Grupurile nu trebuie să fie conduse de genii pentru a fi - TopicsExpress



          

Grupurile nu trebuie să fie conduse de genii pentru a fi inteligente. Un grup suficient de numeros şi eterogen, în condiţii de independenţă decizonală, se va descurca mai bine decât marea majoritate a membrilor săi luaţi individual. Care sunt consecinţele în politică şi economie? În “Înţelepciunea mulţimilor”, o carte care a făcut vâlvă în urmă cu câţiva ani, James Surowiecki afirmă că deciziile grupului sunt superioare celor ale indivizilor izolaţi, oricât de răsăriţi intellectual ar fi aceştia, dacă se asigură diversitatea şi independenţa opţiunilor pentru că “cele mai bune decizii colective sunt produsul dezacordului şi competiţiei şi nu al consensului şi compromisului”. Surowiecki, editorialist la The New Yorker, include în accepţiunea de grup şi jucătorii la bursă, angajaţii unei corporaţii, electoratul unui district, etc. Pentru a obţine decizii de calitate e suficient ca membri grupului să poată delibera şi decide fără a fi influenţaţi. Nu e nevoie nici măcar de asigurarea unui nivel ridicat de comunicare între aceştia, prea multă comunicare ducând la scăderea nivelului de inteligenţă colectivă crede Surowiecki care subliniază că în cazul grupurilor mici există riscul unei diversităţi reduse de idei şi atingerea consensului, ceea ce influenţează calitatea deciziilor, iar în cazul grupurilor mari există neajunsul gestionării procesului de adoptare a unei hotărâri. Nu voi insista asupra exemplelor numeroase cu care îşi ilustrează teoria autorul-cartea merită citită pe îndelete-ci asupra posibilelor implicaţii ale sale în viaţa noastră de zi cu zi, în economie, politică, afaceri. Scepticii ar putea să demoleze teoria lui Sorowiecki cu exemple ale bulelor recente din România-imobiliară, bursieră (2005-2007), cu deciziile luate în alegerile locale şi generale, etc. Nu se poate vorbi de înţelepciune în felul în care s-au supraîndatorat românii, mai ales când euro era 3 lei, nici modul în care s-au cumpărat cu entuziasm garsoniere de 70.000 euro în Militari sau acţiuni SIF Oltenia la 5 lei în 2007 nu denotă inteligenţă. Ca să nu mai vorbim de felul în care se roteşte incompenţa la varful structurilor de decizie alese la fiecare ciclu electoral. Au fost însă întrunite toate condiţiile pentru obţinerea unor decizii deştepte? A existat independenţă, contradicţie, dezbatere reală şi lipsa unor tentative de influenţare discretă sau directă? Bulele se caracterizează printr-un relativ consens. Marea majoritate crede că preţurile nu pot decât să crească iar tocmai existenţa unei astfel de majorităţi trebuie să reprezinte un semnal de alarmă. N-au existat voci critice, experţi de altă părere iar media era focalizată pe exemplele de succes (se insista pe investitorii care cumpărau, nimeni nu cerea părerea celor ce vindeau în anii de boom). Ce putea ieşi de aici? Iar în ceea ce priveşte politicul, lipsa alternativelor reale (vezi condiţiile impuse la înfiinţarea unui nou partid) este un obstacol în calea obţinerii unor decizii de calitate la fel de mare ca mita electorală practicată prin provincie, partizanatul media, demagogia şi proasta calitate a dezbaterilor electorale. Ce poate ieşi bun din consensul la nivelul electoratului că “toţi sunt o apă şi-un pământ”, “toţi fură şi mint”? Nici cu deciziile clasei politice din ultimii 20 şi ceva de ani nu ne putem lăuda. S-au obţinut însă în condiţii de reală dezbatere în care să fie implicaţi cât mai mulţi actori cu putere de decizie, tolerare a contradicţiilor şi disputelor sau şi-a impus punctul de vedere “şeful suprem”, liderul de necontestat al coaliţiei la guvernare, indiferent cum s-a numit acesta (Ceauşescu, Iliescu-pe partea politică, Năstase-pe cea economică, Constantinescu, Băsescu)? Nici în cazul USL n-ar fi motive prea mari de optimism, având în vedere aparenta împărţire pe sfere de influenţă a deciziei politice şi economice, dezbaterea reală pe chestiunile fierbinţi fiind exclusă din peisaj. Va fi altfel de această dată?
Posted on: Thu, 28 Nov 2013 07:36:43 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015