriaș, oricât de costisitor ar fi el, un efort de tipul celui făcut de Gusti și de școala lui sociologică, de a cunoaște ce este în cutia neagră numită România, vom asista doar la eforturile bezmetice ale unor guvernanți năuci, care aplică febril semnale de intrare(politici publice), în speranța că vor obține ceva, nu se știe ce, pentru a da ceva satisfacție ”poporului”. Suntem dispuși la așa ceva, sau nu? Dacă mă gândesc la Recensământ și la eșecul lui lamentabil, mă tem că nu...
Posted on: Sun, 07 Jul 2013 08:32:17 +0000