Cine vă plătește, stimați opozanți? Salvatorii” Roșiei Montane au devenit tot mai vehemenți în războiul lor, de când au văzut că la Referendumul din 9 decembrie 2012, locuitorii Munților Apuseni au votat în majoritate pentru reluarea mineritului în Apuseni și demararea proiectului de la Roșia Montană. Ultima găselniță a fost editarea unui ziar – Apusenii liberi, prin care încearcă să convingă lumea că mineritul nu este bun și că oamenii nu au nevoie de locuri de muncă. Fițuica este editată de ONG Alburnus Maior, al cărui președinte, Eugen David, se consideră un vajnic luptător pentru binele consătenilor din Roșia Montană și crede că el și acoliții lui pot hotărî soarta oamenilor din Apuseni. Peste tot, opozanții se laudă cum fac ei campanie împotriva mineritului, pe gratis. Însă lucrurile nu stau chiar așa. Mai mulți jurnaliști i-au prins cu mâța-n sac. Că de, omul are gura slobodă iar lauda și mândria sunt la loc de cinste. Mai jos, redăm doar câteva articole apărute în urma discuțiilor dintre jurnaliști și unul dintre înfocații „salvatori” ai Roșiei Montane. Soros finanțează ONG-urile anti-Roșia Montană Asta afirmă sau dă de înţeles Eugen David, preşedintele Alburnus Maior, fost inginer minier, azi activist ecologist cu trei vaci în bătătură şi o casă cu etaj în vârf de munte, într-un interviu realizat de reporterii săptămânalului regional Dezvăluiri.ro. Omul, făcut bolşevic de către preşedinte, dar atât de preamărit de intelectualii luptători cu şotroanele pixelate, vorbeşte ca la uşa cortului.„Mă piş pe ea de criză,” conform relatărilor din jurnalul menţionat. Salvatorii cu like-urile pe net l-au propus pe bădăran „să fie inclus în patrimoniul intangibil al UNESCO, pentru curajul de a lupta cu corporaţiile, alături de doine, tango, balade şi alte manifestări culturale/spirituale”. Acest Toma Alimoş al vremurilor noastre, partener de scenă al preşedintelui Academiei Române, îşi exprimă public crezul: „pe mine nu mă interesează de comunitate şi nici de aşa-zisele beneficii pentru România, pe mine mă interesează de mine.” Fiind întrebat despre cine finanţează fundaţiile anti RMGC, şi-a denunţat colegul de la Fundaţia Culturală Roşia Montană, Sorin Jurcă, tot inginer minier, că este finanţat de Soros. Mai mult, el nu exclude ca printre sponsorii asociaţiei pe care o conduce (Alburnus Maior n.a.) să fie acelaşi miliardar american. Sorin Jurcă a recunoscut existenţa unor stipendii străine şi că nu-l interesează salariul. Păi din ce trăieşte? El zice că e ajutat de societatea civilă. Dar cine e societatea civilă, n-a ştiut să răspundă.[...] Opoziţia proiectului Roşia Montană e tot mai ridicolă. Penibili sunt cei care li se alătură şi fac pe dezinteresaţii. România nu se salvează din gunoi lăsând gunoiul să putrezească. Mai răsfiraţi, tovarăşi. Opoziția de la Roșia Montană recunoaște că e plătită de Soros. Eugen David: „Nu mă interesează comunitatea sau România. Mă piș pe ea de criză!” Când am plecat din Constanţa în aventură la Roşia Montană, am luat inevitabil în rucsacuri o parte din balastul disputelor de idei dintre investitor şi opozanţi. Am luat însă şi buna dispoziţie şi răbdare pentru a înţelege la faţa locului despre ce este vorba în acest război. Ne-am dus să vedem şi să înţelegem, nu ne-am propus să dăm verdicte despre cine are dreptate. Roşia Montană. Ziua 1, joi. Dimineaţa. Strada principală suie printre case coşcovite, unele prăbuşite de-a dreptul, lasă pe mâna dreaptă primăria al cărei sediu stă să cadă şi şerpuieşte spre muntele cu acoperiş de piatră şi pântece de aur. Câţiva oameni aşezaţi pe o băncuţă ne fac cu mâna. Sunt prizonierii unui bloc trist, cu mai multe apartamente părăsite, construit aici în timpul regimului Ceauşescu, pentru bravii muncitori care intrau sub munte ca să scoată aur. Timpul stă. Ne oprim şi stăm şi noi, de vorbă cu oamenii. Au lucrat în mină, iar acum aşteaptă să se reînceapă activitatea. Nu cred în vreo altă şansă pentru ei. Lăsăm în spate biserici (care au fost construite când Roşia era un mozaic de confesiuni), rămase acum fără enoriaşi, precum şi case de patrimoniu pustii, din care timpul ne priveşte prin orbitele goale ale ferestrelor fără tâmplărie, case mai vechi de două sute de ani, care au rămas doar cu acoperişul cerului. Cum ne apropiem de zona de protecţie (centrul istoric al localităţii), atmosfera se animă. Suntem în plin şantier. Muncitori îmbrăcaţi în salopete inscripţionate cu RMGC (Roşia Montană Gold Corporation) lucrează de zor la refacerea caselor de patrimoniu. În buricul târgului e fosta piaţă a Roşiei Montane. Locul păstrează încă poezia pieţelor medievale din Ardeal, cu construcţii drepte, sobre şi decoraţiuni minimaliste, ce găzduiau odinioară prăvălii, ateliere şi cafenele. Timpul însă a muşcat nemilos din colţurile acestor case, iar pe altele le-a surpat cu totul. Alte câteva clădiri aşteaptă să fie refăcute. Acum sunt îmbrăcate în straie de pânză, pe care arhitectul a desenat viitoarea lor faţă, cu ferestre, bolte, arcade şi chiar cu flori la geam. Într-una dintre casele de patrimoniu reabilitate deja, a fost amenajat un muzeu al mineritului. Aflăm că întreaga zonă a pieţei centrale va fi transformată într-un muzeu în aer liber. Puţinii turişti vin la Roşia Montană ca să afle cine are dreptate Într-un colţ al pieţei găsim sediul Asociaţiei Culturale Maghiare din Abrud şi Roşia Montană. Nelu Oprişa acceptă imediat să stea de vorbă cu noi. A lucrat mulţi ani la mină, ba chiar a fost director până în 2000. Acum este managerul unui proiect de informare desfăşurat de Asociaţie. „Statul a închis exploatarea în anul 2006, pentru că nu mai era rentabilă. A existat un plan de retehnologizare, care cuprindea şi construirea unei noi uzine de cianură, dar investiţia a fost considerată prea mare şi exploatarea s-o închis”. Oprişa vorbeşte molcom, ardeleneşte şi fără patimă. Ne spune că zona s-a depopulat în ultimii ani şi crede că doar redeschiderea exploatării de aur poate salva oamenii, mediul şi patrimoniul. Consideră că temerile legate de exploatarea cu cianuri sunt nişte prostii şi ne dă exemplul fostei exploatări de stat, în urma căreia au rămas bazinele de decantare, lacuri cu peşte acum. Zâmbim uşor neîncrezător şi ne promitem să vizităm unul dintre ele. Oprişa a încercat şi cu turismul, dar spune că nu merge. „În Roşia Montană sunt două pensiuni, care stau însă goale mai tot timpul. În ultimii ani au început să mai vină autocare cu turişti, dar doar în trecere, nu stau aici. Ei vor să vadă cine are dreptate, în chestiunea redeschiderii minei de aur”. Pe mine nu mă interesează de comunitate şi nici de (…) România; ci de mine (…)Mă piş pe ea de criză Vrem să vedem ce spune opoziţia. Reuşim să îl găsim pe Eugen David, preşedintele Asociaţiei Alburnus Maior. Ne conduce la el acasă un coleg de breaslă, fotoreporter al unui ziar din Cluj, care îşi face veacul pe la Roşia Montană. David stă într-o casă nouă, cu etaj, cocoţată pe un deal, la capătul unui drum de ţară, plin de noroi. Aflăm că a lucrat mai mulţi ani ca inginer la mină, iar acum se opune proiectului RMGC. Ne aşezăm comod pe o sanie pentru copii, lângă o grămadă uriaşă de lemne, întro curte mare, cu căpiţe de fân şi adăposturi pentru animale. Din clădire iese un bărbat uriaş, îmbrăcat în haine de casă, cu o atitudine care vrea să spună că nu se formalizează deloc. E stăpân pe el, stăpân pe situaţie şi, mai ales, stăpân la el în curte. Începem să vorbim şi, pe alocuri ne ceartă, dacă simte că nu suntem de acord cu el. Pare genul pe care dacă-l contrazici, pune mâna pe furcă, mai ales că eşti pe proprietatea lui. DEZVĂLUIRI: Cum a devenit un fost miner luptător împotriva unei exploatări miniere? Eugen David: Am lucrat în mină pe vremea lui Ceauşescu, pentru că aşa era situaţia atunci. Poate că m-au trimis părinţii, asta nu înseamnă că mi-a şi plăcut. Se spune că în zonă nu poţi să desfăşori activităţi economice. Nu e adevărat. Eu, de exemplu, mă piş pe ea de criză, am fermă, sunt independent. Eu vreau să trăiesc aici, în Roşia Montană. Legislaţia mă apără. Nici nu mai ajungem la acorduri de mediu, sau la alte discuţii. Pur şi simplu eu nu vreau să mă mut. Să vedem cum vor exploata ei fără acordul meu!? DZV: Dar dacă toţi ceilalţi membri ai comunităţii vor fi de acord cu proiectul şi se vor muta… Veţi rămâne singur aici, împotriva tuturor? E.D.: Pe mine nu mă interesează de comunitate şi nici de aşa-zisele beneficii pentru România, pe mine mă interesează de mine. Eu nu voi putea opri niciodată acest proiect, dacă este legal. Dacă el va respecta legile, eu nu îl voi putea opri. DZV: Cine finanţează organizaţia dumneavoastră? Luaţi în calcul posibilitatea de a fi manipulat de diverse grupuri de interese? E.D.: Sunt mai multe asociaţii care contribuie financiar şi noi încercăm să le selectăm atent. Eu ştiu tot în Roşia asta. De exemplu Sorin Jurca (vicepreşedinte al Fundaţiei Culturale Roşia Montană, care se opune proiectului minier-n.red.) este cu fundaţia Soros. Fundaţia Soros a înfiinţat ONG-ul lui Sorin Jurca. Ei au picat în plasa lui Soros. Au început o campanie, aşa, pe unde aveau chef. Soros a fost acţionar la Min Mont, iar Min Mont era acţionar la Gabriel. S-a retras din Min Mont de faţadă. Eu nu cred în niciun milionar magnat care fură tot şi apoi îmi dă un coş de pâine. Toţi care s-au îmbogăţit din aur şi petrol şi care mai apoi fac o fundaţie de binefacere, o fac numai pentru imaginea lor. Nu exclud, ca în spatele fundaţiei noastre să se afle alţi magnaţi, precum Soros, dar noi nu ne lăsăm manipulaţi şi ne vom lupta, cu toţi banii lor. Un articol de Mihai Răzvan ROTARU, Andreea PAVEL și Cristian Andrei LEONTE (dezvaluiri.ro/ reportaj/491486-dezvluirile-aurul-iardelenii. html) Eugen David se lasă ușor descoperit, după cum bine vedeți! David este doar una dintre „trompetele” locale care are de toate: pare autentic, vajnic și dezinteresat luptător împotriva unei corporații! Îl asculti și chiar îl crezi! Doar că el, alături de mulți alții (Mihai Goțiu, Cornel Vâlcu, Luminița Dejeu, Sorana Olaru samd.), nu recunosc nici în ruptul capului că sunt în slujba celor care au interese economice ascunse, și care vor ca investitorul actual de la Roșia Montană (RMGC) să plece, ca să îi ia locul! Și se pare că o fac pe mulți bani! Să tipărești 30 de mii de exemplare dintr-un ziar, să-l distribui în 36 de localități din județ cu 60 de „voluntari” înseamnă bani, nu glumă! Mai ales că deși trâmbițează că fac totul pe gratis, sursele noastre ne-au spus că au umblat prin căminele studențești din Cluj Napoca și au oferit studenților bani ca să împrăștie fițuica din casă-n casă, oamenilor. Măi nenică, ne credeți chiar proști?! Ce-ar fi să vă publicați voi sursele de finanțare, să știe toată lumea cine stă în spatele acțiunii voastre de „binefacere” pentru locuitorii din Munții Apuseni? Că dacă nu, o facem noi!
Posted on: Sun, 01 Dec 2013 14:02:32 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015