“Cayetano îi luă mâna Sievrei Maria şi şi-o puse pe inimă. Ea simţi înlăuntru zbuciumul furtunii. – Întotdeauna sunt aşa, spuse el. Şi, fără să-i dea timp groazei, se eliberă de fierea tulbure ce nu-l lăsa să trăiască. Îi mărturisi că nu trecea o clipă fără să se gândească la ea, că tot ce mânca şi bea avea gustul ei, că viaţa era ea, la orice oră şi pretutindeni, cum numai Domnul avea dreptul şi puterea de a fi, şi că bucuria supremă a sufletului său ar fi să moară împreună cu ea. – Şi acum? – Acum nimic, spuse el. Mi-e de-ajuns că ştii.”
Posted on: Thu, 15 Aug 2013 20:24:53 +0000