DECLARAŢIE POLITICĂ Copii sănătoşi sau câini odioşi? Stimaţi colegi, doamnelor şi domnilor deputaţi, Din nefericire pentru societatea noastră, asistăm în ultima perioadă la un paralelism nefondat între situaţia copiilor aflaţi în ocrotirea statului şi chestiunea delicată a câinilor comunitari. După cum se poate observa fără a face un studiu aprofundat, atât în Capitală, cât şi în alte oraşe din ţară, ba chiar şi în localităţile rurale, autorităţile locale nu reuşesc să rezolve subiectul înmulţirii peste măsură a animalelor care se numeau cândva „cei mai buni prieteni ai omului”, a căror înrăutăţire comportamentală a avut, din păcate, victime omeneşti, fapt de neconceput într-o ţară europeană în anul 2013. În ciuda faptului că legea a fost modificată după tragedia micuţului Ionuţ, normele de aplicare ale acesteia încă se lasă aşteptate, drept pentru care Primăriile nu au altă soluţie decât să lanseze ample campanii prin care oamenii sunt îndemnaţi să adopte câinii de pe străzi, sau, dacă bugetele locale permit, să construiască alte adăposturi. În acelaşi timp, consider că situaţia copiilor aflaţi în grija statului, precum şi a resurselor financiare necesare creşterii şi educaţiei acestora, este cu mult mai alarmantă decât cea a câinilor fără stăpân. În bunul stil dâmboviţean însă, gradul de reflectare mediatică a acestui fenomen, lăsat pe undeva de izbelişte chiar şi de către autorităţi, este unul inferior celui al câinilor maidanezi. Sigur, se „vinde” mai bine o muşcătură de câine, decât tragedia neştiută a unui copil îngrijit de un asistent maternal, căruia nu i se dau la timp banii cuveniţi pentru mâncare…Din acest punct de vedere, se poate spune că trăim într-o lume întoarsă pe dos, lucrurile cu adevărat serioase fiind eclipsate de unele mărunte, percepute însă mai acut în rândul românilor… Pentru a exemplifica acest mini-studiu de caz, trebuie să spunem că statul cheltuie anual circa 2,8 milioane de euro pentru tot ceea ce presupune cazuistica acestor câini fără stăpân, un adevărat blestem pe capul României post-decembriste. Astfel, muşcătura unui câine maidanez produce costuri usturătoare pentru autorităţi: o doză de vaccin antirabic – 68 lei, o doză de ser antirabic – 200 lei, o doză de vaccin antitenatic – 49 lei. La toate acestea se mai adaugă şi alte cheltuieli, care, toate adunate, şi în funcţie de gravitatea leziunilor suferite, ridică costul suportat de stat pentru muşcătura unui câine de pe stradă la circa 600 de lei. Dacă amintim că numai în Bucureşti sunt muşcate, zilnic, în medie, circa 35 de persoane, cărora li se administrează tratamentele amintite, rezultă suma de 21.000 lei zilnic pe care onor statul trebuie să o deconteze! Enorm şi revoltător! Statisticile oficiale mai arată că doar în Bucureşti sunt 64.000 câini maidanezi, iar îngrijirea unuia într-un adăpost special amenajat costă 375 lei/lunar. Dacă ar fi să adăugăm la aceasta cuantumul plătit pentru fiecare muşcătură şi însănătoşirea victimelor ajunse la spital din cauza câinilor, cred că fiecare dintre noi suntem capabili să tragem concluzii dintre cele mai alarmante pentru situaţia în care se găseşte România din acest punct de vedere. În acest an, 2013, ţara noastră are, potrivit unor date statistice, circa 60.000 de copii aflaţi în grija statului. Potrivit unor calcule realizate de publicaţia „Gândul”, pentru fiecare minor statul cheltuie zilnic 32 lei, din care 25 lei se reîntorc în sistem pentru plata angajaţilor. Legile în vigoare existente în prezent în România menţin o greutate nejustificată privind derularea proceselor de adopţie. Din această prismă, mai avem multe de corectat din punct de vedere legislativ, procedura de adopţie fiind încă una extrem de dificilă. De asemenea, familia adoptatoare are nevoie nu doar de răbdare infinită, ci şi de multă forţă psihică pentru a duce până la capăt lupta cu aparatul birocratic inexpugnabil. În condiţiile în care gradul de succes al adopţiilor interne este extrem de redus, fapt ce presupune menţinerea copiilor potenţial adoptabili în sistemul de protecţie al statului, ar fi de dorit ca autorităţile să fie cel puţin preocupate de a avea în îngrijire aceşti copii sănătoşi, dezvoltaţi fizic, psihic şi intelectual corect conform vârstei lor, însă aceste cerinţe de minim bun-simţ presupun inevitabil o sumă mai mare decât acei amărâţi de 32 de lei..., sumă infimă pentru o bună dezvoltare a acestor micuţi. În concluzie, această paralelă disproporţionată ca efect social dintre întreţinerea unui maidanez, un subiect intens mediatizat în România zilelor noastre şi …întreţinerea unui copil aflat în grija statului, comportă din start anumite corecţii fundamentale. Consider că trebuie să facem un efort conjugat pentru a înlesni şi încuraja procesul de adopţie, dar şi pentru majorarea sumei alocate îngrijirii copiilor din sistemul de ocrotire al statului. În acelaşi timp, cred că este imperios necesar să găsim soluţiile potrivite şi pentru rezolvarea problemei câinilor fără stăpân, pentru a diminua posibilitatea apariţiei altor cazuri Ionuţ, care produc României un prejudiciu de imagine greu de cuantificat în străinătate. Susţin cu tărie şi fără discriminare că avem nevoie de un mai mare grad de responsabilitate atunci când vine vorba despre copiii fără părinţi sau abandonaţi, decât de preocuparea faţă de câinii străzilor, care pot fi uşor de transformat în ucigaşii propriilor noştri copii… Statul nu poate trata cu egalitate copiii şi câinii, după principiul nesănătos, în cazul paralelei de faţă, a dictonului „din bucata mea de pâine, am hrănit un om şi-un câine”! Deputat PSD de Bacău, 5 noiembrie 2013 MIRON SMARANDACHE
Posted on: Tue, 05 Nov 2013 10:18:42 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015