Legat de avertizarile (pe termen scurt, mai ales) exista un lant - TopicsExpress



          

Legat de avertizarile (pe termen scurt, mai ales) exista un lant intreg al "slabiciunilor" : in primul rand o avertizare/informare de la un centru de prognoza cere destul de mult timp pentru editare si transmitere catre "beneficiari" (observati ghilimelele, va rog), avertizarile se editeaza la mana si se transmit prin mijloace clasice si moderne (fax+email) dar nicidecum pe canale dedicate. Astfel un mesaj de la concepere pana la a ajunge la destinatari poate face "pe drum" de pana la jumatate de ora (poate mai mult?). Ganditi-va ce inseamna acest lucru in cazul unei preconizate viituri. Ideal ar fi un sistem automatizat in care initiatorul sa editeze mesajul sa apese pe un buton si intr-un minut acest mesaj sa ajunga la toti cei care au anumite atributiuni in apararea civila. Ori acest lucru nu se intampla. A se avea in vedere aici ca avertizari nu dau numai cei de la ANM ci si cei de la ape, intrucat sunt doua "institutii" separate si cu atributiuni cumva diferite. Multe nenorociri au avut loc nu numai ca urmare a cantitatii de precipitatii cat si ca urmare a cresterii cotelor unor cursuri de apa (uneori chiar mici paraiase), cursuri neintretinute si pline de resturi ce creaza obstacolari temporare. Asemenea cursuri sunt afectate si de santurile necuratate si pline de gunoaie, si de locurile de gratar sau locurile in care localnicii arunca gunoaie pe/langa albii. Cine a trait la tara (cel putin in anumite zone) poate isi mai aduce aminte ca pe vremuri cam era mare chin sa scapi de resturile de prin curte si amenzile pentru necuratatul santurilor sau depozitarea gunoiului in locuri nepermise erau usturatoare si chiar se aplicau. Revenind la avertizari: o alta problema pe circuitul avertizarilor pare sa fie lipsa unor proceduri si protocoale clare si/sau slaba instruire si urmarire a instruirii in directia asta a transmiterii avertizarilor si aplicarii unor masuri, mergand pana la cetateanul de rand. Am sa dau aici doua exemple: primaria primeste mesajele de informare pe un fax, fax care uneori poate nu are hartie sau cartus sau nu are om langa el care sa stie ce sa faca cu acea hartie (om care de buna credinta fiind o ia si o pune la dosar pentru domnu` primar sa o semneze a doua zi - ca doar nu o sa-l deranjeze pe dom` primar noaptea). Alt exemplu, care implica omul de rand: suna "sirena" dar oamenii habar n-au de ce. De fapt nici nu stiu ce alarma este aia, poate e sirena noua de la fabrica de mobila si anunta schimbul de tura. Ca nu le-a spus nimeni ce inseamna. Unii mai si injura ca i-a trezit din somn. Acum sa ne gandim ce surse de informatie avem cand se emite o informare/avertizare. Una este "modelul" celor de la centrele regionale (si nu numai) de prognoza a vremii. Dupa cum spunea insa cineva, intr-un mesaj de pe forum, modelele actuale cu care se lucreaza la noi sunt modele ale caror rezolutie nu permit sesizarea certa si din timp a fenomenelor locale. Unii poate ati prin asemenea manifestari, cand in jumatate de sat ploa cu galeata si 2 Km mai incolo era soare si frumos. Oricat de experimentat si de sigur pe el ar fi "meteorologul de serviciu", cunoscand relieful, reteaua hidrografica si alte caracteristici locale, oricat de sigur ar fi ca "acolo" urmeaza sa fie "ceva" el nu va putea emite o avertizare in afara datelor furnizate de sistem, intrucat ar fi o avertizare bazata pe date neoficiale. Acum, poate unii stiti ce raspundere implica "a apasa pe butonul rosu", altii poate nu stiti, insa ganditi problema dupa o logica "babeasca", simpla: jandarmi, armata, pompieri, ambulante, nisip, motorina, saltele, paturi, apa, saci, barci, lopeti, harlete, funii, paine, prefect, apararea civila..... si cate si mai cate. Este un mecanism imens ce se invarte in jurul unei avertizari date de un om si, eventual avizata de unul sau doi superiori. Acum stai tu langa butonul rosu si spune-mi daca ai curaj sa il apesi numai bazandu-te pe intuitie si experienta? Alta sursa de informare este nivelul cursurilor de apa, desigur tinand cont de cantitatea de precipitatii ce va urma sa cada in urmatorul interval de timp si de ariile de colectare. Aici sunt implicati cei de la INHGA (inhga.ro/) si nu imi este mie foarte clar in ce conditii emit avertizarile dupa cum nu imi este clar cum pot ei avea informatii curente despre nivelul cursurilor mici, ce monitorizari au acolo. Teoretic luand in calcul contidiile meteo existente, prognoza meteo si aria de colectare si caracteristicile ei ar putea estima cat de cat nivelul cresterii cotelor unor astfel de cursuri, insa aici intervin factori ce nu pot fi sau nu sunt direct controlati si monitorizati (spuneam mai sus de gunoaie dar ar fi de mentionat si resturile vegetale transpoartate de siroaie). Desigur, implicatiile unor anumiti factori ar putea fi diminuate in contidiile unei conduite corecte : aplicarea de amenzi pentru depozitarea gunoaielor si a resturilor vegetale in locuri nepermise si curatarea si sistematizarea cursurilor. Emiterea avertizarilor, procedurile de colaborare dintre responsabili si masurile ce trebuiesc aplicate in asemenea conditii sunt stipulate prin legi, hotarari de guvern si alte acte oficiale. Este un lant destul de lung si incurcat (probabil) ce necesita permanent optimizare si monitorizare. Din pacate elemente cheie din acest lant nu au caracteristici foarte bine precizate, a se vedea, spre exemplu, conditiile de emitere a codurilor de avertizare ce sunt foarte vag explicate si lasa loc pentru multe interpretari. Iata si ceva bibliografie: ORDIN nr. 823 din 15 august 2006 pentru aprobarea procedurilor de codificare a atentionarilor si avertizarilor meteorologice si a avertizarilor si alertelor hidrologice prefecturabotosani.ro/urgenta/ordin_823_1427.pdf Legea 139/2000 cu modificarile si completarile ulterioare (Lege nr. 30/2011, Ordonanţă de urgenţă nr. 70/2009) meteoromania.ro/anm/?page_id=867 Ordonanţa de urgenţă nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale Apele Române lege5.ro/Gratuit/gm4tmobu/ordonanta-de-urgenta-nr-107-2002-privind-infiintarea-administratiei-nationale-apele-romane Ordonanta Nr. 21 din 15 aprilie 2004 privind Sistemul National de Management al Situatiilor de Urgenta igsu.ro/documente/legislatie/ORDONANTA_DE_URGENTA_Nr21.pdf
Posted on: Sat, 14 Sep 2013 07:15:21 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015