- AVOCAȚII CERULUI - comentariu Această carte aparține autorului și editorului Ștefan Doru-Dăncuș, editată la Ed. Singur – Târgoviște, anul 2013. Primind această carte trimisă special cu autograf și cuvinte alese strânse-ntr-un bughet, am citit-o cu mare plăcere realizând de la o pagină la alta, cum cuvintele domniei sale sunt spuse cu multă prețiozitate, având un adios valoros de gânduri neștiute de mine desire propia persoană, despre unii care se simt fericiți în propia lor piele prin cele ce scriu ( de cele mai multe ori fără pic de talent) însă nefericiți din cauza multelor lor păcate. Poate mi-ar fi fost mult mai simplu să scriu cu totul altceva; dar mi-am dat seama dintr-o simplă ochire că poetul, prozatorul și editorul Ștefan Doru-Dăncuș, nu face nici o improvizație, ci toate țâșnesc la suprafață din izvorul sufletului său sincer și curat, aducându-mi o iluminare puternică spre a-i răspunde pe măsura talentului domniei sale. Versurile sale, mi-au stat mărturie asemeni unei rugăciuni ; ,,rana mea de maramureș, rana mea de altă țară cum mă lași de unul singur cum mă uiți – cum te-oi uita într-un fotograf la roma moartea s-a retras să moară s-au simțit de toți poeții – eu nu văd făptura Ta. plouă fals în lumea asta, plouă crunt în altă viață doctori mă extrag din înger, plouă pentru tot poporul nu-mi pot da ființa care între frontiere-ngheață rana mea de azi pe mâine – rana mea de ștefan doru. ,, Mă aflu în fața unei cărți contemporane al cărui autor – acest maramureșan, (pe care l-am cunoscut personal în anul 2011 în București – Biblioteca Metropolitană M. Sadoveanu, la o ședință de cenaclu literar, unde a vorbit dumnezeește ) își varsă năduful cu patos fiind consternat în fața ,, timpurilor,, și a ,, vremurilor,, pe care le trăim vrând sau mai mult nevrând ( cu obligativitate) în spațiul nostru mioritic. Trăim într-o epocă de adânc dezechilibru spiritual și moral, epocă în care mulți creștini ortodocși sunt ca niște copii duși de valuri, purtați încoace și încolo de orice vânt al învățăturii, al scriierilor și al artelor, prin înșelăciunea oamenilor prin tot vigleșugul lor, spre uneltirea rătăcirii pe acest pământ al nostru. Trăim timpurile când oamenii nu mai suferă învățătura sănătoasă, ci își întorc auzul de la tot adevărul sau privirile de la unii oameni cinstiți și corecți, abătându-se către basme sau povești. Citatul autorului, este fidel gândului meu: ,,Rămâneam deseori încremenit în fața laudelor cu care vă spurcați zi și noapte. Mă întrebam de ce Tatăl meu, Creatorul lumilor și lumii nu încetează a mă da exemplu popoarelor, dar dacă abia aveam timp să punem o întrebare că răspunsul era present urgent. Când mi-am dat seama de asta am început să cânt, la început – încetișor. Apoi, tot mai multă lume s-a adunat pe lângă vocea mea de copil, apoi au început să cânte cu toții în cor. Iată când tonalitatea înaltă în care se jelea condiția umană a atins cele mai maxime cote, Dumnezeu a tresărit. A aflat, mirat, că mai are un fiu. Astă noapte, Iisus mi-a spus: Nu Eu sunt dator lumii – lumea îmi este datoare, dar vremurile mele nu mi le poate da, oricâte castele poleite cu o cruce pe turn mi-ar construi salahorii ei de doi bani. ,, Credința creștin – ortodoxă, este singura cale spre mântuire deoarece aceasta este cea dreaptă. Spațiul pur al creștinismului dintre Munții Carpați, spațiul nostru mioritic – Grădina Maicii Domnului, a fost mereu râvnită, batjocorită și apoi schingiuită de către cei care au dorit în mod conștient și programat, distrugerea valorilor noastre creștine autentice. Oare ce se întâmplă în sufletele oamenilor și în gândurile celor ce locuiesc în acest mirific spațiu și mai cu seamă în timpurile începutului de secol XXI ?! Mai mult decât atât, simt că și autorul cărții ,, Avocații Cerului,, ar avea aceiași întrebare care ar fi : Ce este oare în sufletele acestor copii a lui Hristos, născuți din bucurie și pace pe acest tărâm? ,, Cine are ochi de văzut observă cum prăpădul nivelează, încet dar definitiv, orgoliile conducătorilor și ale miliardarilor care deunăzi aveau mașini scumpe la scară, valori obținute pe baza unor picioare de muiere scoase pe estrade ori a drogurilor, chiar dacă acele droguri au fost numite radio și televiziune. Toate acestea nu se pot vedea decât din poziția de OM. Eu însumi, fost Educator, fost Profet, am făcut câțiva pași simpli și am devenit OM, de aceea, liniștit, aștept să dispar ( într-un banal accident de mașină, într-o explozie datorată gazului neasigurat, într-o dimineață în care cântecul unei păsări îmi va străpunge inima etc. ). Prietenii mei, șoarecii, îmi spun să plec, să mă salvez. Sunt, însă, bătrân, nu mai pot decât să urc muntele minții mele și să-I spun lui Dumnezeu că trădarea continuă. ,, Iată cum acest copil a lui Hristos, un spirit curat, reușește să deschidă un amplu proces – revoluție între Cer și Pământ prin participarea celor doisprezece avocați. Dăncuș, autorul acestei minunate cărți cu numele de ,, Avocații Cerului,, - cu o formulă surmontată spre autobiografie – reușește să transpună trăirile sale, cu sinceritatea unui bun creștin vitregit sufletește de vremurile apocaliptice în care trăim, în care ne zbatem zi de zi. Ștefan Doru-Dăncuș, știutor a câte în lună și-n stele, cum bine spune înțelepciunea noastă populară, găsește o formulă decentă și chiar de bun șimț de a reflecta multe adevăruri contemporane și de a tapeta oglinda omenirii cu propiile sale suferințe. Sub egida unui ,, process – penal ,, la nivel universal, autorul se înființează ,, cu o cămășă ruptă și plină de sânge,, în suflet de Om în fața instanței acuzării, în fața Judecății de Apoi. Sufletul lui de OM, este și simte poetic. El utilizează cele mai sensibile mijloace și formule metaforice de excepție pentru a relata crunta realitate și a prezenta purul adevăr, dar și mulțumirea și umilința. În sprijinul lui vin avocații cerului, doisprezece la număr, precum cei doisprezece Apostoli și fiecare dintre ei va pleda pentru toată durerea Hristică, analizând minuțios sufletul lui Ștefan Doru-Dăncuș. Așa cum Hristos a murit pentru fiecare dintre noi, așa și viața fiecăruia este o luptă, o urcare a Golgotei în stil personal dacă simțim cu adevărat Lumina Hristică în lăuntrul nostru. Dăncuș atinge disperarea și disprețuirea creștinului din fiecare dintre noi. Disperarea dovedește lipsa credinței, iar disprețuirea atinge smerenia atunci când tu, un creștin, reușești să privești umilința precum o cale spre mântuire. Dialogul cu bisericile, speră să fie miresele lui Hristos, după cum însuși autorul mărturisește: ,, Astă noapte Dumnezeu m-a trezit și mi-a cerut să scriu : Către Martorii lui Iehova. Către Biserica Catolică. Către Biserica Ortodoxă. Către Biserica Penticostală. Către mausoleele neamurilor arabe. Către templele neamurilor orientale. Către teozofi, oameni de știință și prezicatori. ,, Evidențierea celor 7 biserici apocaliptice cu descrierea slăbiciunilor acestora, ne atrage un semnal de alarmă spre a conștientiza pe ultima sută de metri că a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos, este aproape. Că nimeni nu va ști ziua și ceasul, însă datoria fiecăruia este de a fi permanent pregătiți pentru această unică și veșnică clipă. Așa cum Hristos a fost judecat de oameni în fața publicului acum 2000 și ceva de ani în urmă, vocea publicului cerând ca un criminal în serie , Baraba, să fie eliberat și Mântuitorul nostru răstignit pe cruce, tot așa omul zilelor noastre reușește zilnic să-L răstignească pe Hristos, prin atitudinea sa față de propia viață; marele Dar, ce ne-a fost dat cu atâta Jertfă ! Simt nevoia să-i mai spun în încheiere lui Ștefan Doru-Dăncuș, umilele mele cuvinte: judecățile de valoare au profunzimea căutătorului de esente. Zborul meu, al tău, al fiecăruia dintre noi, nu este niciodată singur, dacă există Lumina Dumnezeească ! Constanța Abălașei Donosă
Posted on: Tue, 20 Aug 2013 17:23:36 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015