”Eu, En, Ich (II)” - Mituri- Nevoia de ”tricksteri” femei Mitul este limbaj. Este, așa cum spune Claude Lévy Strauss, o poveste ce traduce aporiile logice ale dualității același-altul. Mitul trebuie spus pentru ca el să existe. Miturile sunt pline de „tricksteri”, de obicei bărbați (cel mai cunoscut fiind Prometeu!), personaje controversate, care încalcă reguli, nu respectă convenții, au comportamente nelalocul lor, doresc să provoace autoritatea, să spună lucrurilor pe nume și să își asume consecințe. Antinomist prin excelență, erou civilizator, histrionic, înșelător și înșelat, tricksterul se luptă cu greutățile vieții, își descoperă puterile spiritului și trupului, fiind când înțelept când absurd, când serios când șugubăț, dar mereu entuziast (Raul Radin, 1956, ”The trickster”, NY: Schocken Books). Deseori prin ceea ce fac, tricksterii devin de fapt, cu sau fără voia lor, responsabili de modul în care lumea arată și încotro o ia. Femeile (și mai ales feministele) pot, dar mai ales trebuie, să fie tricksteri. Ele trebuie să fie ”bounder crossers” (Lewis Hyde), să jongleze printre identități impuse, să încalce frontierele echivoce dintre bine-rău, sacru-profan, feminin-masculin, tânăr-vârstnic, normal-anormal etc., pentru ca apoi să schițeze alte frontiere, deconstruind și reconstruind miturile creatoare de identitate colectivă și individuală, mituri la a căror facere au luat parte, de cele mai multe ori, în calitate de spectatoare și nu de autoare, în calitate de consumatoare și mai puțin de producătoare. Poveștile tricksterilor spun de fapt, într-un mod aparte, neconvențional, cum este creată o cultură, care este natura comportamentului uman, cum se perpetuează gândirea dihotomică. Avem în această expoziție patru asemenea povești în care ni se spune, în registre diferite, faptul că suntem modelați de lucruri pe care nu le vedem. Avem povești vizuale legate de meta-mituri precum cele naționale și politice suprasaturate în genere de eroi, modele sau spații ”masculine” printre care, cu ironie și tandrețe, se autoplasează Magda Cârneci sau Marilena Preda-Sânc, semnalând prin prezența lor sau a lucrurilor dragi lor invizibilitatea generică a femeilor și femininului în metadiscursurile formatoare de identitate colectivă. Avem povești vizuale legate de micro-mituri. În spiritul lui ”ceea ce e personal e politic”, Roxana Trestioreanu sau Aurora Király întorc voit spatele spațiului public, revalorizând spațiul privat prin intermediul miturilor familiale, corporale, aducând în prim plan obiecte de uz casnic sau jurnalul ca formă de exprimare a unei identități într-o lume globală, înstrăinată, înregimentată, în care identitățile individuale se pierd în mulțimea unor identități colective trase la indigo. Tricksteri cu intuiție și experiență, artistele mediază elegant între cele două lumi (masculin/feminin) aflate veșnic la antipozi, păstrând o anume dualitate, o anume ambiguitate în discursul lor artistic, un discurs definit de ele însele ca fiind unul feminin și feminist. Pe tiparul dihotomiei clasice feminin/masculin (în care feminin=subiectivitate, empatie, delicatețe, iraționalitate, sfera privată iar masculin=obiectivitate, forță, raționalitate, spațiul public) cele patru proiecte sunt, poate, discursuri feminine în mare parte. Dar mai importantă este decodificarea acestor povești într-un registru feminist. Sunt povești feministe pentru că, la nivel epistemologic, practică cu consecvență o hermeneutică a suspiciunii dezvoltată în jurul disecării mitologiei ce înconjoară genul - iar la nivel metodologic optează pentru un discurs angajat (nu e artă de dragul artei, fotografie sau instalație doar de dragul esteticii și performanțelor artistice, ci ”artă pentru” a semnala, a spune, a sugera ceva legat de problemele actuale ale societății românești). Este un discurs recuperator (modele istorice și artistice feminine se insinuează discret), un discurs care emană multă ”grijă”, implicare și responsabilitate față de alții. Chiar dacă expoziția este despre ”Eu, En, Ich!” ea este de fapt, în egală măsură, despre noi, voi, ei, ceilalți. Este de asemenea multă subiectivitate și autoreflexivitate asumată în comentariile propuse, ingrediente de asemenea specifice unui discurs feminist contemporan, nuanțat, pluralist, eliberat de șabloanele abordărilor esențialiste. În cursul unui mit, ca în orice poveste, orice se poate întâmpla. Inclusiv ca mitul să fie preluat de femei care să medieze între opoziții, să recreeze un alt echilibru între public și privat, între personal și politic, între realitatea deztrupată și cea întrupată, care să își revendice prezența nu doar pasivă ci și activă în facerea și desfacerea de mituri, să propună rescrierea lor din alte perspective care să permită poveștilor (adică miturilor) să evolueze. Este ”trucul” folosit de Aurora, Magda, Marilena și Roxana pe simezele Galeriei Victoria Art Center. Laura Grünberg
Posted on: Sat, 05 Oct 2013 20:01:40 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015