Acest documentar descrie marea excrocherie numită Uniunea - TopicsExpress



          

Acest documentar descrie marea excrocherie numită Uniunea Europeană din punctul de vedere al Marii Britanie. Cu o oarecare naivitate intrinsecă, britanici, transformaţi în simpli observatori, descriu cum, dintr-o uniune economică destinată să sprijine dezvoltarea economică a statelor membre, Comunitatea Europeană a ajuns un suprastat care mimează democraţia, în vreme ce impune reguli birocratice prin care statele sunt, pur şi simplu, dizolvate şi anulate. Totul s-a făcut fără consultări populare reale, prin reorganizări de referendumuri până se ajunge la rezultatul dorit, prin impunerea de tratate, prin şantajarea statelor membre, cum este România, cu avantaje economice sau, pur şi simplu, prin impuneri (numite ipocrit ”recomandări“) sau dictat (numit asemenea ”cerinţă“). Ceea ce trebuie spus şi subliniat pentru buna percepţie a românilor asupra a ceea ce înseamnă Uniunea Europeană în realitate este că cei care conduc această suprastructură şi câştigă tot mai multă putere asupra statelor nu sunt aleşi, nu reprezintă pe nimeni, ci sunt impuşi în acele funcţii de conducere. Iar principiile de selecţie par a fi mai degrabă un trecut dubios şi supunere necondiţionată faţă de obiectivele anti-naţionale ale noului imperiu. Lipsa probată a personalităţii, a caracterului, şi carierismul necondiţionat par a fi alte criterii de selecţie. Să luăm cazul lui Jose Manuel Barroso, acum preşedinte al Comisiei Europene. Şi-a început activitatea în politică după Revoluţia portugheză din 1974, activând în Federaţia marxist-leninista a studenţilor, aripa tânără a PCTP/MRPP (Partidul Comunist al Muncitorilor / Mişcarea Reformată a Partidului Proletarilor 1974 – 1980), un partid revoluţionar maoist despre care s-a spus că avea legături cu acţiuni teroriste. După ce mişcarea comunistă a eşuat în societatea portugheză, cariera politică a lui Barroso nu se putea opri, aşa că acest personaj s-a convertit într-un lider de dreapta de această dată. Numai ambiguizarea şi perimarea valorilor, a principiului personalităţii şi integrităţii personale, specifice aşa-ziselor sisteme democratice, au putut face ca un asemenea individ, cu un asemenea trecut, să ajungă, de pe noua postură, cea de lider de dreapta, prim-ministru al Portugaliei şi apoi lider al Uniunii Europene. Corupţia la nivel înalt, corupţia instituţionalizată la nivelul Parlamentului European prin industria lobby-ului, politicieni tributari doar intereselor lor financiare şi carierelor personale, complot şi dictat. Acesta este tabloul real al Uniunii Europene. În acest documentar producătorul independent Phillip Day tratează subiectul istoriei şi obiectivelor Uniunii Europene în raport cu implicaţiile suprastructurilor acestui nou imperiu asupra britanicilor de rând, dar şi asupra oricărui alt cetăţean al unuia dintre statele membre. Filmul ridică multe întrebări provocatoare şi pentru români, întrebări pe care mass-media din România nu le ridică niciodată. «The Real Face of European Union» este un documentar care îi poate surprinde pe mulţi români cu informaţii din interiorul acestei construcţii artificiale. Chiar dacă perspectiva din care documentarul abordează tema Uniunii Europene este una specific britanică, românii pot găsi informaţii preţioase şi pot trage concluziile care se impun. Last modified on Duminică, 02 Iunie 2013
Posted on: Sun, 07 Jul 2013 15:27:54 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015