Astăzi am reușit. Am fost la Capitania Portului, și sâmbătă fiind, era o singură persoană, cara fără sa stea pe gânduri mi-a dat formularul pentru ieșirea din Croația. Exact aceeași vreme ca și ieri. Cod galben de furtună gradul cinci. Asta înseamnă valuri de 2-3 m și vânt până la 65 km/h. Adică chiar asta a fost. Cu această mare m-am luptat azi. Dar Acum probleme la poliție. Pe formularul de intrare nu-mi puseseră ștampila. Problema era ca sâmbătă fiind, trebuia sa stau până luni, pentru a mă duce în fața judecătorului. Trecerea graniței fără documente este o infracțiune gravă și în Croația. Omul a înțeles ca am fost la politie când am intrat, a dat și telefon în Cavtat. Cei de acolo au verificat, dar nu eram înregistrat nicăieri. Așa că mi-a explicat ceva despre faptul ca dacă nu cunosc legea, nu sunt absolvit de consecințele faptelor mele. Nu avea nici o noimă. Doar fusesem la poliție. Dar cred ca s-a întâmplat același lucru care se întâmplă de obicei. Barca nefiind înmatriculată, nu are număr, asa ca nu poate fi înregistrată. Dar asta e treaba lor, așa cum a mea e sa ajung în Veneția. I-am explicat oricum banuiala mea, s-a dus la Capitanie sa discute și acolo, și într-un final am primit ștampila, implicit acordul de a părăsi Croația. La intrare am emoții din cauza bărcii, dar la ieșire de obicei mă amuză acest lucru și chiar le dau apă la moară. Ce pot face? Practic singura lor opțiune este să-mi dea drumul. Altfel ar trebui sa ma eresteze. Dar pe ce motiv? Hârtia o am, deci e evident ca am intrat prin vamă. Iar ma dau la vorbă! Cam asta e. Și am plecat. Apa oglindă. Dar știam la ce sa mă uit, și știam ca undeva în față e furtună puternică. Dar pentru asta a fost creat Stormy, jacheta mea etanșă de la Hibiscussport. Până și numele spune tot. Așa că am luat două tricouri subțiri, evident cu mânecă lungă, pe mine, Stormy pe deasupra, ciorapi de neopren în picioare și mănușile de tras. Pantalonii de obicei nu îi iau, deoarece etanseaza fustița, iar când trag, oricum ma încălzesc. După cum spuneam, am plecat. Umag este cam la 5 km în interior față de direcția pe care bate vântul. După vreo doi kilometri deja valurile crescuseră mult, iar vântul se simțea puternic. De dimineață vorbisem cu echipajul unui velier ce tocmai sosise din Italia. Mi-au arătat o construcție cu doua nivele. Atât erau valurile! Ma lași? Da ce e, uragan? Nu tocmai uragan, dar 65 km/h e și asta ceva. Evident, după ce am depășit peninsula sub care eram adapostit, am încasat-o în plin. Direct în față. Cu tot ce era marea în stare. A fost o luptă acolo. Supraviețuiește cine poate! Pe mine nu ma pun, ca eu am treabă, trebuie sa ajung la Veneția. Oricum, valurile ma ingropau de-a dreptul. Fustița săraca nu mai avea nici o putere. Apa intra printre ea și caiac ca la robinet. Îi ajunge și ei. Șapte luni de stat în soare! E aproape albă acum. Aveam de traversat cam șase-șapte kilometri. Am tras cu toată forța și parcă dădeam înapoi. Am crescut și ritmul și lungimea cât stă pala în apă, am forțat la maxim și greu, dar Înaintăm. Pe la jumătatea drumului eram deja epuizat. Mâinile intepenisera încleștate pe padela, iar mușchii brațelor se intarisera până la blocaj. Nu mai puteam întinde mâna. Mușchii rămâneau încordați. Am început sa las greutatea umerilor pe padela la fiecare vâslă băgată în apă. Greu! Dureros de greu. Și aproape nu vedeam pe unde merg. Valurile mi se spărgeau de ochi, sarea se acumula și începea sa usture, dacă nu valurile, atunci vântul ma improsca cu apă, și tot așa. Valurile și vântul au fost în forță pana la câteva sute de metri de mal. Am realizat ca am mânecile pline de apă și mi-am dat seama ca uitasem fermoarele de aerisire de sub brate deschise. Având garnituri de cauciuc la mâneci, apa s-a acumulat. Pe piept oricum eram ud. Lăsând transpirația, fermoarul de la gat îl țin și pe el de obicei deschis. Nu spun cata apă a intrat. Când am ajuns la mal, am crăcănat puțin garniturile de la mâini. Litri de apă pe fiecare mânecă. Pe furia de pe apă nu le puteam închide. Sunt fermoare etanșe la apă și din acest motiv merg destul de greu, cam trebuie doua mâini. Pe furtuna aceea, nici una nu aveam! Îmi lua vântul padela de nu ma vedeam! Nu pot sa mai stau mult. Ca să scriu am scos mâinile și corpul până aproape la brâu din sacul de dormit, sunt ud, la fel și sacul și simt ca încep sa nu rezist. Am ajuns la mal, am tras direct la poliția de frontieră, cu greu am reușit sa ies din caiac pe niște scări înguste, și vântul m-a luat în plin. Pontonul fiind înalt, a trebuit sa scot întâi ce aveam nevoie și Apoi sa urc și sa leg barca. Eram înțepenit de frig. Un vânt rece și tăios ma lovea în plin, iar eu eram fără pantaloni și ud fleasca. Stormy e din material respirant. Asta înseamnă că vântul pătrunde puțin direct prin material. Suficient cât sa ma incremeneasca. Cu greu am reușit sa leg barca. Nici un nod la o sfoară de sase mm nu mai eram în stare sa fac. Am luat pe mine pantalonii de fâș, dar nu au făcut o mare diferență. Polița aici are sediul într-o mașină. Adică afară. Inclusiv fălcile mi se inclestasera. Greu am putut explica ce e cu mine. Nu a făcut nici un document, doar mi-a luat crew list-ul de ieșire din Croația. Am zis ca de aceasta dată uit de principii și iau o cameră undeva. Dar polițistul nu mi-a dat voie sa las caiacul acolo până mâine. Degeaba i-am explicat ca nu ma puteam sui în el. Oricum se vedea de la o poștă ca nu mai sunt capabil de nimic și am nevoie urgenta sa ma încălzesc. Cu cine sa vorbești. Omul o ținea pe a lui. Să eliberez locul. Nu mi-a dat voie nici măcar o oră să mă duc undeva sa beau un ceai sau ceva fierbinte. Nu, un sfert de oră, e de tranzit. Nu vreau să-mi amintesc cum m-am suit înapoi în caiac. Eram rigid tot. Am încercat înainte câteva flotări și putina fuga pe loc. Inutil, organismul era epuizat. Trebuia sa ma capacitez. Nu era nimeni sa ma ajute, iar dacă ma rasturnam, nu cred ca ai aveam vreo șansă. Am reușit și am plecat. La vreo trei sute de metri de port văzusem o mică plajă. Am tras, cu ultimele forte am pus cortul, mi-am pus sacul de dormit pe umeri și am mâncat. Tot ce am avut mai caloric. Inclusiv vreo 300 gr de maioneză și slănină. Nu mănânc aiurea, corpul îmi cerea. Apoi am intrat în sac. Ce sa spun. Toate sunt ude pe mine, din slip se scurgea apa, o bluză uda am lăsat-o pe mine, pe cealaltă am stors-o și am pus-o peste un sac etanș. Nici sa o anunț pe Cornelia nu am mai putut. Am stat în sac și am tremurat, în etape, cred ca vreo oră. Într-un final am adormit. Zgomotul străzii însă m-a trezit. Am anunțat acasă ca sunt bine și imediat la loc în sac. Iar am adormit. Acum m-am trezit din nou. Nu mai sunt în soc, dar mi-e foarte rece. Totul e umed bine, inclusiv sacul, dar în interior a început sa se încălzească. Acum, când m-am trezit, dogoream ca o sobă. Caloriile băgate încep să-și facă efectul. Dar sunt în Slovenia, a opta țară din călătoria mea!
Posted on: Sat, 16 Nov 2013 22:01:24 +0000