GÂNDURI DE FINAL DE AN Trăiesc multe satisfacţii la acest sfârşit de an, în cursul căruia am făcut destule, inclusiv publicând o monografie dedicată, în premiră, comunei natale a unui bun prieten, profesorul universitar doctor Vasile Burlui, comuna gălăţeană Suceveni. Este anul când ne-am adus aminte cu mai multă evlavie de Aurel Vlaicu sau Regina Maria. Primul este eroul care a unit România în aer. Sunt 100 de ani de zbor frânt. Aurel Vlaicu a fost un foarte bun cunoscător de limbă maghiară şi germană. A studiat Politehnica la Budapesta. A revenit apoi în ţară încercând să-şi găsească loc de muncă. Negăsindu-şi-l, a plecat la Munchen. Şi aici a fost un strălucit inginer mecanic la Uzinele Oppel. I s-a permis să facă acele avioane portante pe care le-a adus la Mizil, pe câmpul satului său natal. Vlaicu este unul dintre cei care au produs cultură şi civilizaţie europeană. A zburat în douăzecişi cinci de locuri. Repet, este primul unificator în aer al unităţii naţionale. Este cel care a dat eternul şi spiritul, a dat conţinut conţinut de unitate. În Analele Franceze este consemnat ca fiind primul pilot din lume care a folosit avionul în scopuri militare. Vlaicu a plecat răstignit pe o cruce axată pe verticala timpului superior. Dar pentru că ne aflăm în acest forum de reconvertire sau de recompunere matricială a conştiinţei naţionale, aş vrea să continui povestea făcând alte mici remarci. Spre marea mea bucurie, acolo sus, oracolele cladeene şi toată filosofia caldeiană scoasă pe piaţă acum, ne arată primitatea semnelor sacre. Noi am găsit-o pe pietrele de la Sarmisegetuza şi din marile temple ale dacilor. Mai este o vorbă: ceea ce nu poţi înţelege, nu poţi pătrunde şi totuşi se întâmplă, trebuie să accepţi necondiţionat. Este o chestiune axiomatică pe care mi-a explicat-o preţ de câteva secunde bunul meu prieten, generalul Mircea Chelaru, care a terminat facultatea de filosofie în 1976, într-o seară de sfârşit de octombrie la Iaşi, oraşul în care predau ştiinţele comunicării la Apollonia. Vorba aia, mai bine să sădeşti copaci decât să construieşti natura. Regina Maria, altă eroină a rândurilor mele, s-a săvârşit din viaţă la 18 iulie 1938. Se înrudea cu Romanovii. A fost supranumită fie ’’Mama religiilor’’, fie ’’Diplomatul nr.1’’. S-a creştinat ortodox la data de 25 martie 1927. Începând cu anul 1912, conform tradiţiei Casei Regale, a fost comandantul Regimentului 27 Roşiori. Toţi vorbim de Averescu la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz, de ’’Pe aici nu se trece!’’, de superbul atac al moldovenilor în izmene din 27 octombrie 1917, de cota 430 Cireşoaia. Cine ştie ceva istorie, ştie ce e Cireşoaia. Era punctul de comandă de la 200 metri de linile de atac germane. Sub ploaia de obuze, în punctul de comandă, se afla în uniformă de colonel al armatei Românme, însăşi Regina Maria. Şi atacul a fost oprit din ordinele sale, iar cei care erau în refacere, auzind că regina este în pericol să fie capturată de nemţi au atacat la baionetă în cămaşă şi iţari, oameni buni. De aceea poate din 1924 până în 1938, până când a trăit Regina, al doilea batalion, în deschiderea paradei regale, de 10 mai, defila în cămăşi albe şi iţari, tocmai membrii acestuia, exact cum au dat atacul de la Mărăşeşti. Mulţi continuă şi astăzi s-o numească ’’Unica regină a României Unite’’. Spre comparaţie, derbedeul Carol al II-lea a dus o curvă la bară. Nu comentăm ceva despre Regele Mihai, prea tânâr atunci. Interesant este că la 18 iulie când a murit Regina, în toată Armata Română a fost doliu. Când a trecut pe 24 iulie cortegiul funerar, în momentul când Regina Maria a plecat de la Cotroceni, Regimentul de onoare a prezentat onorul înfingând baionetele în pământ şi cu faţa-n jos. Gest unic, fără precedent şi nici după aceea făptuit de armată. Ştiţi ce înseamnă în simbolistica militară aşa ceva? ’’Maiestate, ne-ngroapă cu Tine!’’ Aceasta a fost marea dragoste şi respectul armatei faţă de cea care a stat la 200 de metri sub şrapnele şi obuze, apărând o ţară din răsăritul cel bun. Sunt câteva rânduri pe care am dorit să le aştern pe hârtie tocmai acum, în momentul în care simbolurile naţionale sunt luate în derâdere. Veţi spune că statele sunt ale guvernanţilor. De aceea merită să stăm de veghe asupra identităţii, să avem o replică nu defensivă, ci una foarte ofensivă şi incisivă. Dacă ei nu sunt în stare să ne respecte, atunci trebuie să-i facem să se teamă. Nu le cerem niciodată milă. Eu nu vă cer Dumnevoastră să mă iubiţi. Eu vă cer doar să mă acceptaţi aşa cum am exprimat cele de până acum. Vă mulţumesc. Şi încă ceva: La mulţi ani, cu plecăciune,un 2014 mai bun şi mai liniştit! Pompiliu COMŞA
Posted on: Sun, 17 Nov 2013 15:55:22 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015