ACORD încheiat în data de 18.03.2013 Având în vedere lista - TopicsExpress



          

ACORD încheiat în data de 18.03.2013 Având în vedere lista de revendicări susţinută de Federaţia SANITAS, precum şi disfuncţionalităţile semnalate de reprezentanţii acesteia, Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi membrii Biroului Executiv al Federaţiei SANITAS din România, Au stabilit, de comun acord, următoarele: 1. Părţile semnatare vor colabora permanent în derularea procesului de reorganizare a sistemului sanitar public, în aşa fel încât măsurile ce vor fi luate să nu afecteze în nici un fel drepturile salariaţilor prevăzute de lege şi contractele colective de muncă aplicabile. Nota: Acest punct vizează în acest moment 2 obiective: - Stadiul actual al preluării spitalelor din reţeaua C.F.R. la Ministerul Sănătăţi, asupra căruia a avut loc în data de 18.06.2013 o întâlnire cu reprezentanţii Uniunii sindicale C.F.R. şi Federaţia SANITAS cu discuţii concrete pe materialul elaborat de către sindicatul C.F.R. Aceste materiale vor fi înaintate Ministerului Sănatăţii. - Problema reorganizării Direcţiilor de Sănătate Publică judeţene, asupra căreia nu există încă o viziune foarte exactă din partea M.S., urmând ca această discuţie să fie reluată după încheierea procesului de regionalizare a ţării. 2. Ministerul Sănătăţii va comunica structurilor teritoriale clarificări referitoare la cadrul legislativ privind salarizarea şi drepturile aferente personalului din sistemul de sănătate. Notă: A fost convenit cu dl Secretar de Stat Iulian Chiriac şi cu reprezentanta departamentului Organizare şi Politici salariale din cadrul MS elaborarea unei adrese circulare care să fie trimisă către toate unităţile sanitare spitaliceşti, indiferent de subordonare, prin care să fie reiterate toate drepturile salariale prevăzute de legislaţia în vigoare la acest moment pentru salariaţii din sistemul sanitar. 3. Ministerul Sănătăţii susţine menţinerea cadrului legal privind acordarea în continuare a tichetelor de masă salariaţilor din unităţile sanitare finanţate integral din venituri proprii. Notă: Cadrul legal privind acordarea şi în anul 2013 a tichetelor de masă a fost creat. În urma monitorizării situaţiei actuale a acestor drepturi după şedinţa Consiliului National SANITAS din 13.06.2013, a fost elaborat şi transmis Ministerului Sănătăţii un material consistent prin care sunt arătate încălcările acestor drepturi la nivel naţional. Au fost purtate discuţii cu dl. Secretar de Stat Iulian Chiriac cu privire la soluţiile concrete de intervenţie ale MS. 4. Ministerul Sănătăţii şi Federaţia SANITAS din România vor finaliza şi vor semna actul adiţional de aderare la prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi, înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice cu nr. 59382/03.12.2012, a unităţilor sanitare din reţeaua administraţiei publice locale care şi-au manifestat în scris această solicitare. Notă: Actul adiţional la CCM la nivel de grup de unităţi a fost încheiat, semnat şi înregistrat la Ministerul Muncii Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice cu nr. 857/18.06.2013 Urmează ca în cel mai scurt timp să fie trimis spre publicare în Monitorul Oficial al Romăniei. 5. Conducerea Ministerului Sănătăţii va acorda sprijinul necesar pentru negocierea şi încheierea contractului colectiv de muncă la nivel de sector. Notă: În data de 02.07.2013 va avea loc prima întâlnire a părţilor în vederea demarării negocierilor colective pentru încheierea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de sector de activitate. 6. Ministerul Sănătăţii, împreună cu Federaţia SANITAS din România, vor susţine în solidar, la nivelul Guvernului României, necesitatea identificării unor soluţii, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, care să permită salarizarea personalului din sistemul sanitar în funcţie de performanţele acestuia. Notă: Ministerul Sănătăţii a elaborat un proiect de salarizare a personalului medical în funcţie de performanţe, care în opinia noastra este inacceptabil. S-a solicitat Ministerului Sănătăţii elaborarea unui alt proiect de act normativ care sa preia ca drepturi minime cele legiferate în Legea nr.284/2011, anexă privitoare la SĂNĂTATE, şi să promoveze salarizarea pe loc de muncă (determinata pe criterii obiective) în principal şi doar în subsidiar să utilizeze stimularea performanţelor individuale (care pot avea caracter uşor subiectiv). 7. Ministerul Sănătăţii şi Federaţia SANITAS vor susţine necesitatea elaborării şi adoptării unui sistem propriu de salarizare pentru sistemul sanitar, care să permită şi majorarea veniturilor angajaţilor din unităţile sanitare. Notă: S-a solicitat Ministerului Sănătăţii elaborarea unui act normativ care să reglementeze salarizarea specifică sistemului sanitar, prin extragerea din Legea nr.284/2011 a prevederilor referitoare la sănătate şi să fie completată cu celelalte prevederi specifice din OUG nr.115/2004, precum şi reglementarea sporurilor specifice. (chiar după modelul OUG nr.115/2004). 8. Se vor face demersurile necesare pentru revizuirea Ordinului comun al Ministrului Sănătăţii Publice şi preşedintelui CNAS nr. 886/218/2007. Notă: (decontarea medicamentelor pentru personalul sanitar) Aşteptăm în continuare propunerile din partea dumneavoastră pentru îmbunătăţirea ordinului. 9. Ministerul Sănătăţii şi Federaţia SANITAS vor reanaliza situaţia medicinei şcolare, în vederea elaborării unei strategii coerente de reorganizare a acesteia. Notă: În urma discuţiilor purtate în cursul zilei de 19.06.2013 s-a convenit o întâlnire cu reprezentanţi la nivel de Secretari de Stat ai M. S., Ministerul Muncii, Ministerul Educaţiei şi reprezentanţii Federatiei SANITAS la care să fie abordate aceste probleme, inclusiv problematica din creşe. 10. Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu Federaţia SANITAS din România vor face demersurile necesare în vederea deblocării posturilor din sistemul sanitar, astfel încât să se asigure respectarea normativelor de personal. Notă: După aprobarea rectificării Bugetului de Stat pentru 2013, va avea loc o analiză sectorială privind numărul de posturi care să poată fi susţinute financiar din perspectivele rectificării, astfel încât deblocarea de personal să aibă un suport financiar real. 11. Ministerul Sănătăţii şi Federaţia SANITAS din România vor reevalua regulamentul de sporuri şi vor identifica direcţii de acţiune pentru armonizarea acestuia cu realităţile din sistemul sanitar. Notă: Discuţiile purtate la nivelul Ministerului Sănătăţii pe tema regulamentului de sporuri relevă disponibilitatea Direcţiei de Organizare şi Politici Salariale de a elabora împreună cu reprezentanţii federaţiei noul Regulament de sporuri, astfel încât acesta să fie aplicabil cu 1 ianuarie 2014. 12. Cheltuielile cu salariile personalului contractual din cabinetele medicale individuale private, din punct de vedere al bugetelor acestor cabinete, vor fi analizate separat în bugetul entităţilor mai sus amintite, începând cu 1 septembrie 2013. Notă: Nu reprezintă în acest moment o prioritate pentru Federaţia SANITAS. 13. Ministerul Sănătăţii va promova şi susţine iniţiativele propuse de Federaţia SANITAS şi agreate de comun acord privind eventuale modificări ale Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare. Notă: Aşteptăm în continuare propuneri de modificare a acestei legi de la organizaţiile membre. 14. Ministerul Sănătăţii va emite o circulară, către unităţile sanitare din subordinea ministerului, prin care va reitera recomandarea participării reprezentanţilor Federaţiei SANITAS la şedinţele consiliilor de administraţie ale unităţilor sanitare, conform prevederilor legale în vigoare. Notă: Din evaluarea făcută în urma răspunsurilor primite de la organizaţiile judeţene, rezultă că nu mai există probleme în ceea ce priveşte invitarea liderilor la şedintele Consiliilor de administraţie ale spitalelor. 15. Ministerul Sănătăţii se angajează să modifice metodologia de organizare a gradului principal pentru asistenţii medicali, în sensul transferării de competenţă către organismul profesional O.A.M.G.M.A.M.R. în cursul anului 2013. Notă: Transferul de competenţe către O.A.M.G.M.A.M.R. în privinţa organizării examenului de grad principal, conform celor convenite şi cu preşedintele acestei organizaţii, s-ar putea face prin normele de aplicare a Ordinului MS ce reglementează acest examen. 16. Ministerului Sănătăţii va susţine proiectele cu finanţare din fondurile structural europene, aflate în derulare în parteneriat cu Federaţia SANITAS. Notă: Există deschiderea Ministerului Sănătăţii de a aplica şi implementa în parteneriat cu FSR proiecte cu finanţare nerambursabilă. 17. Ministerul Sănătăţii se angajează să găsească soluţii pentru depolitizarea sistemului sanitar. 18. Se vor organiza întâlniri trimestriale între reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi Federaţiei SANITAS din România pentru monitorizarea prezentului Acord. Notă: Reprezentanţii FSR au fost cuprinşi în toate comisiile de lucru formate la nivelul Ministerului Sănătăţii (9 comisii), care au ca obiect de activitate ameliorările legislative care au impact asupra membrilor noştri de sindicat. 19. Pe perioada derulării prezentului ACORD, Federaţia SANITAS nu va promova acţiuni de natura conflictelor colective de muncă. MINISTERUL SĂNĂTĂŢII FEDERAŢIA SANITAS DIN ROMÂNIA MINISTRU PREŞEDINTE EUGEN NICOLĂESCU LEONARD BĂRĂSCU
Posted on: Sat, 22 Jun 2013 21:08:56 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015