„Plagiatul” american Material semnat de Marius Dincă, doctorand SNSPA. Atitudinea superioară a vestului vi-a-vis de „plagiatul” economic asiatic început de Japonia după Al Doilea Război Mondial şi adus pe noi culmi de China în ultimele decenii, trece în zilele noastre proba ipocriziei americane. Astfel, Statele Unite au dovedit maximă flexibilitate şi au fost cel mai sârguincios elev la cursurile predate de capitalismul socialist chinez. Au naţionalizat ce era de naţionalizat prin adăugarea în manualele de economie a capitolului „to big to fail”, şi, apoi, au reintrat în lupta eficienţei economice globale cu două arme: energia şi moneda. Una dintre cele mai important măsuri economice luate de guvernul chinez în sprijinul investitorilor externi a fost subvenţia energetică industrială. Statele Unite au înţeles că deschiderea mutuală a graniţelor comerciale nu mai este suficientă în războiul actual al pieţelor speriate de criză şi a intrat în acest joc al energie ieftine având ca miză investiţiile (nu speculaţiile) şi creşterea economică într-un joc global de sumă nulă. Cum a fost realizată această „subvenţie”? Prin exploatarea gazelor de şist. Gazele de şist sunt cunoscute încă din 1825, dar exploatate industrial au fost doar din 1970, fără a fi însă eficiente din punct de vedere economic. Explorările nu au încetat, însă, niciodată în SUA. Doar în perioada 2000-2008 statul Pennsylvania a acorat 518 drepturi de foraj în căutarea gazelor de şist. În 2009, însă, brusc numărul de foraje s-a triplat, iar achiziţiile de terenuri destinate exploatării gazelor de şist au depăşit 3,5 miliarde USD. În plus, guvernul federal a finanţat activităţi de cercetare extinse efectuate de universităţile din Pennsylvania. Aceste studii au revelat că estimările iniţiale privind rezervele de gaze de şist au fost mult subevaluate. De 250 de ori. Acest studiu a fost de natură să trezească la viaţă un adevărat El Dorado al gazelor de şist în America şi să conducă în doar câţiva ani la o schimbare de paradigmă pe piaţa energetică mondială. Şi toate acestea, culmea, mulţumită creşterii preţurilor la energie în perioada de boom economic, creşteri care au adus Rusia pe o poziţie de forţă, iar ca efect secundar, au adus investiţii în cercetarea explorării şi exploatării gazelor de şist. Pe acest trend ascendent al preţului barilului de petrol şi mulţumită presiunilor crizei economice, America a redescoperit energia ieftină în propria ei curte. Subvenţia energetică chinezească are acum un adversar redutabil: gazul american de şist. Capacitatea de negociere şi presiune geopolitică a OPEC sau a Rusiei au fost de asemenea diminuate considerabil. Ca un efect colateral, ieftinirea energiei la nivel global a redus potenţialul Chinei în faţa vecinilor săi, care acum pot concura mai uşor din punct de vedere al costurilor energetice cu Beijingul. Singurul pierzător al acestui meci energetic este, până acum, Uniunea Europeană, mult prea dependentă de Rusia, prea rigidă politic şi cu mult prea puţine rezerve proprii. Situaţie care este, însă, sperăm, pe cale să se schimbe pe măsură ce se recunoaşte în chiar aceste zile că fără o strategie energetică eficicientă, Europa va deveni total necompetitivă pentru orice fel de industrie, o Europă bună doar de muzeu. Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso menţiona la ultimul Consiliu European că Europa a mărit în ultima perioadă preţul gazelor cu 35% şi al energiei electrice cu 38% în timp ce SUA a redus aceste preţuri cu 66%, respectiv 4%. Cifre completate de ameninţarea mogulului indian al oţelului, Lakshmi Mittal, că ia în considerare închiderea tuturor combinatelor sale din UE datorită necompetitivităţii energetice. A doua cale chinezească plagiată de americani poate fi considerată, fără a greşi, emiterea de dolari „fără număr” de către Federal Reserve, ca o contrabalansare ex post a menţinerii subevaluate a yoanului ani şi ani de zile. Avantajul SUA este că inflaţia inerentă unei astfel de politici este mult diminuată de faptul că dolarul este singura monedă cu adevărat convertibilă, moneda de rezervă a sistemului internaţional şi probabil cea mai comună monedă în care sunt comercializate datoriile suverane ale statelor. Totul a început cu ajutorul dat sistemului bancar de 700 de miliarde USD, sub auspiciile politicii „to big to fail” şi a culminat cu decizia „relaxării cantitative” care a permis Federal Reserve să cumpere titluri de trezorerie la un nivel la care Statele Unite au fost acuzate că inundă întreaga lume cu dolari. Putin a mers chiar mai departe acuzând SUA de comportament monetar huliganic şi abuz de poziţie de monopol. Dacă menţinerea de către guvernul chinez a yoanului la un nivel de subevaluare care a garantat competitivitatea exporturilor a fost îndelung criticată de Casa Albă, iată că acum, un comportament similar din partea SUA stârneşte la rândul său reacţii ostile în toate ţările emergente. Trebuie însă să recunoaştem că şi acuzaţiile aduse „imperialismului” american de către Beijing sunt în aceste zile copiate la indigo de o Chină aflată într-o expediţie impresionantă a expansiunii economice în Africa. Criza înseamnă sărăcie. Sărăcia înseamnă nevoie suplimentară de competitivitate pentru a reuşi. Reuşita într-un mediu al pieţelor globale înseamnă flexibilitate combinată a mediului privat şi guvernamental. Din acest punct de vedere economia chineză a dat proba maturităţii sale economice şi politice o dată cu criza financiară din 2008. Soluţia Chinei a fost descătuşarea consumului intern, cu preţul creşterii costurilor forţei de muncă, şi, se poate spune, cu preţul creşterii nivelului de trai, acest nivel de trai crescut fiind pe termen lung un potenţial pericol pentru sistemul politic autarhic de la Beijing. Iată că SUA a dat acest examen de BAC global, chiar dacă tardiv comparativ cu China, şi, oficial, a trecut clasa cu perspective certe pentru o facultate de top. Singurul repetent, Uniunea Europeană, refuză să plagieze încă, într-o încrâncenare etică lăudabilă, care este însă prea puţin apreciată de pieţele financiare internaţionale şi un tineret european aflat într-un şomaj generalizat. Astfel, Statele Unite au dovedit maximă flexibilitate şi au fost cel mai sârguincios elev la cursurile predate de capitalismul socialist chinez. Au naţionalizat ce era de naţionalizat prin adăugarea în manualele de economie a capitolului ”To big to fail”, şi apoi au reintrat în lupta eficienţei economice globale cu două arme: energia şi moneda. Una dintre cele mai important măsuri economice luate de guvernul chinez în sprijinul investitorilor externi a fost subvenţia energetică industrială. Statele Unite au înteles că deschiderea mutuală a graniţelor comerciale nu mai este suficientă în războiul actual al pieţelor speriate de criză şi a intrat în acest joc al energie ieftine având ca miză investiţiile (nu speculaţiile), şi creşterea economică într-un joc global de sumă nulă. Cum a fost realizată această „subvenţie”? Prin exploatarea gazelor de şist. Gazele de şist sunt cunoscute încă din 1825, dar exploatate industrial au fost doar din 1970, fără a fi însă eficiente din punct de vedere economic. Explorările nu au încetat însă niciodată în SUA. Doar în perioada 2000-2008 statul Pennsylvania a acorat 518 drepturi de foraj în căutarea gazelor de şist. În 2009 însă, brusc, numărul de foraje s-a triplat, iar achiziţiile de terenuri destinate exploatării gazelor de şist au depăşit 3,5 miliarde USD. În plus, guvernul federal a finanţat activităţi de cercetare extinse efectuate de universităţile din Pennsylvania. Aceste studii au revelat că estimările iniţiale privind rezervele de gaze de şist au fost mult subevaluate. De 250 de ori. Acest studiu a fost de natură să trezească la viaţă un adevărat El Dorado al gazelor de şist în America şi să conducă în doar câţiva ani la o schimbare de paradigmă pe piaţa energetică mondială. Şi toate acestea, culmea, mulţumită creşterii preţurilor la energie în perioada de boom economic, creşteri care au adus Rusia pe o poziţie de forţă, iar ca efect secundar, au adus investiţii în cercetarea explorării şi exploatării gazelor de şist. Pe acest trend ascendent al preţului barilului de petrol şi mulţumită presiunilor crizei economice America a redescoperit energia ieftină în propria ei curte. Subvenţia energetică chinezească are acum un adversar redutabil: gazul american de şist. Capacitatea de negociere şi presiune geopolitică a OPEC sau a Rusiei au fost de asemenea diminuate considerabil. Ca un efect colateral, ieftinirea energiei la nivel global a redus potenţialul Chinei în faţa vecinilor săi, care acum pot concura mai uşor din punct de vedere al costurilor energetice cu Beijingul. Singurul pierzător al acestui meci energetic este până acum Uniunea Europeană, mult prea dependentă de Rusia, prea rigidă politic şi cu mult prea puţine rezerve proprii. Situaţie care, este însă, sperăm, pe cale să se schimbe pe măsură ce se recunoaşte în chiar aceste zile, că fără o strategie energetică eficicientă, Europa va deveni total necompetitivă pentru orice fel de industrie, o Europă bună doar de muzeu. Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso menţiona la ultimul Consiliu European că Europa a mărit în ultima perioadă preţul gazelor cu 35% şi al energiei electrice cu 38% în timp ce SUA a redus aceste preţuri cu 66% respectiv 4%. Cifre completate de ameninţarea mogulului indian al oţelului, Lakshmi Mittal, că ia în considerare închiderea tuturor combinatelor sale din UE datorită necompetitivităţii energetice. A doua cale chinezească plagiată de americani, poate fi considerată fără a greşi, emiterea de dolari „fără număr” de către Federal Reserve, ca o contrabalansare ex post a menţinerii subevaluate a yoanului ani şi ani de zile. Avantajul SUA este că inflaţia inerentă unei astfel de politici este mult diminuată de faptul că dolarul este singura monedă cu adevărat convertibilă, moneda de rezervă a sistemului internaţional şi probabil cea mai comună monedă în care sunt comercializate datoriile suverane ale statelor. Totul a început cu ajutorul dat sistemului bancar de 700 de miliarde USD, sub auspiciile politicii „to big to fail” şi a culminat cu decizia „relaxării cantitative” care a permis Federal Reserve să cumpere titluri de trezorerie la un nivel la care Statele Unite au fost acuzate că inundă întreaga lume cu dolari. Putin a mers chiar mai departe acuzând SUA de comportament monetar huliganic şi abuz de poziţie de monopol. Dacă menţinerea de către guvernul chinez a yoanului la un nivel de subevaluare care a garantat competitivitatea exporturilor a fost îndelung criticată de Casa Albă, iată că acum, un comportament similar din partea SUA stârneşte la rândul său reacţii ostile în toate ţările emergente. Trebuie însă să recunoaştem că şi acuzaţiile aduse „imperialismului” american de către Beijing sunt în aceste zile copiate la indigo de o Chină aflată într-o expediţie impresionantă a expansiunii economice în Africa. Criza înseamnă sărăcie. Sărăcia înseamnă nevoie suplimentară de competitivitate pentru a reuşi. Reuşita într-un mediu al pieţelor globale înseamnă flexibilitate combinată a mediului privat şi guvernamental. Din acest punct de vedere economia chineză a dat proba maturităţii sale economice şi politice o dată cu criza financiară din 2008. Soluţia Chinei a fost descătuşarea consumului intern, cu preţul creşterii costurilor forţei de muncă, şi, se poate spune, cu preţul creşterii nivelului de trai, acest nivel de trai crescut fiind pe termen lung un potenţial pericol pentru sistemul politic autarhic de la Beijing. Iată că SUA a dat acest examen de BAC global, chiar dacă tardiv comparativ cu China, şi, oficial, a trecut clasa cu perspective certe pentru o facultate de top. Singurul repetent, Uniunea Europeană, refuză să plagieze încă, într-o încrâncenare etică lăudabilă, care este însă prea puţin apreciată de pieţele financiare internaţionale şi un tineret european aflat într-un şomaj generalizat.
Posted on: Sun, 22 Sep 2013 06:20:33 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015