Constitutional Monarchist Party Makes Official Entrance in - TopicsExpress



          

Constitutional Monarchist Party Makes Official Entrance in Romanian Republic Parliament with the Declaration aiming to Restore the Royal Family on the Throne. Jun 28, 2013 8:51am Monarhia chiar poate salva România! Declarație politică ”Monarhia chiar poate salva România” Doamnelor, domnilor, sunt îngrozit! Am citit o declarație politică confuză dar care mă pune în fața unui adevăr înspăimântător: bolșevismul încă există în biata și încercata noastră țară. Declarația despre care fac vorbire se numește ”Monarhia nu salvează România!” semnată de un tânăr politician, persoană importantă, nu spui cine! Doamnelor, domnilor, din această declarație, parcă ruptă din anii colectivizării, mă obligă să vă declar, cu toată sinceritatea, că spiritul implementat de Ana Pauker și perpetuat până la tovarășa Găinușe a reușit să își croiască o nouă cale și să ocupe loc, insidios, și în Parlamentul României din anul de grație 2013. Dacă nu aș ști că autorul acestei rușinoase declarații provine dintr-o regiune puternic muncitorească și că pregătirea sa la bază este aceea de educator, aș fi putut crede că este un agent în slujba comuniștilor de la Tiraspol! Am văzut, în ultimii ani, personalități minunate, celebrități academice, politicieni și diplomați cu ştate vechi cum fac eforturi disperate să ajute poporul, românii, să își recupereze în mod corect istoria, încercând să șteargă zeci de ani de maculare a acesteia din ordinele celui mai crud, inuman și nemilos sistem totalitar cunoscut pe suprafața planetei, comunismul. Ei bine, declarația politică de care va spun nu ia în seamă acest lăudabil efort și chiar încearcă să submineze, cu argumente bolșevice, acest demers reparator. Dincolo de insultele gratuite și incalificabile aduse Casei Regale, pe care mi-e efectiv rușine să le reproduc, în această declarație se regăsesc, într-un amestec cețos, minciuni construite de ani de dictatură, păreri demne de tarabele din piață și dorințe parcă izvorâte din genunea unor minți contorsionate precum cea a lui Lenin sau, mai rău, a lui Stalin. Dar la ce te poți aștepta când autorul acestor înveninate rânduri, numit secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, declară public, prin 2009 că Suedia are președinte! Totuși, sunt nevoit să fac referire la două aserțiuni din această declarație. Prima este o întrebare care zice că de ce ne-am opri la Monarhia constituțională și nu am alege o altă formă, precum cele pe vremea lui Mihai Viteazu, Țepeș sau chiar Burebista. Trec, zâmbind, peste puerilitatea candidă a acestei întrebări demne de perlele celor picați la bacalaureat, și încerc să dau un răspuns: poate pentru că atunci România a fost cea mai prosperă, poate pentru atunci România reprezenta o putere în regiune? Cea de a doua se detectează cu greu dintr-un amestec lipsit de logică în care își dau mâna criza cu mita electorală, agenda cetățeanului cu starea turismului. Un haloimas greu ingurgitabil din care am deslușit cum că monarhia nu garantează prosperitatea. Mai mare sărăcie ca în Regatul Unit, Suedia, Olanda, Australia, Canada, Monaco, Luxemburg, Norvegia, Danemarca sau Belgia n-am auzit să existe pe planetă... Am lăsat Belgia la urmă tocmai ca să aduc aminte doamnei deputat că acolo se află Bruxelles-ul, punctul central al Uniunii Europene, din care, sper să se fi aflat și în Hunedoara, facem și noi parte. Pe scurt, Bruxelles-ul se află într-un regat și nu pare să se simtă agresat de această anarhică formă de guvernământ. În plus, deciziile luate acolo sunt respectate și la București. Aș putea încerca să adaug aici și multe alte chestiuni din istoria minunată a României interbelice, dar am să mă opresc aici precizând, tot pentru doamna deputat, că în Europa Centrală și de Est, monarhii precum cele ale României, Bulgariei, Serbiei și Muntenegrului (Regatul Iugoslaviei) au fost abolite nu din voința acestor popoare, ci din ordinul molimei bolșevice. În încheiere, aș dori să o rog pe doamna deputat să evite să aducă cu încăpățânare prejudicii de imagine Partidului Social Democrat confundând doctrina social-democrată cu crima instituționalizată de bolșevici, sau comuniști,cum îi place dânsei să îi numească, așa ca să mai atenueze din atrocitățile acestui blestem istoric. Nu de alta, dar chiar președintele Victor Ponta, cu spirit modern și înțelepciune politică declara, pe 10 mai anul curent, că, deși este republican, nu poate să nu aprecieze rolul pe care l-a jucat Monarhia în România. Vă mulțumesc ! Post Scriptum 1 : Doamna deputat ne îndeamnă să îi învățăm pe români democrația. Intenția o fi bună, dar asta au făcut și alții înainte prin instituții zise de reeducare precum cele de la Aiud, Poarta Albă sau celebrul Canal Dunăre-Marea Neagră. Eu zic că ajunge! Post Scriptum 2 : Cu scuzele de rigoare, vă amintesc, doamnă, că lectura nu dăunează deloc, dar deloc, carierei politice!
Posted on: Fri, 28 Jun 2013 12:24:34 +0000

Trending Topics



-left:0px; min-height:30px;"> Ecell - HEAD CASE KAWAII FRENCH BROWN OWL GLOSSY SNAP-ON BACK CASE
Counting down 1000 UN success stories to mark 1000 days left to
WELCOME TO ETC MU ONLINE !!! Worried about items ? Newbie? No
Hi Everyone :) First I would like to introduce my self: My name
Quick & Snow Show 09-03-2014 : VẠN SỰ TÙY

Recently Viewed Topics




© 2015