Cat de trist poate fi sa vezi oameni la varsta la care ar trebui sa isi vada de familie si sa fi trecut de mult de etapa tanarului indignat, de faptul ca aceasta tara este prapadita pe zi ce trece? Cu ce scop sa urlam sus si tare nemultumiri zilnic, daca sunt adresate doar celorlalti si nu noua, care ar fi trebuit sa schimbam ceva. Exista anumite etape ale vietii, una dintre ele fiind decisiva pentru tot restul acesteia. Daca atunci cand suntem mici suntem indiferenti, nepasatori e un lucru neimportant, varsta isi face prezenta simtitita dupa care urmeaza cea de a doua etapa in care incepem sa realizam, sa avem frustrari,nemultumiri din cauza neajunsului material, fizic, intelectual, emotional etc. Aceasta este etapa care ne defineste pentru tot restul vietii. Ce vom face in privinta frustrarilor din aceasta etapa defineste ce vom ajunge si ce vom face in privinta celor ce urmeaza (mult mai mari la numar) prin urmare asta este etapa in care urlam sus si tare nemutlumiri, indignari, neajunsuri ale societatii, ale noastre etc. Intr-un final ultima etapa in care ajungem sa fim multumiti de ceea ce am realizat si sa tindem spre a avea grija de altii deoarece pe noi ne-am satisfacut si implinirea nu poate veni decat prin impartasirea cunostiintelor si lectiilor de viata acumulate cu cei dragi, cei ce ne vor duce numele mai departe. Prin urmare ce rost are la aceasta ultima etapa sa fim dezamagiti, frustrati, tristi, melancolici si plini de amar in suflet intreb? Nu cumva acesta este rezultatul unei vieti dezordonate si neinfloritoare? Nu cumva cei ce ajung la varsta respectiva si isi urla inca indignarea in gura lumii si nu doar pentru cei dragi, pentru ca la randul lor acestia sa invete ceva, nu au trecut de etapa adolescentului frustrat?
Posted on: Sat, 10 Aug 2013 12:36:19 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015