30 OCTOMBRIE Bună ziua, prietene! Mulţumim pentru atenţie, pentru vizite, mesaje şi comentarii! După cum este cunoscut, în paginile noastre poţi găsi multe articole interesante şi utile, filme, muzică etc. Timp să ai pentru a le parcurge pe îndelete! Aceasta este o invitaţie cu caracter permanent! Profită de ea! Poţi spune şi prietenilor tăi să viziteze zilnic paginile noastre şi dacă vor considera necesar vor putea să ne solicite prietenia pe care nu vom ezita să o acordăm. Putem fi găsiţi pe Netlog cu adresele dicuoctavian, superalinurri, teiu46 Astăzi puteţi viziona şi citi: ISTORIE, BIOGRAFII, MUZICĂ, ARTĂ CULINARĂ. ISTORIE Evenimente • 130: Împăratul Hadrian întemeiază orașul Antinoöpolis în Egipt. • 1137: Bătălia de la Rignano între Rainulf de Apulia și Roger al II-lea al Siciliei. • 1270: Cruciada a opta a luat sfârșit, după ce Carol I al Neapolelui și Muhammad I al-Mustansir au ajuns la un acord comercial. • 1340: Armatele castiliene și portugheze înving musulmanii marinizi în bătălia de pe Río Salado. • 1485: Henry Tudor a fost încoronat ca Henric al VII-lea al Angliei. • 1497 are loc lupta de la Cernăuţi. Ştefan cel Mare al Moldovei înfrînge resturile armatei polone, alugîndu-i din ţară. Victoria deplină a lui Ştefan cel Mare asupra invadatorilor. • 1595 ariergarda otomană este surprinsă la Giurgiu de Mihai Viteazul şi zdrobită, iar robii luaţi de turci sunt eliberaţi. • 1724: A început construcția Bisericii Stavropoleos din București, unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură din perioada fanariotă. Biserica Stavropoleos este o biserică ortodoxă, construită în stil brâncovenesc, în centrul orașului București. Hramul bisericii este Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil. Numele Stavropoleos este forma românească a cuvântului grecesc Stauropolis, care se traduce prin „Orașul Crucii”. Biserica Stavropoleos este inclusă în Lista monumentelor istorice din România, [photo]23443203[/photo] [photo]23443208[/photo] [photo]23443212[/photo] Biserica a fost înălțată în 1724, în timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat (domnitor al Țării Românești, 1719-1730), de către arhimandritul Ioanichie Stratonikeas. În curtea hanului său, Ioanichie a zidit biserica și o mănăstire, susținută economic din veniturile de la han (o situație frecvent întâlnită în epocă). În 1726 starețul Ioanichie a fost ales mitropolit al Stavropolei și exarh al Cariei. Mănăstirea pe care a construit-o poartă de atunci numele Stavropoleos, după numele vechiului scaun. La 7 februarie 1742 Ioanichie, în vârstă de 61 de ani, moare și este îngropat în biserica sa. Hanul și anexele mănăstirii au fost demolate la sfârșitul secolului al XIX-lea. De-a lungul timpului biserica a fost afectată de cutremure, care au șubrezit turla până la cădere. Picturile turlei au fost restaurate însă la începutul secolului al XX-lea. În prezent din vechea mănăstire nu a mai rămas decât biserica, alături de care există o construcție de la începutul secolului al XX-lea, care adăpostește o bibliotecă, o sală de conferințe și o colecție de icoane vechi (începutul sec. al XVIII-lea) și obiecte de cult, precum și fragmente de frescă recuperate de la bisericile demolate în timpul regimului comunist. Clădirea cea nouă a fost construită după planurile arhitectului Ion Mincu. Din anul 1991 biserica este păstorită de părintele Iustin Marchiș, primul ieromonah al bisericii în ultima sută de ani. Comunitatea trăitoare aici, alături de slujbele zilnice, se ocupă cu restaurarea de carte veche, icoane și haine sacerdotale. Corul bisericii cântă muzică neobizantină (o singură voce susținută de un sunet prelungit numit ison - acompaniament), acum rar întâlnită în bisericile din România. Lucrările pentru construirea unui punct de transformare a energiei electrice, inițiate în octombrie 1998, au dus la descoperirea unor substrucții în mijlocul străzii Stavropoleos, în vecinătatea bisericii. Sondajele arheologice care au început la acea dată au condus la degajarea unor tronsoane fragmentare de ziduri aparținând probabil mai multor etape de edificare a hanului Stavropoleos.[2] La 26 martie 2008 s-a reînființat Mănăstirea Stavropoleos ca mănăstire de maici cu hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil și Sf. Iustin Martirul și Filosoful.[3] Tunderea în monahism a primelor patru monahii a avut loc pe 28 mai 2008.[4] Pe 4 iunie 2012 a fost resfințită biserica Mănăstirii Stavropoleos de către PF Părinte Patriarh Daniel.[5] * 1768 Poarta Otomană declară război Rusiei Ţariste. • 1837: A apărut Jurnalul lui Alexandru Ghica, domnul Țării Românești (1834-1842), prin care era acordat sătenilor dreptul (condiționat) de a se strămuta în orașe; Jurnalul a fost anulat în 1843 de noul domn, Gheorghe Bibescu (1842-1848). BIOGRAFIE Alexandru D. Ghica (n. 1796 d. 1862) a fost primul domnitor regulamentar al Ţării Româneşti: aprilie 1834 - 7 octombrie 1842 şi caimacam: 4 iulie 1856 - octombrie 1858. S-a născut în 1796, fiind fiul lui Dimitrie Alexandru Ghica şi frate cu Grigore al IV-lea Ghica. Ar fi trebuit să fie numit conform Regulamentului Organic de o Adunare obştească extraordinară, însă datorită convenţiei speciale din ianuarie 1834 de la Petersburg, s-a hotărât în mod excepţional ca domnitorii Moldovei şi Munteniei să fie numiţi de către ruşi şi turci. A fost numit ca domnitor de ruşi, odată cu numirea lui Mihail Sturdza în Moldova de către turci, după încetarea ocupatiei ruseşti (1828 - 1834). Trebuia să guverneze în spiritul şi litera Regulamentului organic. Pentru a controla situaţia, Rusia îl inconjoară cu agenţi devotaţi, greci si ruşi, punându-l sub controlul strict al consulului Ruckmann, care s-a amestecat în toate afacerile interne ale ţării, devenind arbitru între domnitor şi restul administraţiei. Acest lucru a trezit o opoziţie naţională în Adunarea obştească, ceea ce îl încurcă şi mai mult pe domnitor şi, zăpăcindu-l, îl face sa cadă în greşeli tot mai mari de pură conducere (1837). Situaţia se încurcă şi mai mult în 1838, când noua Adunare obştească respinge cererea ruşilor de a adăuga în Regulamentul Organic un articol nou care tindea să sugrume independenţa internă a ţării. Ruşii însă triumfă, prin obţinerea unui firman in acest sens de la Poartă şi, prin intermediul domnitorului, îi persecută groaznic pe oponenţi. Ghica nu era în relaţii bune nici cu ruşii nici cu ţara; cu primii pentru că nu aveau o unealtă energică, iar ţara, pe de altă parte, se vedea lovită, din cauza acţiunilor ruseşti, în dezvoltarea sa culturală şi natională. O piedică a guvernului lui Ghica a constituit-o şi opoziţia personală a mitropolitului Neofit, care, în acelaşi timp, exprima şi nemulţumirile celorlalţi. Această situaţie era hranită de ruşi, în pofida contra-acţiunii consulului francez. Pentru a-i satisface pe turci, Ghica sfărâma eteria sârbo-bulgară care se pregătea în ţară chiar sub ochii Rusiei (1841). În acel moment, soarta lui era hotărâtă. Noua Adunare obştească din 1842 raspunde mesajului domnesc cu o adresă învinuitoare domniei, care, împărtăşită celor două curţi, determină o anchetă, al cărei rezultat este destituirea lui Ghica (7 octombrie 1842). A făcut şi lucruri bune: a construit şcoli şi un teatru, a organizat armata, a iniţiat dezvoltarea ţăranilor. În 1834 a înfiinţat oraşul Alexandria. Mult mai târziu, după ieşirea de la domnie a lui Barbu Ştirbei, in 1856, este numit caimacam al Munteniei. A luptat pe faţă pentru unire şi s-a implicat în problema provocată de alegerile pentru divanurile ad-hoc. În 1858, Convenţia de la Paris admite o parte dintre punctele acestor divanuri, instituie caimacamii de trei până la alegerea noilor domnitori, iar Alexandru Ghica este eliberat din funcţie (octombrie 1858). Gheorghe Bibescu (n. 1804, Craiova - d. iunie 1873, Paris) a fost domnitor în Țara Românească: 1 ianuarie 1843 - 13/25 iunie 1848. Este frate cu principele Barbu Știrbei. După ce-și face studiile la București și Paris, intră în 1824 în administrația publică a țării, la Ministerul de Justiție și de Externe, dar demisionează în 1834, trăind până la 1842 la Paris și Viena. Reîntors, conduce opoziția contra domnitorului Alexandru D. Ghica și reușește să ia tronul. Ca domnitor a luat unele măsuri bune: a mărit armata numeric, a pus ordine în finanțele țării, i-a ajutat pe sinistrații bucureșteni care și-au pierdut casele în urma unui incendiu în ziua de Paști a lui 1847. Domnia lui a suferit din cauza influenței covârșitoare a Rusiei. Concesia minelor dată rusului Trandafiloff, produce mari nemulțumiri, iar adunarea țării o anulează. Bibescu însă, suspendă adunarea pentru rele aplicări și gândiri. La fel de rău a fost primită încercarea lui de a introduce limba franceză ca limbă de predare în școlile superioare. Revoluția Franceză de la 1848, se repercutează și în București. După citirea Proclamației de la Islaz (9 iunie), ea este impusă și domnitorului la București. Bibescu a fost indecis, nu a trecut nici de partea revoluției și nici nu a înăbușit-o, astfel încât este nevoit să abdice la 13/25 iunie 1848 și să părăsească țara plecând în Transilvania. • 1863: După ce a fost ales rege al Greciei, la vârsta de 17 ani, prințul olandez Wilhelm a sosit la Atena pentru a fi încoronat sub numele de George I. • 1863 prin decret domnesc se înfiinţează la Bucureşti Şcoala de litere, instituţie de învăţămînt superior, premergătoare universităţii. • 1905: Împăratul Nicolae al II-lea al Rusiei face publică Proclamația din Octombrie, care marchează începutul monarhiei constituționale în Rusia. • 1922: Benito Mussolini devine prim-ministru al Italiei. • 1922 are loc greva generală a muncitorilor din Arad (participanţi 30 000 de muncitori) împotriva măririi duratei timpului de lucru la 10 ore • 1930 are loc premiera filmului Ciuleandra, prima ecranizare după Liviu Rebreanu. Ciuleandra este primul film sonor vorbit în româneşte • 1938: S-a difuzat radiofonic în New Jersey Războiul lumilor, o prelucrare a romanului lui H.G. Wells de către Orson Welles, care a stârnit panică în rândurile a mii de oameni care chiar au crezut că S.U.A. au fost invadate de marțieni. • 1961: URSS lansează în arhipelagul Novaia Zemlia bomba cu hidrogen denumită Bomba țarului. • 1975: Prințul Juan Carlos devine regele Spaniei. • 1990: Canalul Mânecii, ce leagă Marea Britanie de Europa, a fost deschis traficului. Nașteri • 1735: John Adams, primul vicepreședinte (1789 - 1797) și al doilea președinte al Statelor Unite ale Americii (1797 - 1801) (d.1826) • 1858: Duiliu Zamfirescu, scriitor român (d. 1922) BIOGRAFIE Duiliu Zamfirescu (n. 30 octombrie 1858, Plăinești (azi Dumbrăveni), județul Vrancea - d. 3 iunie 1922, Agapia, județul Neamț) a fost un scriitor român, membru titular și vicepreședinte al Academiei Române. Fiul arendașului Lascăr Zamfirescu. Urmează clasele primare și gimnaziale la Focșani, iar liceul și Facultatea de Drept la București (licențiat în 1880), unde leagă o strânsă prietenie cu Duiliu Ioanin - Romanov, viitor magistrat. În anul 1867 este inițiat în loja masonică ieșeană „Steaua României”, iar la 18 noiembrie același an a primit gradul de Com¬panion în aceeași lojă.[1] Este magistrat la Hârșova și Târgoviște, apoi avocat și redactor la România liberă. În 1885, intră prin concurs la Ministerul de Externe, iar după trei ani, îmbrățișând cariera diplomatică, este secretar de legație la Roma până în 1906, cunoscând perfect italiana. Se căsătorește acolo cu Henriette Allievi și are doi copii (Henrietta și Alexandru), născuți și crescuți în Italia celor 18 ani de stagiu diplomatic. În 1906, revine în țară și e secretar general la Ministerul de Externe. Se retrage adesea în vila sa de la Odobești. După război, a fost ministru de externe în Guvernul Averescu (13 martie - 13 iunie 1920). S-a stins din viață la Mănăstirea Agapia. A scris versuri, proză scurtă, piese de teatru, dar cea mai importantă contribuție a sa la literatura română o reprezintă romanele sale din Ciclul Comăneștenilor (Viața la țară, Tănase Scatiu, În război, Îndreptări, Anna, ceea ce nu se poate). Acestea se constituie în primul ciclu din literatura română, asemănător ciclului lui Emile Zola Les Rougon-Macquart. Cele cinci volume au fost scrise departe de țară, la Roma, când autorul lucra la legația română din Italia. La acestea se adaugă primul roman epistolar din literatura noastră, Lydda. Prin intermediul familiei Comăneșteanu, reprezentantă a vechii boierimi, opusă parveniților de teapa odiosului personaj Tănase Scatiu, romancierul ne oferă imaginea complexă a societății românești de la finele veacului al XIX-lea. Via și conacul unde se retrăgea erau în comuna Faraoanele, în apropiere de Odobești. Casa există și astăzi, fiind Casă Memorială. Scriitorul este înmormântat în Cimitirul din Focșani (Sud). • 1871: Paul Valery, poet francez (d. 1945) • 1885: Ezra Pound, poet american (d. 1972) • 1937: Claude Lelouch, regizor francez de film • 1941: Theodor Wolfgang Hänsch, fizician german • 1943: Horia Scutaru-Ungureanu, fizician român • 1954: Mihai Măniuțiu, regizor de teatru, prozator și eseist roman BIOGRAFIE Mihai Măniuțiu (n. 1954, Cluj) este un regizor, scenarist și scriitor român. Regizor de teatru și profesor onorific al Departamentului de teatru al Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj, Mihai Măniuțiu a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică “I. L. Caragiale” din București în 1978 (clasa Cătălina Buzoianu). De atunci lucrează în teatre importante din România și din străinătate (Marea Britanie, Belgia), creațiile sale primind în numeroase rânduri premii naționale pentru: Cea Mai Bună Regie, Originalitate și Cel Mai Bun Spectacol al anului. A realizat peste cincizeci de spectacole, multe dintre ele premiate, printre care: Oedip salvat de Radu Stanca, Cu ușile închise de Jean-Paul Sartre, Afară în fața ușii de Wolfgang Borchert, Antigona de Sofocle, Lecția de Eugen Ionesco, Săptămâna luminată de Mihail Săulescu, Caligula de Albert Camus, Richard al III-lea (nominalizat pentru cel mai bun spectacol în turneu în Marea Britanie în 1994), Richard II de W. Shakespeare, Exact în același timp de Gellu Naum, Experimentul Iov, după Cartea lui Iov, Tragica istorie a doctorului Faust, după Christopher Marlowe, Alcesta de Euripide, 16 lecții despre dezastrele amorului carnal după Cântarea cântărilor, un spectacol de Mihai Măniuțiu, Bacantele de Euripide, Electra după Eschil și Euripide. Spectacolele sale au fost în turnee naționale și internaționale în Marea Britanie, Belgia, Franța, Canada, Egipt, Austria, Ungaria, Finlanda, Iugoslavia și Brazilia. Ca scriitor, a publicat șase volume de povestiri, Un zeu aproape muritor, (Dacia, Cluj, 1982), Istorii pe care n-am să le scriu ,(Alfa, București, 1998), Scene intime. Scene de masă, (Univers enciclopedic, București, 2001), Omphalos, (Idea, Cluj, 2001), Autoportret cu himere, (Alfa, București, 2001), Spune Scardanelli, (Idea, Cluj, 2001), o carte de aforisme, Exorcisme, (Apostrof, Cluj, 1996), un studiu pe tema puterii în opera lui Shakespeare, Cercul de aur, (Meridiane, București, 1985) și două lucrări de teorie teatrală: Redescoperirea actorului, (Meridiane, București, 1985) și Act și mimare, (Eminescu, București, 1989). Creației teatrale a lui Mihai Măniuțiu i-au fost consacrate două albume monografice: The Thrilogy of the Double (Unitext, București, 1997) și MĂNIUȚIU, Imagini de spectacol de Cipriana Petre-Mateescu, (Idea, Cluj, 2002). • 1960: Diego Armando Maradona, fotbalist argentinian • 1961: Dan Horațiu Buzatu, politician roman Decese • 1611: Carol al IX-lea al Suediei (n. 1550) • 1816: Regele Frederic I de Württemberg (n. 1754) • 1892: Marea Ducesă Olga Nikolaevna, soția regelui Karl de Württemberg (n. 1822) • 1896: Carol Benesch, arhitect român de origine sileziană (n. 1822) • 1910: Henry Dunant, elvețian, fondatorul Crucii Roșii, laureat al Premiului Nobel (n. 1828) • 1955: Dimitrie Gusti, filosof, sociolog și estetician român, membru al Academiei Române din 1919 (n. 1880) BIOGRAFIE Dimitrie Gusti (n. 13 februarie 1880, Iași; d. 30 octombrie 1955), a fost un filosof, sociolog și estetician român. Membru al Academiei Române din 1919, președintele Academiei Române (1944 - 1946), ministru al învățământului între 1932 și 1933, profesor la Universitățile din Iași și București. Membru al unei loji masonice din Iași.[1] A inițiat și îndrumat acțiunea de cercetare monografică a satelor din România (1925 - 1948). A obținut legiferarea serviciului social (1939), prin care se instituționaliza, pentru prima oară în lume, cercetarea sociologică, îmbinată cu acțiunea socială practică și cu pedagogia socială. A fondat și condus Asociația pentru Știința și Reforma Socială (1919 - 1921), Institutul Social Român (1921 - 1939, 1944-1948), Institutul de Științe Sociale al României (1939 - 1944), Consiliul Național de Cercetări Științifice(1947 - 1948). A creat, împreună cu Victor Ion Popa, H. H. Stahl și G. Focșa, Muzeul Satului (1936). În domeniul literar-științific, Gusti a înființat și a condus revistele „Arhiva pentru știința și reforma socială” (1919 - 1943) și „Sociologie românească” (1936 - 1944). După invadarea și ocuparea României de către Armata Roșie (1944), Partidul Comunist din România a încercat, în zadar, să-l câștige pe Gusti de partea sa, cu oferte de colaborare; cu toate acestea, Dimitrie Gusti a devenit membru al ARLUS[2] și a fost invitat în Uniunea Sovietică pentru a participa la ceremonii oficiale.[3]. Gusti a fost fondatorul Școlii Sociologice de la București. El rezumă sistemul său sociologic la câteva enunțuri: • Societatea se compune din unități sociale, adică din grupări de oameni legați între ei printr-o organizare activă și o interdependență sufletească. • Esența societății este voința socială. • Voința socială depune ca manifestări de viață: o activitate economică și una spirituală, reglementate de o a activitate juridică și de o activitate politică. • Voința socială este condiționată în manifestările ei de o serie de factori sau cadre care pot fi reduse la patru categorii fundamentale: cosmic, biologic, psihic și istoric. • Schimbările suferite de societate în decursul timpului, prin activitățile ei și sub înrâurirea factorilor condiționanți, se numesc procese sociale. • Începuturile de dezvoltare pe care le putem surprinde în realitatea prezentă și, deci, le putem prevedea cu o oarecare precizie, se numesc tendințe sociale. Plecând de la sistemul său, a fundamentat metoda monografică, metodă ce presupune abordarea simultană, multidisciplinară a subiectului pe cadre și manifestări, folosind echipe de specialiști din domeniul științelor sociale, medici, ingineri, agronomi, învățători etc. Opere principale • Egoismus und Altruismus, 1904 • Die soziologischen Betrehungen in der neuen Ethik, 1908 • Cosmologia elenă, 1929 • Sociologia militans, (volumul I, 1935; volumele I și II, 1946) • Cunoaștere și acțiune în serviciul națiunii, (2 volume), 1939 • Problema sociologiei, 1940 • La science de la realite sociale, 1941. • Enciclopedia României. Vol. I-IV, Bucharest 1938, 1938 1943 • 1975: Gustav Hertz, fizician german, laureat al Premiului Nobel (n. 1887) • 2009: Claude Lévi-Strauss, antropolog francez (n. 1908) MUZICĂ Vivaldi Autumn: youtube/watch?v=cIlam6ahIJQ&feature=share&list=PLDAF02B31EC96D757; Vivaldi Concerto for Viola damore in D major, RV392: youtube/watch?v=pKXucoGQBWY&feature=share&list=PLDAF02B31EC96D757; Vivaldi Concerto dedicato a Sua Altezza Reale di Sassonia in G minor, RV 576: youtube/watch?v=m4ju0i3-S7I&feature=share&list=PLDAF02B31EC96D757. ARTĂ CULINARĂ REŢETE DE POST PENTRU ASTĂZI A. PLĂCINTE Plăcintă cu soia • foi de plăcintă; • ½ pachet soia granule; • 1 ½ ceaşcă apă pentru înmuiat soia; • ½ linguriţă sare; • 1 ceapă mare rasă pe răzătoarea mică; • 1 fir de praz tocat foarte fin; • 250 g ciuperci tocate mărunt (facultativ); • ¾ ceaşcă ulei; • 2 linguri pesmet; • 1 ardei verde tocat fin (facultativ); Se călesc în ulei ceapa, prazul şi ardeiul. Se adaugă soia, înmuiată în prealabil şi toate celelalte ingrediente. Se lasă la foc mic să scadă. Se unge cu ulei o formă potrivită, se aştern jumătate din foi ungându-se fiecare foaie, se toarnă compoziţia şi se acoperă cu restul de foi. Deasupra se unge bine şi se taie cu vârful cuţitului până jos. Se dă la cuptor până se rumeneşte bine. B. SALATE Salată de conopidă • 1 conopidă de mărime medie; • 4 linguri de ulei; • 2 linguri oţet sau zeamă de lămâie Conopida se spală, se îndepărtează frunzuliţele verzi şi se fierbe în apă cu sare fără să se lase prea mult să nu se zdrobească. Se lasă să se răcească, se desface bucheţele, se aşază în castron şi se toarnă deasupra amestecul de ulei şi oţet sau lămâie. C. SOSURI Pentru reţetele de astăzi nu este necesar să preparăm separate un sos. D. BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME Borş de legume • 2 cartofi; • 1 ţelină; • 1 ceapă; • 2 morcovi; • 1 pătrunjel rădăcină; • 1 păstârnac; • ¼ varză; • 1 mână fasole verde; • 1 dovlecel; • 3-4 roşii; • 2 ardei graşi; • 1 litru borş; • Leuştean; • Pătrunjel; • Sare Se curăţă zarzavaturile şi se spală. Într-o oală mare, în 3 litri apă, se pun la fiert: morcovul, pătrunjelul şi păstârnacul, date pe răzătoarea mare, varza tăiată feliuţe, ardeii şi ţelina tăiate cubuleţe. Se acoperă şi se lasă să fiarbă. Când sunt aproape fierte se pun cartofii, dovlecelul tăiat cubuleţe şi roşiile date pe răzătoare, decojite şi fără seminţe. Când sunt bine fierte se adaugă borşul şi sarea. Se lasă să dea câteva clocote şi se pune verdeaţa fin tocată. După preferinţă se adaugă şi câteva linguri de ulei. E. MÂNCĂRURI Vinete papucei • 4 vinete subţiri şi lungi; • 2 cepe; • 4 roşii; • 4 căţei de usturoi; • 3 felii de pâine înmuiată în apă şi bine stoarsă; • Mărar; • Sare; • Piper măcinat; • 1 ½ ceaşcă ulei Se taie vinetele în lungime până la mijloc şi se scoate miezul. Se fierb 5 minute în apă şi se scurg. Miezul scos, tăiat mărunt, împreună cu ceapa, usturoiul, roşiile decojite şi date prin răzătoare se călesc bine în ulei. Se adaugă: pâinea , sarea, piperul şi mărarul. Se aşază vinetele în tavă şi se umplu cu compoziţia obţinută. Se presară deasupra pesmet şi se dau la cuptor bine încins 30 minute. F. DULCIURI Cozonac nedospit • 4 ceşti apă; • 1 pachet margarină; • 1 ceaşcă zahăr; • 40 g drojdie de bere; • 1 lingură coajă de lămâie sau portocală rasă; • 1 vanilie; • 1 linguriţă scorţişoară; • 1 linguriţă sare; • Făină cât cuprinde Umplutura: • 400 g gem; • 1 ceaşcă nuci tăiate mărunt, sau stafide; • 2 linguri cacao; • 2 linguriţe esenţă de rom Se face din ingredientele de mai sus un aluat de consistenţă potrivită, având grijă ca drojdia să fie dizolvată separat în apă călduţă. Se împarte în 4 părţi aluatul şi se întind, pe rând, foi de 1 cm grosime. Se întinde pe toată suprafaţa foii gem amestecat cu cacao şi rom, iar deasupra se presară nuci sau stafide. Se rulează foaia şi se aşază cei 4 cozonaci într-o formă suficient de mare, bine unsă. Se ung cu pensula pe deasupra cu apă dulce şi se presară zahăr tos sau susan. Se pun direct la cuptor la foc potrivit, 50 minute. Se consumă cald. Mulţumesc pentru atenţia acordată! Toate cele bune!
Posted on: Wed, 30 Oct 2013 05:22:18 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015