AMUZAMENTE ISTORICE Poetul italian Francesco Petrarca (1304-1374) povestea râzând prietenului său Gaspare di Verona, că întâlnise o dată un nebun care văzând o armată ieșind din oraș îl întrebă: - Dar unde se duc soldații aceștia? - La război, îi răspunse Petrarca. Nu știi că s-a declarat război? - Ei bine, dar acest război se va termina odată printr-o pace. Nu-i adevărat? - Desigur, dar cum te poți gândi la pace acum, când trupele pleacă la război? - Din moment ce la urmă tot trebuie să se termine cu o pace – ajunse la concluzie nebunul – de ce n-o fac chiar acum, înainte de a începe războiul? Și Petrarca zâmbind adăugă: - Ei vezi, acum parcă și eu gândesc la fel ca nebunul acela. Fizicianul și matematicianul Albert Einstein (1879-1955) intrând o dată într-un vagon restaurant ca să ia masa, a observat că și-a uitat ochelarii în compartiment. L-a rugat atunci pe chelner să-i citească lista de bucate. Chelnerul, uitându-se cu milă la acest om bătrân, îi șopti la ureche: - Îmi pare foarte rău domnul meu, dar nici eu nu știu carte. Poetul francez Paul Verlaine (1844-1896) era foarte bun la suflet. O dată stărui pe lângă doctorul Chauffard să primească în spital un poet cu plete, care nu avea altă boală decât lipsa de bani de adăpost și de mâncare. - Dar dragul meu, nu prea văd de ce boală suferă amicul dumitale. - Cum nu vezi? Suferă de o foame îngrozitoare, care poate fi mortală, răspunse Verlaine. Și „bolnavul” a fost internat... Compozitorul italian Giacomo Puccini (1858-1924) a început să lucreze la ultima sa operă „Turandot” cu un entuziasm nestăvilit. Pentru a realiza atmosfera necesară, el răscolise lumea căutând exemple de muzică chineză veche, modernă, eroică, religioasă, populară. În primăvara anului 1924 compozitorul lucra febril, când boala cumplită care avea să-l doboare a inceput să-l macine. În preziua operației la care a fost supus într-o clinică din Bruxelles, el spuse: „Opera va fi reprezentată incomplet. Cineva va apărea pe scenă și va spune publicului: La acest punct, maestrul a murit”. Puccini s-a stins la 29 noiembrie 1924, iar Turandot a cunoscut un mare succes în primăvara anului 1925 la Scala din Milano. La pupitru se afla Toscanini, cel mai bun elev și colaborator al marelui compozitor, care a și terminat opera maestrului său. O tânără actriță, mai mult fermecătoare decât cultivată, i s-a adresat regizorului francez Henry Verneuil: - Am văzut pe coperta unei cărți titlul: „Ultimele zile ale Pompeiului”. Nu știți cumva de ce a murit? - Din cauza unei... erupții! răspunse zâmbind regizorul. O tânără cicălitoare, care îl bombarda pe exploratorul american Robert Edwin Peary (1856-1920) cu întrebări stupide referitoare la expedițiile sale polare, în cele din urmă, îl întrebă: - Dar cum de știi că ai ajuns la Polul Nord? - Foarte simplu domnișoară. Dacă făceam un pas în plus, vântul de nord devenea vântul de sud... Șansonetistul francez Maurice Chevalier (1888-1972 spunea colegilor săi: - Totdeauna, la un spectacol, alege cu grijă primul cântec pe care vrei să-l interpretezi. Nu poți fi sigur că mai apuci să-l cânți și pe al doilea... La Viena, bustul compozitorului și dirijorului german Richard Strauss (1864-1949) a fost dezvelit în prezența compozitorului. După festivitate o încântătoare doamnă s-a apropiat de Strauss spunând: - Cinci sute de kilometri am făcut, maestre, pentru a avea plăcerea să asist la această sărbătaore! - Sunt onorat, scumpa mea doamnă, spuse Strauss. Eu aș fi făcut chiar cinci mii de kilometri pentru a avea plăcerea să asist la dezvelirea bustului dv.! O dată în campania electorală, în parlementul englez un socialist cuvânta monoton despre realizările guvernării de stânga. Ca exemplu a citat creșterea populației în cei trei ani precedenți de administrație laburistă. Churchill a ciulit urechile auzind cifra și s-a ridicat să-i pună vorbitorului o întrebare: - N-ar vrea onorabilul domn să accepte faptul că ultima statistică privitoare la populație se datorează inițiativei private? Scriitorul și filozofol francez Denis Diderot (1713-1778) povestea că vizitându-l pe Jean-Jacques Rousseau (1712-1778) la Montmorency, se duse cu el să se plimbe de-a lungul eleșteului. - Îată îi spuse Rousseau, un loc unde am fost ispitit în nenumărate rânduri să mă arunc, ca să sfârșesc odată cu viața! - Și de ce n-ai făcut-o? îl întrebă Diderot. Rousseau indignat de indiferența cu care prietenul său rostea aceste cuvinte, rămase o clipă pe gânduri și în cele din urmă răspunse: - Am băgat mâna în apă și am găsit-o prea rece. Jean Paul Richter, unul dintre cei mai reprezentativi umoriști germani din secolul XIX, vizita într-o zi un orășel la porțile căruia paznicul îl legitimă cu stereotipa întrebare: „Numele, profesia?” - Mă numesc Richter și sunt autor – îi răspunse scriitorul. - Cum adică autor? Insistă paznicul. Nu înțeleg. - Autor de cărți, eu le fac. - A, se dumiri paznicul, la noi se spune legător de cărți! O tânără și pasionată colecționară îl rugă pe scriitorul german Gerhard Hauptmann (1862-1946) să-i acorde două autografe. - Cu plăcere, îi răspunse maestrul, dar de ce două și nu unul? - Pentru că pe două „Hauptmann”-uri primesc un „Franz Lehar”! Scriitorul englez John Galsworthy (1867-1933) avea o mare admirație pentru George Bernard Shaw, căruia i-a trimis cu dedicație primele sale două romane. După câtva timp, întâlnindu-se cu Shaw, romancierul i-a cerut părerea asupra lucrărilor sale. - Îmi plac din ce în ce mai mult - Mă măguliți, maestre... - Deloc, zâmbi Shaw. Când citesc primul roman îmi place mai mult celălalt. Și invers. Într-o stațiune de vară scriitorul francez Jean Richepin (1849-1926) fu abordat de o domnișoară care-i solicită un autograf pe un volum de Balzac. Amabil, Richepin se execută scriind: „Pentru Balzac fără procură – Jean Richepin”. Romancierul italian Giorgio Pisel a scris următoarea dedicație pe ultimul său roman: „Femeii a cărei absență mi-a permis să scriu în liniște această carte”.
Posted on: Fri, 20 Sep 2013 09:33:51 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015