Este important să ştim că frica este o emoţie normală, care ne pregăteşte pentru a face faţă pericolului. Dificultăţile apar atunci când oamenii simt frica fără să existe o ameninţare reală. Această emoţie se numeşte anxietate, iar unii cercetatori îi mai spun şi “alarmă falsă”. Acest tip de reacţie îşi are originile în începuturile umanităţii, când oamenii trăiau în medii sălbatice şi periculoase şi erau expuşi pericolelor ameninţătoare pentru viaţă. În aceste situaţii, pe baza informaţiei vizuale (ex: vederea unui tigru), creierul transmitea imediat mesajul „alarmă-pericol” către întregul organism. Mesajele de acest tip sunt transmise prin intermediul mesagerilor chimici din organism şi determină modificarea funcţiei mai multor organe şi sisteme: • inima bate mai repede şi creşte tensiunea arterială sistemică pentru a furniza mai mult oxigen ţesuturilor, în special musculaturii scheletice. La nivelul braţelor fluxul mare de sânge de la nivel muscular determină o cantitate mare de energie disponibilă precum şi creşterea masei musculare. Este deci o pregătire pentru luptă. La nivelul picioarelor, prin aceleaşi mecanisme se realizează pregătirea pentru fugă. Alte zone, neesenţiale pentru acţiuni în caz de pericol, precum straturile superficiale ale pielii, vor suferi fenomenul de furt sanguin, devenind palide, uneori asociind şi senzaţii de furnicături, răcire. Acest fenomen are şi scopul de a împiedica o sângerare masivă prin lezare tegumentară. • creşte ritmul respiraţiei şi se transformă dintr-o respiraţie de tip abdominal în cea de tip toracic superior. Este tot o adaptare pentru a furniza mai mult oxigen ţesuturilor musculare. Consecutiv poate apare şi senzaţia de ameţeală şi căldură, în special dacă persoana nu este în alergare, un proces consumator de energie. • apare midriaza pupilară, cu scopul de a permite intrarea unei cantităţi mai mari de lumină pentru a creşte acuitatea vizuală. • transpiraţia previne supraîncălzirea determinată de producerea masivă de energie rămasă neconsumată. • sistemul digestiv, privat de sânge şi lipsit de importanţă în aceste momente critice, va produce cantităţi mult mai mici de substanţe, rezultând uscăciunea gurii şi greaţa. Dacă pericolul este real, aceste modificări permit persoanei lupta sau fuga pentru supravieţuire. Dacă se dovedeşte că tigrul aşteptat era de fapt o pisică, toate modificările sunt inutile. Şi viaţa cotidiană poate ascunde “pericole” în care să avem nevoie de astfel de răspunsuri (pentru a fugi din calea unei maşini, dintr-o clădire în flăcări, pentru a prinde tramvaiul). Durerile musculare, neliniştea, dificultăţile de concentrare, oboseala, tulburările de somn şi iritabilitatea sunt doar câteva dintre problemele asociate cu starea de hipervigilenţă. Un lucru important legat de răspunsul de tip „luptă sau fugi” este acela că scopul lui este să ne ajute să preluăm controlul asupra situaţiei. Când trebuie să răspundem unei ameninţări fizice imediate, preluarea controlului este foarte importantă. În alte situaţii, mai ales când problema este anxietatea însăşi, creşterea răspunsului de tip „luptă sau fugi”, care apare în încercarea de a prelua controlul, reprezintă mai mult o problemă decât un ajutor (paradoxul controlului).
Posted on: Fri, 26 Jul 2013 11:09:56 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015