La conferinta de presa de vineri, am făcut 3 invitaţii oficiale - TopicsExpress



          

La conferinta de presa de vineri, am făcut 3 invitaţii oficiale din partea Cabinetului Parlamentar adresate Doamnei Ministru Maria Grapini, Dlui Ministru Liviu Dragnea şi Dlui Ministru Daniel Chiţoiu. Sunt sigur că habar nu au unde se află pârtia de ski de la Vidra, si i-aş invita să urcăm pe pârtie, pe jos, până acolo unde sâmbăta trecută am reuşit să facem un lanţ uman…Săptămâna viitoare am să-l invit oficial şi pe Dl. Prim-Ministru Ponta la pârtia de schi ca să vadă şi domnia sa cât de mare este derdeluşul…Dacă pe Dl Câlea l-ar interesa locurile de muncă din acest judeţ ar pune bani de la Consiliul Judeţean pentru Primăria Voineasa, astfel încât să se achite arieratele şi să se finalizeze această investiţie.' Noi suntem în opoziţie şi rămânem în opoziţie. Nu vrem să facem partizanate cu puterea. Au câştigat, să pună mâna să îşi pună în aplicare programul politic. Au promis că ieftinesc căldura - au scumpit căldura, au promis că ieftinesc apa - au scumpit apa, au promis că românilor le va fi mai bine - le e mai rău, au promis că păstrează locurile de muncă la Oltchim - au desfiinţat locurile de muncă. Trebuie să îşi asume tot ce au promis.
Posted on: Mon, 09 Sep 2013 10:13:27 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015