Am văzut o tristeţe aşternându-se pe faţa lui Adam. Părea speriat şi plin de uimire. În mintea lui părea că se duce o luptă. El i-a spus Evei că era foarte sigur că acesta era duşmanul despre care fuseseră avertizaţi şi, dacă era aşa, ea trebuia să moară. Ea l-a asigurat că nu simţea nici un fel de efecte rele, ci mai degrabă o influenţă foarte plăcută, şi l-a rugat stăruitor să mănânce şi el. Adam a înţeles foarte bine că tovarăşa lui încălcase singura interdicţie pusă asupra lor ca un test al credincioşiei şi dragostei. Eva se gândea că, dacă şarpele a spus că hotărât nu vor muri, cuvintele lui trebuie să fie adevărate, pentru că ea nu simţea semnele nemulţumirii lui Dumnezeu, ci o influenţă plăcută, aşa cum şi-a imaginat că simţeau îngerii. Adam regreta că Eva plecase de lângă el, dar acum faptul era consumat. El trebuia să fie despărţit de ea, cea a cărei companie îi plăcuse atât de mult. Cum ar putea să accepte aceasta? Dragostea lui pentru Eva era puternică. Cu deznădejde cumplită, s-a hotărât să-i împărtăşească soarta. El se gândea că Eva era parte din el şi, dacă ea trebuie să moară, va muri şi el, pentru că nu putea suporta gândul despărţirii de ea. Îi lipsea credinţa în Creatorul lui binevoitor şi plin de milă. El nu s-a gândit că Dumnezeu, care îl modelase din ţărâna pământului, făcându-l o făptură vie şi frumoasă, şi o crease pe Eva să-i fie tovarăşă, putea s-o înlocuiască. Oare, totuşi, nu s-ar putea ca vorbele acestui şarpe înţelept să fie corecte? Eva se afla în faţa lui, la fel de plăcută şi de frumoasă şi, în aparenţă, la fel de nevinovată ca şi înainte de această faptă de neascultare. Ea exprima o dragoste mai mare şi mai înaltă faţă de el decât înainte de neascultarea ei, ca efect al fructelor pe care le mâncase. Nu a văzut în ea nici un semn al morţii. Ea îi vorbise despre influenţa fericită a fructelor şi despre dragostea ei fierbinte pentru el, iar Adam s-a hotărât să înfrunte consecinţele. A luat fructul, l-a mâncat repede, dar, ca şi Eva, n-a simţit imediat efectele lui nefaste. Eva se crezuse capabilă să decidă între bine şi rău. Speranţa măgulitoare de a intra într-o stare de cunoaştere superioară o făcuse să creadă că şarpele îi era un prieten deosebit, având un mare interes pentru fericirea ei. Dacă şi-ar fi căutat soţul şi ar fi relatat Făcătorului lor cuvintele şarpelui, ar fi fost imediat eliberaţi de ispita lui iscusită. Domnul n-a vrut ca ei să cerceteze rodul pomului cunoştinţei binelui şi răului, deoarece atunci ar fi fost expuşi lui Satana deghizat. El ştia că ei vor fi în deplină siguranţă dacă nu vor atinge fructul. CONTINUARE CARTEA>SLAVIT SA FIE DUMNEZEU PTR CA NE IUBESTE NECONDITIONAT!
Posted on: Wed, 24 Jul 2013 08:47:00 +0000