Centrul de Zi "Clubul Seniorilor” Centrul de Zi ,,Clubul - TopicsExpress



          

Centrul de Zi "Clubul Seniorilor” Centrul de Zi ,,Clubul Seniorilor” este o unitate de asistenţă socială, fără personalitate juridică, în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 (D.G.A.S.P.C. Sector 6), înfiinţat prin Hotărâre a Consiliului Local al Sectorului 6, Bucureşti şi funcţionează în Municipiul Bucureşti, Sector 6 la adresa din Calea Plevnei nr. 234. Este un centru de zi modern, cu o capacitate de 100 locuri/zi, un spaţiu de relaxare şi agrement pentru pensionarii din sectorul 6, fiind destinat stimulării comunicării la orice vârstă şi readucerii persoanelor de vârsta a treia în viaţa socială activă. Centrul de Zi ,,Clubul Seniorilor” facilitează şi încurajează legăturile interumane, inclusiv cu familiile persoanelor vârstnice. Prin activităţile pe care le desfăşoară permite menţinerea sau ameliorarea capacităţilor fizice şi intelectuale ale persoanelor vârstnice, stimulează participarea persoanelor vârstnice la viaţa socială. Acest program vine în sprijinul persoanelor de vârsta a treia, prin creşterea confortului psihic, prin implicarea în activităţi ce au caracter recreativ şi socio-cultural, precum şi prin dezvoltarea unei atitudini de întrajutorare între semeni. Adresa: Calea Plevnei nr. 234, Sector 6, Bucureşti (zona Militari-Apusului) Staţie RATB Plevnei: linia 178, tramvai 11, 35-reper vis-à-vis de Primaria sectorului 6 Telefon:031.438.23.99 E-mail: clubulseniorilor6@yahoo
Posted on: Fri, 26 Jul 2013 06:31:08 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015