De undeva, de la un aparat de radio, vocea Angelei Similea - TopicsExpress



          

De undeva, de la un aparat de radio, vocea Angelei Similea cântă: „Un albaaastru iiiinfiniiiit”. Miroase a cafea proaspăt râșnită și a lemn din ăla bun, cumsecade, tainic și gata de sporovăială. În ce an suntem? Nu mai știm. Ne spune președintele. „Domnule, eram extraordinari, produsele noastre mergeau peste hotare, în toată țara. Se vindeau pe la șopuri, în aeroport, în magazine, pe litoral. În 1978 livram în colete de placaj marfă cu camioanele la Timișoara. Plecau peste tot în lume, dar în special la sârbi. Ei cumpărau artizanat românesc și ne dădeau marfă de-a lor, Vegeta și ce mai aveau ei. Ani de zile, produsele lucrate aici, de mâinile iscusite ale meșterilor noștri, au uimit o lume întreagă, au participat la multe expoziții internaționale unde au fost admirate pentru finețea liniilor și frumusețea motivelor tradiționale românești. Cea mai dragă îmi este plosca asta, care e și sigla instituției noastre. Tata făcea una la fel, și eu am învățat tot de la el s-o sculptez. -
Posted on: Thu, 15 Aug 2013 12:12:07 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015