Buna dimineata tuturor! MIRAJUL FERICIRII REFLECTAT ÎN OGLINDA TIMPULUI de Octavian LUPU „Ce este fericirea?” întrebă profesorul pe elevii unei clase de liceu în timpul unei ore de filozofie. O tăcere adâncă se aşternu peste toţi fiindcă nimeni nu găsea cuvinte potrivite pentru a exprima natura acestei misterioase stări mereu râvnite de către toţi oamenii din toate timpurile. Însă, după mai multe clipe de tăcere, se auzi o voce timidă de undeva din băncile din spate: „Fericirea înseamnă să poţi sta fără teamă faţă în faţă cu tine însuţi şi să fii eliberat de orice fel de tensiune interioară sau exterioară; mai precis, să te poţi bucura sincer şi simplu de jocul vieţii!” Profesorul tresări cu emoţie la auzul acestor cuvinte. Surprinderea se putea citi cu uşurinţă pe faţa sa. În mod clar, nu se aşteptase la un răspuns atât de complex din partea unui simplu elev. „La urma urmei, un adolescent nu poate fi profund în ceea ce spune sau gândeşte,” obişnuiau să spună între ei profesorii în cancelarie. Cu toate acestea, răspunsul inedit determină o mulţime de alte opinii în rândul elevilor, fapt ce se traduse imediat printr-un fel de murmur general, fiecare dorind să îşi exprime propria sa cugetare. Era ca şi cum alunecarea unei pietre de mici dimensiuni determinase o dislocare masivă de roci de toate felurile determinând un vacarm general al ideilor ce se cereau a fi exprimate. De aceea, profesorul îi rugă pe toţi elevii să înceteze să mai vorbească, opiniile urmând a fi expuse pe rând, cu scopul de a fi ascultate cu atenţie de către toţi. Imediat, un alt elev interveni: „Fericirea reprezintă acea stare de bine, ce urmează dobândirii lucrurilor pe care ţi le-ai dorit.” Dar nu după puţină vreme altcineva întrebă: „Şi dacă nu vei reuşi să obţii ceea ce îţi doreşti, înseamnă că vei fi mereu nefericit?” Altcineva adăugă în scurt timp: „Fericirea nu trebuie să depindă de împrejurări. Ea conferă o anumită independenţă în raport cu circumstanţele exterioare ale vieţii.” Dar întrebarea următoare puse sub semnul îndoielii această afirmaţie: „Poţi să fii fericit dacă eşti privat de libertate sau dacă te găseşti într-o situaţie de dependenţă în raport cu diferite circumstanţe sau colectivităţi?” Profesorul luă din nou cuvântul şi propuse ca la orice exprimare făcută să se prezinte şi o alternativă opusă acesteia. „De fapt, vom încerca să dăm din nou viaţă genului de discuţii ce animau şcolile de filozofie în lumea antică. Am convingerea că această modalitate de dezbatere este deosebit de utilă în timpul pe care îl trăim deoarece are puterea de a pune în mişcare gândirea stereotipă şi pasivă a generaţiei prezente.” O mână se ridică solicitând dreptul de a vorbi şi imediat se auzi o altă opinie: „A fi fericit înseamnă să poţi iubi şi să găseşti persoana potrivită pentru a putea trăi acest sentiment.” Tăcerea se lăsă pentru mai multe clipe, dar un alt glas răspunse: „Dacă fericirea depinde de găsirea persoanei iubite, atunci ea ajunge să fie sub influenţa unor factori exteriori şi imprevizibili. Ce se va întâmpla dacă nu vei întâlni pe cineva care să îţi împărtăşească sentimentele?” O altă mână ridicată şi un nou enunţ: „A fi fericit presupune să te poţi bucura de tot ceea ce este plăcut în viaţă şi să te delectezi prin activităţi care să îţi încânte simţurile şi imaginaţia.” Dar nu trecură mai mult de câteva secunde că replica sosi prin cuvintele: „Dar dacă nu vei putea întreprinde ceea ce doreşti de-a lungul vieţii? Dacă vei fi prins într-un lanţ de circumstanţe neplăcute, de care nu te vei putea desprinde niciodată?” După multe alte exprimări similare, elevii încetară să mai vorbească aşteptând un fel de concluzie din partea profesorului. Plin de îngăduinţă, acesta privi către fiecare chip al elevilor aflaţi în clasă. Sub o formă sau alta, recunoştea propriile sale trăiri din perioada în care fusese elev la rândul său într-un liceu de provincie în acele vremuri tulburi ale „tăcerii” impuse de regimul comunist. Atunci nimeni nu îşi punea astfel de probleme. Cel puţin nu se vorbea deloc despre fericire şi tristeţe, fiindcă toţi „oamenii muncii” erau angajaţi cu entuziasm revoluţionar în clădirea societăţii multilateral dezvoltate. A pune întrebări era un păcat, iar a gândi cu voce tare reprezenta un delict de neiertat. Fericirea decurgea din programarea riguroasă realizată de către activiştii de partid, care ştiau cel mai bine ce înseamnă acest lucru. Propaganda astupa orice reflecţie logică şi obiectivă asupra realităţii, iar şcoala reprezenta nimic altceva decât un instrument de programare colectivă a roboţilor ce urmau să construiască o societate supusă voinţei unui grup restrâns de persoane aflate în vârful piramidei sociale. Cu dificultate putea să-şi procure cărţi de valoare, care să exprime fundamentele nevoii umane după fericire şi căile posibile pentru dobândirea acesteia. Uneori parcurgea sute de file îngălbenite ale unor lucrări din perioada interbelică uitate în fundul vreunei biblioteci neatinse de furia stalinistă a revoluţiei culturale. Mai târziu, optase pentru facultatea de filozofie, deşi era conştient de îndoctrinarea marxistă ce se realiza în acest domeniu. Niciodată nu îşi imaginase că avea să trăiască într-o societate postcomunistă şi din această cauză a înţeles cel mai bine că libertatea reprezintă fundamentul obligatoriu al adevăratei fericiri. „Dragii mei elevi,” începu el să spună, „de-a lungul acestei ore am avut ocazia de a parcurge mai multe definiţii ale fericirii. Problema nu este simplă, dar nici extraordinar de complicată. Dacă ar fi prea simplă, atunci nu ar fi necesar să căutăm mereu această stare greu de atins şi uşor de pierdut. Dar dacă ar fi prea complexă, atunci omul de rând nu ar putea ajunge vreodată să o experimenteze, fiind rezervată doar celor special iniţiaţi, ceea ce este fals.” Se opri pentru mai multe momente privind din nou peste chipurile tinere din faţa sa, după care reluă: „În esenţă, nu se poate oferi o definiţie completă a fericirii. Mereu va fi ceva de adăugat sau de eliminat, indiferent de perfecţiunea formulării. De ce? Fiindcă fericirea reprezintă mai mult decât o dogmă sau o teorie ingenios alcătuită. Este chiar mai mult decât o stare a minţii. De aceea, fericirea este dificil să fie transpusă în cuvinte, dar este simplu să fie trăită. Ea este o experienţă în care te poţi plasa fără a putea reda complet profunzimea ei.” După mai multe clipe de tăcere şi reflecţie, adăugă: „Fericirea este asemenea mirajului ce se reflectă în oglinda timpului cu imagini şi proiecţii efemere, dar care în final se armonizează deplin prin jocul amintirilor, trăirilor şi dorinţelor într-un tot contradictoriu şi deopotrivă armonios. Distingi un chip de femeie, mereu frumos, mereu tânăr, mereu unduitor în chemarea sa, dar care îşi schimbă mereu poziţia pe axa temporală de îndată ce viitorul devine prezent. Este o amăgire care te împinge mereu înainte şi niciodată în trecut.” Iarăşi momentele de linişte se aşterneau în clasă pe măsură ce profesorul vorbea mai departe: „O iluzie care se hrăneşte din ea însăşi. O dorinţă ce se alimentează prin propria sa trăire. Aşa este fericirea. Când o atingi nici nu îţi dai seama că dispare. Când revine nu poţi să o opreşti. Dar de fiecare dată când trece prin fiinţa ta, îi simţi fiorul, reverberaţia şi suflarea, fapt ce te determină să mergi mai departe, să nu abandonezi.” Deja soneria ce anunţa începerea pauzei suna cu putere, dar ultimele idei ale profesorului se răspândiră în nuanţe clare, asemenea razelor de soare înainte de încheierea unei zile: „Iar din acest foc lăuntric generat de trecerea fericirii sunt alimentate toate trăsăturile nobile ale fiinţei umane în genul speranţei, credinţei şi perseverenţei de a înainta mereu către idealul perfecţiunii. Sub o formă mai concretă, aşa este hrănită bucuria de a trăi şi de a nu te da bătut niciodată indiferent de circumstanţele exterioare ale vieţii.” O zi plina de clipe fericite!
Posted on: Tue, 08 Oct 2013 02:16:47 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015